fbpx

Ministerul Finanțelor lansează titluri de stat Tezaur cu dobânzi de până la 5,35%

Ministerul Finanțelor lansează, începând de luni, 7 februarie 2022, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 4,50%, 5% şi 5,35%, cele mai mari de la lansarea programului. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de instituție,  titlurile pot fi cumpărate atât online, în perioada 7 – 24 februarie 2022, doar de persoanele fizice înregistrate în SPV, dar și fizic, după cum urmează:

  • între 7 şi 25 februarie 2022 – de la unităţile Trezoreriei Statului;
  • între 7 şi 24 februarie în mediul urban – prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română;
  • între 7 – 23 februarie în mediul rural – prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, precizează MF.

„Anul trecut, mai mult de 114 mii de români au investit peste 5 miliarde lei în titlurile Tezaur – o sumă record de la lansarea programului. Românii au încredere în bonitatea statului român, iar faptul că din ce în ce mai mulţi bani sunt încredinţaţi pentru economisire confirmă acest lucru”, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.