fbpx

Au început negocierile pentru pace dintre Rusia și Ucraina

Ministerul de Externe rus a confirmat luni că în Belarus au început negocieri ruso-ucrainene, aşa cum anunţase ceva mai devreme un consilier al preşedinţiei de la Kiev, transmit agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres. 

Poziţia Ucrainei la tratative, anunţată de biroul de presă al preşedintelui Volodimir Zelenski, este de a cere un armistiţiu imediat şi retragerea forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.

Rusia a fost mai prudentă: Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a refuzat să comenteze obiectivele Rusiei la negocieri.

Ministerul de externe de la Moscova a publicat fotografii ale celor două delegaţii, aşezate de o parte şi de alta a unei mese lungi.

Delegaţia rusă este condusă de consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, iar cea ucraineană – de ministrul apărării, Oleksi Reznikov, care s-a prezentat în ţinută militară kaki.

Negociatorii au fost întâmpinaţi de ministrul de externe belarus, Vladimir Makei, care i-a asigurat că pot să se simtă „în deplină siguranţă”, transmite agenţia oficială de presă Belta din Belarus.

About Ioana Popa

Check Also

ANALIZĂ GÂNDUL: Politici europene în domeniul industriei – OPORTUNITĂȚI pentru România. Finanțarea Acordului Industrial și rolul sistemului bancar / Policy paper

Industria europeană asigură peste 36 de milioane de locuri de muncă directe și contribuie la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.