Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În Olanda au izbucnit proteste de amploare împotriva programului guvernului olandez de reducere a țintelor de îngrășământ, derivate din reglementările Uniunii Europene privind reducerea poluării. Executivul olandez plănuiește să înjumătățească poluarea cu îngrășământ până în 2030 astfel încât unii fermieri olandezi vor ieși din afaceri, deși vor fi recompensați de guvern cu o sumă totală de 25 de miliarde de euro, bani proveniți de la buget.
Profesorii universitari olandezi Adriaan Schout și Paul Hofhuis observă într-o analiză recentă că Olanda este blocată din cauza unei directive a UE care consideră că 162 de regiuni naturale sunt „vulnerabile”.
Guvernul olandez se luptă cu emisiile de azot care provin din agricultură, trafic și industrie. Drept urmare, investițiile în construcții și infrastructură au fost suspendate. Guvernul a bugetat 25 de miliarde de euro pentru a compensa fermierii și a investi în inovare pentru reducerea emisiilor de azot provenite din ferme. Este același buget pe care îl generează în decursul unui an întreaga industrie a ospitalității din Olanda. Cu toate acestea, nu este suficient pentru a-i convinge pe fermieri și a lupta contra daunelor produse de alte activități mediului natural. Pentru moment nu se întrevede o soluție care să armonizeze interesele fermierilor olandezi cu reglementările UE.
Politica olandeză privind azotul este o dezvoltare a Directivei UE privind Păsările și Habitatul din 1979 și 1992. Olanda a desemnat 162 de zone naturale ca unice și vulnerabile, și le-a înregistrat la Comisia Europeană. Asta înseamnă ca diversitatea plantelor și animalelor precum și calitatea naturii din aceste zone nu poate fi lăsată să se deterioreze.
Consecințele sunt imense pentru economie. În Olanda, au apărut relatări despre birocrați mult prea ambițioși cu acest proiect, dar ele nu sunt adevărate. Pur și simplu, Olanda a luat-o înainte cu implementarea reglementărilor europene privind zonele naturale vulnerabile. Comisia Europeană a forțat astfel Olanda să desemneze un număr atât de ambițios de zone mari și mici.
Cele 162 de zone pun două probleme guvernului.
În primul rând, în timpul desemnării, ecologia a fost privilegiată într-o manieră unilaterală și tehnocratică. Fezabilitatea și alte interese au fost considerate secundare. Drept consecință, politicile europene au fost condamnate să eșueze de la bun început, dată fiind natura intensă a economiei olandeze.
În al doilea rând, guvernul olandez a fost din ce în ce mai preocupat în ultimii 20 de ani de problemele de mediu. Prin amânări, cereri de flexibilitatea, soluții iluzorii , s-a încercat să se pretindă că implementarea reglementărilor europene merge înainte. S-a sperat că inovația, subvențiile europene și mai multă înțelegere la nivel european vor rezolva problema. Provocarea azotului ne învață multe despre ambițiile europene și despre încăpățânarea națională.
Olanda a încercat să compenseze creativ calitatea slabă a naturii dintr-o zonă cu o calitate mai bună în alt loc. Totuși, hotărârile Curții Europene de Justiție și ale Consiliului Olandez de Stat din 2019 au pus capăt visului olandez de flexibilitatea cu privire la reglementările europene de mediu. Olanda a trebuit să ia lucrurile în serios, dar cele 25 de miliarde sunt prea puțin, în timp ce stimulentele pentru fermieri sunt insuficiente iar sprijinul democratic lipsește.
Pare că sunt două Uniuni Europene: una pragmatică și alta rigidă. Zona euro reprezintă un exemplu de pragmatism, deoarece regulile sunt constant interpretate politic și unde dacă există o impunere legală. Pe bună dreptate Olanda are o mare problemă cu această lipsă de superviziune europeană. Politica europeană privind azotul reprezintă cealaltă extremă, în care impunerea legală se face la sânge. Olanda are o problemă și cu această, deoarece este imposibil de reconsiderat care interese ar trebui să se impună pe măsură ce trece timpul. Regulile de bun simț au nevoie de o impunere strictă, dar și de o revizuire constantă.
În privința regulilor privind azotul, democrația a fost lăsată deoparte. Cele 162 de zone vulnerabile au fost desemnata astfel „definitiv și irevocabil”. Olanda și restul UE nu au analizat îndelung aceste politici și au subestimat efectele pe termen lung ale altor zone. Fără o revizuire a politicilor de mediu europene, bugetul de 25 de miliarde de euro alocat de guvernul olandez va fi doar o măsură temporară. La nivel național, ar putea fi posibil să ai politici pripite, pentru că acolo politicile se reajustează continuu. La nivel european, e nevoie de mult mai multă atenție decât la nivel european, deoarece revizuirea este mult mai dificilă dacă nu de-a dreptul imposibilă.
Soluția la criza din Olanda o reprezintă schimbarea reglementărilor UE. Totuși, Comisia Europeană nu este deschisă la așa ceva, deoarece Olanda are de acum o reputație proastă când vine vorba de prezervarea naturii. În plus, Comisia nu dorește să le dea altor țări șansa de a discuta probleme de mediu.
Din acest motiv Olanda ar trebui mai întâi de toate să vină cu un plan ambițios cu privire la ceea ce este posibil acum în legătură cu politicile de mediu. E de dorit ca bugetul de 25 de miliarde de euro să fie combinat cu cele 35 de miliarde de euro propuse de coaliția de guvernământ pentru tranziția energetică și climatică. Cele două probleme sunt legate.
Nu sugerăm un pas înapoi ci să dezvoltăm politici de mediu și climate fezabile și coerente, care ating priorități și se bucură de sprijin public. Mai mult, guvernul olandez trebuie să dezvolte o strategie la nivel european care să fie susținută de alte state membre.
Olanda trebuie să facă limpede la Bruxelles faptul că Green Deal-ul european pentru a deveni un succes are nevoie de a învăța lecțiile derivate din reglementările europene privind azotul. Astfel, Olanda ar crea o oportunitate de a lega problema azotului cu o elaborare realistă a Green Deal-ului european, integrând reglementările de mediu cu cele climatice. Dacă nu se întâmplă acest lucru, Olanda va avea în curând mai mult decât o problemă cu reglementarea privind azotul.
