Rusia a testat cu succes deconectarea de la internetul global în iunie şi iulie, a relatat joi cotidianul RBC, citând documente ale grupului de lucru însărcinat cu îmbunătăţirea securităţii internetului rus, informează Agerpres.
La sfârşitul anului 2019, Rusia a adoptat legea „internetului suveran”, urmărind să protejeze ţara de tăierea infrastructurii străine, ca răspuns la ceea ce Moscova a numit „natura agresivă” a strategiei naţionale de securitate cibernetică a Statelor Unite.
Legislaţia urmăreşte să direcţioneze traficul web rus şi datele prin puncte controlate de autorităţile de stat şi să construiască un „Sistem naţional de nume de domeniu” pentru a permite internetului să continue să funcţioneze chiar dacă Rusia este tăiată de la internetul global.
Au fost efectuate teste care au implicat toate marile firme de telecomunicaţii din Rusia
din 15 iunie până în 15 iulie şi ele au avut succes, potrivit rezultatelor preliminare, notează RBC citând o sursă din grupul de lucru.
„Scopul testelor este de a determina capacitatea ‘RuNet’ (numele propriului „internet suveran” al Rusiei n.r.) de a funcţiona în caz de distorsiuni externe, blocaje şi alte ameninţări”, a precizat această sursă.