Luni a fost lansată, la Bucureşti, Campania Naţională „Curăţăm România!”, sub sloganul „Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!”.
Urmând a se desfășura în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, „Curăţăm România!” este prima campanie de acest fel, în care sunt implicate autorităţile centrale şi cele locale, asociaţiile de profil, Asociaţiile Municipiilor, Oraşelor, Comunelor, instituţiile deconcentrate, societatea civilă.
„Orice loc în care deşeurile sunt abandonate este expresia nepăsării şi a ruşinii. Astăzi sunt mii de localităţi în România, în care găsim privelişti sufocate de deşeuri. Campania ‘Curăţăm România!’ trebuie, în primul rând, să ne înveţe să ne pese şi să ne pună pe toţi la treabă pentru a da copiilor noştri alte sate, alte comune, alte oraşe! Prin această campanie, facem un apel ferm către autorităţile locale pentru că legislaţia spune foarte clar că salubrizarea oraşelor, comunelor, este responsabilitatea lor. De aceea, dincolo de apelul la implicare, punem la dispoziţia UAT-urilor şi un program de finanţare pentru aceste acţiuni, cu un buget total de 20 de milioane de lei. Dacă nu gestionăm corect deşeurile, nu doar că nu vom schimba faţa României pătată de acestea, însă vom pierde şi economic. Dincolo de autorităţile locale, instituţiile noastre vor fi şi ele implicate, de la RNP – Romsilva pentru păduri mai curate, la ANAR pentru ape asemenea, precum şi GNM, care să supravegheze rezultatele”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, potrivit unui comunicat de presă al MMAP.
Potrivit documentului, în scopul derulării eficiente a acestei campanii, în funcţie de numărul locuitorilor din UAT-urile beneficiare, se vor acorda sume între 3.000 şi 30.000 de lei.
Sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri (plastic, metal, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii şi acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, a lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, a câmpurilor şi pădurilor de pe raza teritorială a UAT/ADI.
În cadrul campaniei se vor colecta categoriile de deşeuri eligibile, doar în condiţiile în care cantităţile respective de deşeuri NU fac obiectul contractelor încheiate de solicitanţii finanţărilor cu operatorii licenţiaţi/autorizaţi.
Campania se derulează cu sprijinul Asociaţiei Comunelor din Romania (ACoR), Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), dar şi prin implicarea Companiilor Naţionale – CNAIR, CFR şi a instituţiilor din subordinea/coordonarea MMAP – AFM, ANAR, RNP-Romsilva, ANPM, ARBDD, GNM, se mai arată în comunicatul ministerului.