Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Nu a trecut nici măcar jumătate de an de când mulți analiști economici, experți și politicieni ne anunțau că putem renunța la dependența de gazul rusesc și trebuie să o facem. Poate că va fi mai scump și mai dificil la început dar nu vor fi probleme fulminante, se spunea.
„Trebuie să ne diversificăm sursele energetice pentru a scăpa de dependența de gazul rusesc și să investim masiv în sursele de energie regenerabilă”, afirma pe la mijlocul lunii februarie, încă dinainte ca vreun soldat sau rachetă rusească să atingă Ucraina, Ursula von der Leyden, președinte Comisiei Europene.
Barbara Pompil, ministrul pentru tranziția ecologică din Franța, declara la începutul lunii martie: „Mai mult decât oricând trebuie să renunțăm la hidrocarburile rusești și la hidrocarburi în general. La mijloc e nevoia de a accelera lupta contra schimbărilor climatice iar pe termen scurt e vorba de siguranța energetică a continentului european”.
În urmă cu trei luni, Comisia Europeană a anunța un plan în valoare de 220 de miliarde de euro, pentru a scăpa de dependența de gazul rusesc în decurs de cinci ani și a accelera tranziția energetică. Până la finalul acestui an, blocul comunitar și-a propus să renunțe la două treimi din livrările de gaz rusesc.
Acum, însă, când Rusia a hotărât ea să reducă semnificativ livrările de gaz prin Nord Stream 1, la 20% din capacitatea de dinainte de război, pe baza unor pretenții ridicole, autoritățile europene au început să intre în panică. Planurile ambițioase de a scăpa de dependența rusească nu mai par atât de plauzibile, iar miniștrii din Germania iau în calcul serios apariția unor tulburări sociale de amploare pe fondul crizei energetice.
Toate acestea erau în bună măsură predictibile de la început și mulți economiști și analiști respectabili ai pieței de energie avertizau asupra imposibilității de a înlocui pe termen scurt și mediu gazul rusesc, în condițiile în care Uniunea Europeană dorește să se țină cu dinții de idealuri climatice utopice. Mai concret, în pofida unor succese foarte minore ale energiei regenerabile și în pofida sutelor de miliarde investite în ultimii 20 de ani în această industrie, rezultatele sunt în continuare modeste, practic nesemnificative, iar lumea se bazează tot pe hidrocarburi pentru a funcționa eficient și ieftin.
Așa se face că după etapa declarațiilor pompoase după care Europa va atinge irealizabilul net-zero emisii de carbon, în același timp în care va renunța la hidrocarburile rusești – la petrol a renunțat deja, însă doar formal, pentru că acum importă același petrol rusesc, doar că mai scump, din India – astăzi, în mijlocul verii, Bătrânul Continent se pregătește de o iarnă nemiloasă cu soluții neserioase.
De pildă, primul ministru spaniol Pedro Sanchez le-a recomandat conaționalilor săi să nu mai poarte cravată pentru a economisi energie. La conferința de presă desfășurată săptămâna trecută la Madrid le-a declarat ziariștilor prezenți: „Aș dori să observați că nu port cravată. Asta înseamnă că putem cu toții economisi energie”. Cu alte cuvinte, o cravată în minus înseamnă o nevoie mai puțin acută de aer condiționat, deci o economisire a energiei.
Vicepremierul Germaniei, Robert Habeck, e deja familiarizat cu astfel de măsuri, el propunând încă de acum aproape două luni, dușuri mai scurte, sub cinci minute, pentru a lupta contra dependenței de gaz rusesc și a schimbărilor climatice.
Bineînțeles că de la vorbe s-a trecut la fapte și criza europeană de energie a început să se vadă nu doar în facturi ci și pe stradă. Astfel, Germania a dat startul închiderii luminilor publice în Berlin, iluminatul fiind oprit la palatul prezidențial sau la catedrala orașului. La Hanovra s-a închis apa caldă în clădirile publice, iar autoritățile germane iau foarte în serios în discuție anularea Oktoberfest și a piețelor de Crăciun, pentru a economisi energia.
Germania pare cea mai afectată de situația europeană, dar lucrurile nu stau foarte grozav nicăieri. În Austria, primăria orașului Linz a decis să nu mai lumineze locurile și clădirile istorice, iar orașul în care s-a născut Mozart, Salzburg, ia în calcul să facă același lucru.
Dincolo de caracterul uneori îndoielnic al acestor măsuri, ceea ce nu reiese nicăieri din toate aceste propuneri este impactul lor real asupra consumului de energie. Și anume cât exact s-ar putea economisi dacă nu am purta cravată? Sau cât mai precis ar afecta Rusia faptul că statuia lui Mozart din Salzburg nu ar mai fi luminată noapte? Șamd. Mai mult, nu se vorbește aproape deloc, altfel decât la modul negativ, despre posibilitatea, măcar și temporară, pentru această iarnă, de a redeschide în Europa centralele energetice pe bază de hidrocarburi, pentru a compensa deficitul de gaz rusesc și a salva populația și continentul de la o situație foarte precară și instabilă.
Sunt foarte dezirabile aceste încercări de a proteja atât natura cât și poporul ucrainean. Doar că prin aceste planuri riscul cel mai mare este de a aliena populația de obiective, în fond, nobile. Iar în acest context apariția și succesul unor mișcări populiste nu ar mai trebui să fie pentru nimeni o surpriză.
