Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
O poveste din ce în ce mai familiară în ultimii ani: un buget care arăta suficient de bine când a fost întocmit dar care s-a dovedit a fi foarte șubred în zilele care au urmat. Ceea ce s-a întâmplat recent cu bugetul propus de ministrul de finanțe englez Rishi Sunak nu a reprezentat o excepție. Atunci când a fost prezentat în urmă cu o săptămână, el a afirmat că îi va recompensa pe cei cu venituri mai mici, scăzând contribuțiile sociale, armonizându-le cu taxa pe venit și anulând complet contribuțiile pentru cei care câștigă mai puțin de 12.500 de lire pe an. Dar cum începând de săptămâna aceasta intră în vigoare o creștere cu 1,25 puncte procentuale a contribuțiilor la asigurările sociale, se pare că această reducere a taxării nu va fi efectivă cel puțin pentru următoarele trei luni, până pe șase iulie. Între timp, orice angajat care câștigă mai mult de 9.880 de lire pe an va trebui să plătească 13,25 % din veniturile sale către sistemul național de asigurări sociale.
În ceea ce privește scăderea taxei pe venit de la 20% la 19%, va mai trebui să așteptăm încă doi ani pentru asta. Iar între timp, mulțumită înghețării pragului de taxare, vor fi mult mai mulți oamenii care vor intra în procentul de 40% taxă pe venituri. De la un anumit punct încolo, deja nu va mai fi corect să numit „rata de bază” astfel deoarece 40% va deveni principala rată de impozitare.
Dar dacă acceptăm că 20% a fost rata de bază pentru moment, trecerea din ultimele decenii de la taxa pe venit la contribuțiile sociale a fost remarcabilă. În anul 1979, rata de bază a impozitului pe venit a fost de 30% iar rata de bază pentru contribuțiile sociale era de 6,5%. Conceptual, rata combinată a taxei de bază pe venit și a contribuțiilor sociale – de 33,5% – este acum mai mică decât era pe atunci. Dar trece cu vederea o diferență foarte importantă: contribuțiile sociale se plătesc doar pe venituri și atunci se aplică doar celor cu venituri aflați sub vârsta de pensionare.
Scăderi continue ale taxei pe venit combinate cu creștere în ratele contribuțiilor sociale au făcut ca sistemul de taxare să îi apese foarte tare pe cei care muncesc ca să-și ducă zilele, în timp ce i-a protejat pe pensionari și pe cei care trăiesc din investiții, din rentă și proprietăți. Am făcut trecerea de la un sistem de taxare în care sub guvernul laburist al anilor 70, venitul nemeritat era penalizat – uneori și până la 98% în unele cazuri – spre o situație în care este penalizat venitul meritat.
Au făcut acest lucru premeditat toate guvernele, de toate culorile politice – laburiști, conservatori și coalițiile de guvernare? Au încercat ele cu adevărat să creeze un asemenea sistem de taxare? Sau au tot încercat să modifice sistemul astfel încât să treacă neobservat că o creștere a ratelor la contribuțiile de asigurări de sănătate va fi mai puțin observabilă decât o creștere a taxei pe venit? E greu de crezut că au încercat să-i penalizeze deliberat pe muncitori, ceea ce nu ne lasă decât o singură opțiune: s-au gândit că vor beneficia de sprijin popular tăind din taxa pe venit și că acest sprijin nu va fi erodat prea tare de creșterea simultană a taxei pentru contribuțiile sociale.
Bineînțeles că modalitatea de calcul s-a schimbat acum. Majoritatea muncitorilor vor observa majorarea ratei pentru contribuții sociale și că această măsură le va reduce standardul de viață la fel cum ar face-o și o creștere a impozitului pe venit. Pe vremuri conservatorii aveau dreptate când aflați în opoziție numeau creșterea impozitului pentru contribuțiile sociale drept „taxa pe locuri de muncă”. Dacă aș fi parte din opoziția laburistă de astăzi nu doar că m-aș opune acestei creșteri a contribuțiilor la asigurările sociale, dar aș reînvia vechiul slogan conservator și l-aș folosi ca o armă foarte puternică tocmai împotriva conservatorilor.
Articol de Ross Clark pentru The Spectator.
