Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Dependența Germaniei de rezervele de gaz rusești, ieftine și din abundență, a fost unul dintre cele trei motive care l-au făcut pe președintele rus Vladimir Putin să creadă că poate invada Ucraina fără să se întâmple nimic. Un al doilea factor a fost credința președintelui rus că NATO va utiliza același răspuns de tip Macbeth, „zgomotos și înverșunat, dar fără pic de noimă”, în cazul invaziei Ucrainei, la fel cum a făcut în cazul invaziei Georgiei în 2008 și al invaziei Crimeei în 2014. Un al treilea factor a fost speranța lui Putin că Rusia va controla Ucraina în câteva zile datorită capacităților sale militare superioare.
Pe măsură ce a devenit limpede că s-a înșelat cu privire la doi dintre cei factori, Putin a mai crezut că poziția Germaniei, și pe cale de consecință a Europei și a NATO, va deveni mai favorabilă – încă mai crede acest lucru parțial, potrivit surselor din aparatul energetic al Uniunii Europene, consultate de Oilprice.com. Totuși, având în vedere noile acorduri pe termen lung pentru gaz natural semnate de Germania, speranțele lui Putin par din ce în ce mai mult că se năruie.
Putin avea toate motivele să fie optimist chiar și cu o zi înainte de invazie că Germania nu va face nimic pentru a descuraja Rusia să ocupe Ucraina. În termeni generali, puterea economică a Germaniei, care a făcut-o liderul de facto al Uniunii Europene a 27 de state membre, a fost stabilită pe două pietre de temelie.
Prima a fost înlocuirea, la 1 ianuarie 1999, a puternicului deutschmark cu un euro slab, care a făcut imediat exporturile Germaniei mult mai competitive și a condus la explozia de creștere economică alimentată de export din următorii ani.
Al doilea a fost importul de gaze ieftine din Rusia, de care Germania avea atâta nevoie pentru a alimenta boom-ul producției care a dus la această explozie a exporturilor. Până la începutul anului 2022, Germania depindea de gazul rusesc pentru aproximativ 30-40% din nevoile proprii de gaze comerciale și de consum, în funcție de perioada anului, precum și pentru aproximativ 30% din importurile totale de petrol. Această dependență fusese planificată de Germania să crească, odată cu finalizarea în septembrie 2021 a gazoductului Nord Stream 2, care merge din Rusia către Germania.
În plus, pentru Putin a fost încurajator faptul că Germania, împreună cu cealaltă verigă slabă din Europa – Franța – au jucat, de asemenea, un rol esențial în formularea acordului „Minsk 2” în februarie 2015. Acest acord, printre alte politici adiacente menite să-l liniștească pe Putin, a consacrat ideea de autonomie, pentru regiunile Donețk și Lugansk deținute de separatiști ruși, în cadrul constituției Ucrainei.
Germania a fost, de asemenea, cel mai puternic oponent al SUA în reimpunerea sancțiunilor asupra Iranului după retragerea unilaterală a Washingtonului din „Planul de acțiune cuprinzător comun” (în mod colocvial, „acordul nuclear”) în mai 2018. Ministrul de externe al Germaniei de atunci, Sigmar Gabriel , a avertizat: „De asemenea, trebuie să le spunem americanilor că comportamentul lor în problema Iranului ne va conduce pe noi, europenii, într-o poziție comună cu Rusia și China împotriva SUA.” La scurt timp după aceea, Germania a fost un motor cheie în introducerea de către UE a unui vehicul cu scop special – „Instrumentul de sprijinire a schimburilor comerciale” – care ar acționa ca o casă de compensare pentru plățile efectuate între Iran și companiile din UE.
