fbpx

Ministerul Finanțelor vinde titluri de stat cu dobânzi de până la 4,6%

Ministerul Finanțelor derulează o nouă ofertă publică pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis pentru populație la Bursa de Valori București, începând de astăzi și până pe 10 decembrie.

Titlurile au scadențe de un an și trei ani, cu dobânzi anuale de 4% și respectiv de 4, 60% iar cele în euro au scadență de cinci ani și dobândă anuală de 1,80 la sută. Valoarea nominală a unui titlu Fidelis este de 100 de lei, respectiv de 100 de euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Față de ultima oferă, dobânzile sunt mai mari, dar chiar și așa, sub sub rata inflației. Faptul că dobânda, precum și câștigul obținut din tranzacționarea titlurilor sunt neimpozabile va determina pe unii dintre investitori să subscrie la aceste oferte. În plus, o diversificare a portofoliului este binevenită oricând, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare al Estinvest, citat de Ziarul Financiar.

La subscriere nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Despre Ioana Popa

Verificați și

Chimcomplex România semnează un acord de finanțare pentru o centrală de cogenerare de 108 MW

Producătorul român de produse chimice Chimcomplex Borzești a anunțat joi că a semnat un contract …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.