fbpx

Guvernul a decis suspendarea ocupării posturilor vacante din administraţia publică până la 31 decembrie 2022

Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu excepţia posturilor unice.

Potrivit documentului, suspendarea nu se aplică în cazul ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.

De asemenea, ordonanța dă posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

Potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ”măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, în vederea asigurării sursei de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit”.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.