fbpx

Comisia Europeană ar putea renunța la plafonarea prețului gazelor rusești

Executivul UE revine asupra impunerii unui plafon de preț pentru gazul rusesc, dar continuă cu impozite pe profiturile „excepționale” ale companiilor energetice, potrivit unui document consultat de jurnaliștii de la The Guardian. 

Un draft al documentului privind „instrumentul de urgență” privind electricitatea consultat de jurnaliștii britanici nu conține un plafon pentru importurile de gaze din Rusia, dar nici pentru cele in alte state după ce țările membre ale blocului comunitar nu au reușit să ajungă la un acord săptămâna trecută. În schimb, este așteptat ca executivul UE să introducă o taxă pe profiturile ridicate ale companiilor ce ard combustibili fosili, urmând ca o măsură separată să fie adoptată pentru producătorii de electricitate ce generează emisii de carbon reduse.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de așteptat să publice planul Europei privind abordarea creșterii prețurilor la energie electrică atunci când își va ține miercuri discursul anual privind starea Uniunii.

Textul final s-ar putea schimba, dar proiectul dezvăluie îndoielile Comisiei cu privire la obținerea unui sprijin suficient din partea statelor membre UE pentru opțiunea inițială de a pune un plafon pentru gazul rusesc, ca răspuns la invazia Rusiei din Ucraina. 

Statele membre ale UE care importă cantități mari de gaz din Rusia, inclusiv Ungaria, Slovacia și Austria, s-au declarat împotriva plafonării gazului rusesc, deoarece se tem că Rusia va opri toate fluxurile de gaze, aruncând țările lor în recesiune. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a amenințat deja că va opri exporturile de energie către Europa dacă se acceptă un astfel de plan.

Franța și Polonia și alte țări din UE ar dori să impună un plafon de preț pentru toate gazele importate, pe care îl consideră o modalitate mai bună de a reduce creșterea prețurilor. Comisia nu este entuziasmată de această idee, deoarece se teme că UE ar pierde în fața țărilor pregătite să plătească mai mult pe piața extrem de competitivă a gazelor naturale lichefiate.

Țările de Jos și Danemarca se feresc de orice plafon de preț, în timp ce Germania se teme că un plafon de preț al gazului rusesc ar diviza UE.

Cu statele membre divizate, Comisia, care este responsabilă cu elaborarea propunerilor legislative, urmărește măsuri care unesc blocul de 27 de membri. Guvernele UE susțin în mare măsură limitarea prețului energiei electrice din surse cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi sursele regenerabile sau nucleare, și direcționarea acestor fonduri către gospodăriile și întreprinderile vulnerabile.

Companiile de petrol și gaze vor avea o taxă excepțională separată, descrisă ca o „contribuție de solidaritate”. Comisia estimează că va exista o creștere de cinci ori a profiturilor companiilor de petrol, gaze și cărbune în 2022. Aceste profituri „excedente” și „neașteptate”, nu rezultă din nicio alegere economică sau investițională, precizează Comisia. În text nu este propusă nicio cotă pentru taxa excepțională.

About Ioana Popa

Check Also

Flag of Greece waving at pole at Santorino, Greece

Parlamentul grec a adoptat bugetul guvernului pentru 2024

Parlamentul grec a aprobat bugetul guvernului pentru 2024, primul din 14 ani cu datoria Greciei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.