Dacă Rusia ar fi fost capabilă să obțină o victorie în decurs de o săptămână în Ucraina, sau chiar ar fi reușit doar să cucerească capitala, Kiev, în acel interval de timp, atunci este foarte probabil ca evenimentele să fi urmat același curs ca după invazia efectivă a Crimeei în 2014. Cu toate acestea, în prima săptămână de la invazie, devenise clar că nu numai că nu exista nici un sprijin din partea ucrainenilor pentru prezența rusă în țara lor, ci și că armata rusă din 2022 nu era la standardele așteptat. Multora li s-a părut că corupția endemică care a crescut în țesătura noii Rusii, de la dizolvarea URSS în 1991, a afectat și mașina ei de luptă. În esență, forțele ruse care fuseseră desemnate să cucerească Kievul se prăbușiseră de-a lungul drumului cheie care le-ar fi condus în capitală, blocate de mașini de proastă calitate, planificare logistică precară și o structură de comandă paralizată. Era evident pentru Europa că, dacă Rusia ar fi invadat una dintre țările NATO – cu capacitățile lor aeriene – atunci întregul convoi de invazie, care se întindea pe peste 40 de mile, ar fi fost distrus în două sau trei ore. De asemenea, era evident pentru Occident că, dacă Ucraina ar putea bloca rușii cu resursele limitate de care dispunea, atunci aceasta ar putea fi o oportunitate excelentă de a-l angaja pe Putin într-un conflict proxy, deși delicat făcut, având în vedere amenințarea nucleară utilizabilă a Rusiei.
Statele Unite știau în acel moment că era esențial să organizeze cât mai curând noi livrări de gaz în Europa în general și în Germania în special, altfel acest moment de fragilitate a Rusiei s-ar pierde, un moment catalizator al schimbării geopolitice pentru întregul continent.
Imediat, s-au luat măsuri pentru a transporta mai mult gaz natural lichefiat (GNL) din SUA în Europa, dar, în tandem cu aceasta, SUA au exercitat presiuni asupra altor furnizori mondiali de top de GNL (care poate fi furnizat mult mai rapid și mai ușor decât gazul prin conducte) pentru a pune provizii la dispoziția Germaniei. Un exemplu foarte timpuriu în acest sens a fost Qatar, care în mai 2022 a semnat o declarație de intenție privind cooperarea energetică cu Germania, menit să devină furnizorul său cheie de GNL. Aceste planuri aveau să deruleze în paralel cu intenția Qatarului de a pune la dispoziția Germaniei rezerve considerabile de GNL de la terminalul Golden Pass de pe Coasta Golfului Texas. ExxonMobil din SUA deține un pachet de 30% din proiectul Golden Pass, restul fiind deținut de QatarEnergy. Statele Unite au stat, de asemenea, în spatele celor două acorduri de vânzare și cumpărare semnate în decembrie 2022 între QatarEnergy și ConocoPhillips din SUA pentru a exporta GNL în Germania pentru cel puțin 15 ani din 2026.
De la acele oferte timpurii, au început să apară noi oferte cu noi furnizori pentru Germania, oferte în care este prezentă mâna SUA, dacă ne uităm suficient de atent. Spre sfârșitul anului 2022, au apărut știri că Germania și Oman au fost în discuții avansate pentru a semna un acord pe termen lung pentru GNL, cu o durată de cel puțin 10 ani, cu cantitățile inițiale prezentate ca fiind la nivelul de 0,5-1 milion de tone pe an. Săptămâna trecută, compania Abu Dhabi National Oil Co. (ADNOC) a livrat 137.000 de metri cubi de GNL – primul său transport în Germania – pentru terminalul de GNL al unității plutitoare de regazificare (FSRU) Elbehafen din Brunsbüttel. Aceasta va fi probabil una dintre multele livrări care vor veni, potrivit directorului executiv interimar al ADNOC Gas, Ahmed Alebri, care a declarat: „ADNOC Gas este gata să furnizeze noi transporturi din acest combustibil cheie de tranziție partenerului nostru, RWE și industriei germane”. SUA au spus foarte clar, după ce au descoperit în decembrie 2021 că China construia o instalație militară secretă în zona portului Khalifa din Emiratele Arabe Unite, că așteaptă cu nerăbdare o nouă etapă în relația cu Emiratele Arabe Unite. Brunsbüttel este a treia FSRU care începe operațiunile în Germania, după pornirea fabricii de la Wilhelmshaven în decembrie și a unității Lubmin la începutul lunii ianuarie. Ministerul Economiei din Germania se așteaptă ca Germania să aibă o capacitate de import de GNL de 37 de miliarde de metri cubi până în 2024.
Articol de Simon Watkins
