fbpx

Emmanuel Macron: Ungaria și Polonia să respecte statul de drept

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut luni Ungariei şi Poloniei să respecte statul de drept, de care a condiţionat deblocarea de fonduri europene, situaţie pe care ţări membre cu conflicte deschise cu Bruxellesul o consideră discriminatorie, transmite EFE, citat de Agerpres.

„Statul de drept este o temă sensibilă”, a declarat Macron presei după un summit desfăşurat la Budapesta pentru a pregăti Preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, pe care Franţa o preia la 1 ianuarie, şi la care au mai participat Slovacia şi Republica Cehă care, împreună cu Ungaria şi cu Polonia, formează Grupul de la Visegrad.

Preşedintele francez a spus că problemele cele mai importante de soluţionat sunt corupţia, în cazul Ungariei, şi pierderea independenţei justiţiei, în cazul Poloniei.

„Vreau să găsim o soluţie, dialogul este foarte important, deoarece avem de răspuns la întrebări ambivalente”, a subliniat Macron, adăugând că multe conflicte „apar din deosebiri de interpretare”.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a insistat că ţara sa respectă normele europene şi a cerut ca Polonia să nu mai fie discriminată. „Funcţionăm pe baza ideilor de bază (ale UE), cerem să nu existe discriminare şi ca ceea ce se poate face în Germania şi Franţa să fie posibil şi în alte ţări”, a afirmat şeful executivului de la Varşovia.

La rândul său, premierul ungar Viktor Orban a recunoscut că discuţiile cu preşedintele Macron au fost „tensionate” şi a reiterat faptul că Ungaria nu primeşte fonduri comunitare „din raţiuni politice”.

Problema fondurilor europene

Comisia Europeană a avertizat că nu crede că este posibil să poată adopta în acest an planurile de redresare postpandemie ale Poloniei şi Ungariei, ţări care se judecă cu Bruxellesul ca urmare a problemelor pe care le au cu respectarea statului de drept.

Macron a reiterat că, în cazul Ungariei, „sunt prea puţine progrese pe această temă” şi a afirmat că „nu va exista nicio plată până când nu se va înregistra un progres concret”.

În replică, Orban a declarat că o astfel de condiţionare reprezintă un „şantaj politic”.

Migraţia

O altă mare temă analizată de Macron şi de liderii central-europeni a fost cea a migraţiei, asupra căreia toţi au căzut de acord că apărarea frontierelor externe ale UE este o chestiune gravă care trebuie soluţionată.

Toţi participanţii şi-au exprimat solidaritatea faţă de Polonia, care, la frontierele sale cu Belarus, se confruntă cu o gravă criză a migraţiei generată, potrivit declaraţiilor lui Morawiecki, de Rusia.

De altfel, Macron a subliniat că una dintre priorităţile preşedinţiei franceze a UE va fi migraţia.

„Intenţionăm să facem progrese pe această temă. Vedem că sunt multe crize, de exemplu în Polonia prin intermediul războiului hibrid” de la frontierele cu Belarusul, a afirmat şeful statului francez.

În opinia lui Macron, sistemul de liberă circulaţie Schengen „are nevoie de o administrare politică” şi trebuie reformat. Preşedintele francez a subliniat că este nevoie ca apărarea frontierelor externe să fie îmbunătăţită, iar rutele alternative ale migranţilor trebuie controlate.

În această privinţă, Morawiecki a evidenţiat importanţa sancţiunilor impuse asupra Belarusului şi a apreciat că presiunea la frontierele Poloniei s-a mai redus tocmai datorită acţiunilor hotărâte la adresa Minskului.

„Dacă observăm că există o escaladare a situaţiei, este foarte important să acţionăm concertat”, a insistat Heger.

Opoziţia ungară

În timpul vizitei sale la Budapesta, Macron a avut întrevederi şi cu reprezentanţii opoziţiei faţă de Orban care vor încerca în primăvara viitoare, cu ocazia alegerilor generale, să pună capăt dominaţiei de 12 ani a actualului premier, care guvernează mai bine de un deceniu cu majorităţi absolute.

„Este clar că planurile europene ale ei (opoziţiei – n.r.) coincid cu cele ale preşedinţiei franceze a UE”, au transmis liderii opoziţiei într-un comunicat comun.

Potrivit comunicatului, în timp ce opoziţia ungară şi Macron sunt de părere că este nevoie de o Europă puternică şi de succes, „Orban îi susţine pe cei care vor s-o slăbească”. Opoziţia ungară l-a acuzat pe premierul Ungariei că a transformat ţara „într-o zonă de influenţă a Rusiei şi Chinei”.

About Ioana Popa

Check Also

Flag of Greece waving at pole at Santorino, Greece

Parlamentul grec a adoptat bugetul guvernului pentru 2024

Parlamentul grec a aprobat bugetul guvernului pentru 2024, primul din 14 ani cu datoria Greciei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.