Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Experții geopolitici s-au înșelat pe ei înșiși crezând că președintele Vladimir Putin vrea să provoace NATO sau să reîntoarcă zilele de glorie ale Uniunii Sovietice. Este o poveste mult mai veche. Imperialiștii ruși aveau proiecte utopice în ceea ce privește câmpiile ucrainiene încă de pe vremea lui Petru cel Mare și Ivan cel Groaznic. În 1768, Ecaterina cea Mare a făcut ca acest vis să devină realitatea prin anexarea cernoziomului ucrainean, o zonă care are din abundență apă proaspătă, câmpii plate, soiuri fertile și drumuri mocirloase care duc la Marea Neagră. Sunt aceleași pământuri care au hrănit orașele-state grecești, imperiile roman și bizantin, iar în secolul al XVIII-lea orașele devoratoare de cereale ale Europei: Liverpool, Antwerp și Amsterdam. Tot Ecaterina cea Mare este cea care a planificat construirea Odessei, portul cu ape adânci de unde pleacă spre lumea întreagă mare parte din grâul ucrainian.
Anul trecut, Rusia și Ucraina au fost responsabile pentru aproape 30% din exportul mondial de cereale, dintre care aproape tot a trecut prin sud, prin Marea Neagră. Având în vedere că portul Mariupol a fost distrus, ceea ce erau când „drumurile negre” ale convoaielor de cereale, abia dacă mai funcționează. Rusia a oprit aproape 300 de vase cu grâu să plece de pe coasta sudică a Ucrainei. Ministerul Agriculturii a sugerat că din cauza acestei blocade, Ucraina ar putea fi nevoită să-și exporte grâul prin Polonia sau România. Însă prețul grâului transportat pe calea ferată va fi exorbitant atunci când va ajunge într-un final pe transportul maritim. Iar piața mondială nu are un antidot la această problemă; singurul climat în care fermierii pot însămânța în martie ca să obțină o recoltă vara este în Canada. Cu toate că India a avut o producție substanțială, mult în exces, anul acesta, țara are capacități de stocare și transport maritim reduse.
Este o veste foarte proastă pentru regiunile unde se consumă cereale, adică în Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est, care făceau comerț cu grâne cu Marea Neagră încă din vremea imperiilor bizantin și otoman. Grâul reprezintă în continuare mâncarea săracului între strâmtoarea Gibraltar și strâmtoarea Hormuz. De cele mai multe ori ia forma baghetelor egiptene, a tăițeilor Indomie care se mănâncă în Nigeria, sau a lipiilor algeriene. Tipurile acestea de mâncare, care au la bază grâul, reprezintă în continuare cel puțin 30-40% din cheltuielile unei gospodării în zonele respective. În timp ce prețul pâinii crește, atrage după sine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna în istorie, tulburări sociale. Seceta din Maroc, Siria și Algeria au făcut ca aceste regiuni să devină și mai dependente de mâncarea din import, anul acesta.
În urmă cu 11 ani, în 2010, atunci când incendiile și seceta au făcut ca Rusia să limiteze exporturile de cereale prin Marea Neagră, creșterea prețului la petrol a contribuit la mișcările revoluționare cunoscute sub numele de Primăvara Arabă. Prețul futures al grâului este la 10 dolari banița, adică la fel de înalt pe cât era și atunci.
Reglementările determinate de Covid-19 au fost primul test care a pus la încercare lanțul de aprovizionare alimentar global. Am văzut cu toții efectul pe care l-a avut această întrerupere asupra lanțurilor sofisticate de aprovizionare în momentul în care magazinele nu mai aveau pui și cereale pentru micul dejun. Carnea de vită, porc și pui, care sunt extrem de dependente de costul cerealelor, ar putea crește chiar mai repede. Dar pe coridorul grâului care merge din Strâmtoarea Gibraltar până la Strâmtoarea Hormuz, lucrurile sunt mai volatile. Din Africa de Nord , trecând prin Orientul Mijlocului și India până în Asia de Sud-Est – unde distanța multiplică prețul transportului – absența grâului va duce la o creștere și mai rapidă a prețului la mâncare, care poate duce foarte bine la un conflict violent.
Singura soluție la această problemă este deblocarea porturilor ucrainiene. Între timp, de la jumătatea luni martie, Rusia și-a redeschis exporturile de grâne prin Marea Neagră. Într-adevăr, Moscova a fost capabilă să-și vândă la un preț foarte bun propriile cereale. Acest export și haosul care ar rezulta dacă nu s-ar mai efectua protejează Rusia de sancțiuni în aceeași măsură ca și rezervele sale de petrol.
Între timp, fermierii ucrainieni sunt ocupați să lupte cu forțele Kremlinului mai degrabă decât să însămânțeze următoarele culturi. Acest cernoziom care a hrănit cândva cea mai mare parte a lumii este acum răscolit de tancurile și bombele rusești. O lipsă de cereale nu va face altceva decât să pună bazele unor tulburări globale.
Articol de Scott Reynols Nelson pentru The Spectator.
