Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Liderii europeni se ceartă cu privire la nivelul a două plafoane ale prețurilor la energie: unul pentru prețurile en-gros la gazele naturale în Europa și altul pentru exporturile rusești de petrol. În ciuda concentrării asupra dezacordului privind nivelul prețurilor, adevărata luptă este legată de politică: care este rolul limitelor de preț și dacă există compromisuri acceptabile pentru ele.
Până acum, singurul lucru asupra căruia liderii europeni au căzut de acord este că vor ceva pe care toți îl pot numi „plafon~ pentru a arăta duri față de Rusia. Nu contează dacă rezultatul final arată mai mult ca un unicorn – foarte de dorit, dar foarte, foarte rar – sau, din ce în ce mai mult, un pic a himeră. Ambele plafoane de preț sunt menite să rezolve „toate problemele de mai sus”, în timp ce declanșează compromisuri „niciuna dintre cele de mai jos”. Dacă reușesc să treacă peste toate aceste pertractări, nu va fi decât printr-un miracol.
Primul dintre plafoanele energetice este cel pentru piața internă: prețul cu ridicata al gazelor naturale în Uniunea Europeană. Grupul se concentrează pe Title Transfer Facility (TTF), un preț al gazului olandez care servește drept etalon pentru continent. Comisia Europeană a propus un plafon de preț la 275 EUR (286,40 USD) pe megawat oră, comparativ cu prețurile actuale de aproximativ 125 EUR per MWh. TTF a fost în medie de aproximativ 20 EUR pe MWh între 2010 și 2020.
Propunerea are, totuși, două condiții suplimentare: plafonul va fi declanșat numai dacă contractul TTF din prima lună se stabilește pentru 10 zile de tranzacționare consecutive peste 275 EUR per MWh și dacă se tranzacționează la o primă semnificativă față de prețurile globale ale GNL. Aceste condiții sunt extreme: nu au fost îndeplinite în timpul crizei gazelor din UE din august, când prețurile TTF s-au stabilit pentru scurt timp la un record de aproape 339 EUR per MWh. Criticii descriu propunerea ca fiind „nu suficientă” (Franța), o „bătaie de joc” (Spania) sau o „glumă” (Polonia). Acest plafon de preț nu va acoperi nimic.
Dar asta este probabil ceea ce s-a dorit. Personalul tehnic al Comisiei Europene știe că este inutil să reglementezi prețurile globale la energie prin decret. Ceea ce poate face Europa – și ceea Bruxelles-ul a propus alături de ideea de limitare – este să construiască limite de viteză, așa-numitele întrerupătoare de circuit, care pot încetini un raliu, dar nu îi pot pune capăt. Germania și Țările de Jos se opun unui plafon de preț – cel puțin, unuia care funcționează – deoarece consideră că va pune în pericol siguranța aprovizionării cu gaze. Țările care doresc un plafon, conduse de Italia, nu au reușit să explice cum politica lor nu va duce la lipsuri.
De fapt, singurul mod în care va funcționa un plafon strict de preț este dacă guvernele UE introduc un plafon strict la cerere. Dar nimeni din Europa nu este pregătit să reglementeze cine poate consuma gaz și cât de mult. Deci, plafonul de preț al acelei surse de energie este sortit eșecului.
Adevărata problemă care stă la baza dezbaterii este capacitatea fiscală. Fiecare națiune a UE știe că va trebui să subvenționeze consumul de energie – și să salveze companiile – dacă prețurile gazelor rămân ridicate. Acesta este un scenariu probabil nu doar în această iarnă, ci și în sezonul 2023-24. Germania are puterea financiară de a-și permite subvenții; alte națiuni UE nu. Aceștia din urmă au nevoie de un plafon de preț pentru a-și limita cheltuielile cu subvențiile energetice. Pe coridoarele puterii de la Bruxelles, unii diplomați glumesc, poate cu cruzime, că se tem de Germania mai mult decât de Rusia când vine vorba de gaze. Soluția este solidaritatea UE: abandonați plafonul și puneți la comun resursele fiscale. Dar, după cum vedem, drumul către această soluție a dus la impasul actual.
Negocierile privind celălalt plafon – de petrol – sunt concurente, dar implică un set mai larg de interese naționale. Discuțiile fac parte dintr-un plan al Grupului celor Șapte de a impune un plafon comun asupra prețului exporturilor de petrol rusești, ca o lovitură pentru Moscova. Plafonul propus este de aproximativ 65-70 USD pe baril de petrol. Acest interval este peste nivelul unde se vinde în prezent țițeiul lui Putin.
Din nou, acesta este un plafon de preț care nu va limita nimic. Și din nou, acesta este obiectivul ascuns.
Washingtonul și alții doresc să mențină petrolul rusesc pe piață, astfel încât prețurile globale rămân sub 100 de dolari pe baril, chiar dacă compromisul este că în acest fel Kremlinul continuă să se bucure de un flux puternic de petrodolari. În Europa, Polonia și alții doresc un plafon de preț care să reducă finanțele Kremlinului, crezând că în acest mod ar putea grăbi sfârșitul războiului din Ucraina. Pentru ei, prețurile mai mari la benzină reprezintă un compromis acceptabil.
Deci care este prioritatea? Ideea că un preț plafon de 65-70 de dolari pe baril va avea un impact asupra președintelui rus Vladimir Putin este ridicolă. Cu producția de petrol aproape la fel de mare ca înainte de începerea invaziei în februarie, Kremlinul câștigă bani mai mult decât suficienți pentru a-și finanța mașina de război. Pentru a-l anula pe Putin, plafonul de preț va trebui să fie mult mai mic și cu siguranță nu mai mare decât cei 45 de dolari pe baril propus de diplomații europeni omologilor lor americani. Și va trebui să fie strict. Planul actual are mai multe găuri decât brânza elvețiană, cu excepțiile sale privind diferse țări ca Japonia și Ungaria.
Poate un plafon puternic al prețului petrolului G7 să pună capăt războiului? Sunt sceptic că Putin poate fi adus în genunchi prin simpla tăiere a fluxului de petrodolari. Aceeași politică nu a funcționat cu Iranul și Venezuela, iar ambele țări sunt mult mai slabe financiar decât este Rusia în prezent. Efectul unui plafon dur al prețului petrolului G7 va fi și el îngrozitor: va duce la prețuri de peste 100 de dolari într-o economie globală deja împovărată de cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani. Marii importatori de petrol rusesc – gândiți-vă la China, India și Turcia – vor găsi modalități de a continua să cumpere.
Există o singură politică care poate reduce fluxul de petrodolari către Putin. Acesta ar fi un embargo petrolier complet, similar celui impus Irakului în 1990, după ce acesta a invadat Kuweit. Costul în ceea ce privește prețul petrolului va fi enorm. Nimeni din Occident nu este pregătit să implementeze o asemenea politică. Lăsând la o parte, însă, acest detaliu, plafonul prețului petrolului G7 este sortit eșecului.
Articol de Javier Blas pentru Bloomberg.com
