fbpx

Șansele de funcționare a plafonului de preț la petrolul rusesc, aproape de zero

Așa cum era probabil de așteptat țările europene nu reușesc să ajungă la un numitor comun nici în privința plafonării prețului la petrolul rusesc, după ce au eșuat de facto în stabilirea unul plafon pentru prețul gazelor naturale.

Ideea plafonării prețului la petrolul rusesc are scopul, teoretic, de a reduce veniturile Moscovei și astfel a limita capacitatea de finanțare a războiului din Ucraina. În același timp, printr-un plafon de preț se dorește ocolirea unui crize a petrolului, pe partea de aprovizionare, care ar duce atât la majorarea prețului cât și la probleme de alimentare.

În Uniunea Europeană s-au stabilit două tabere principale pe această temă. Prima dintre ele este formată în special din Polonia, Lituania și Estonia care doresc un plafon de 30 de dolari, care ar limita astfel, cred ele, veniturile regimului lui Vladimir Putin. De partea cealaltă se află țări precum Cipru, Grecia și Malta, țări cu o puternică industrie navală, implicată în transporturi de mărfuri, și care nu concep ideea unui plafon mai mic de 70 de dolari/baril.  În prezent, petrolul rusesc cunoscut sub numele de Ural se tranzacționează exact în jurul acestei sume.

Polonia, Lituania și Estonia consideră că un plafon de 65-70 de dolari/baril ar însemna ca Rusia să facă un profit considerabil în continuare în condițiile în care costurile de producție se situează în jurul valorii de 20 de dolari/baril.

Cipru, Malta și Grecia sunt țările care ar pierde cel mai mult în cazul în care plafonul este prea mic, drept pentru care cer compensații financiare pentru pierderea de venituri sau cer o amânare pentru a se putea ajusta.

Cu toate acestea și indiferent de pertractările diplomatice însăși ideea impunerii unui plafon este în bună măsură irațională din punct de vedere economic și are foarte puține șanse de reușită.

După cum explică Serghei Vakulenko, într-un articol publicat pe siteul fundației Carnegie, „de fiecare dată când țările sancționate se confruntă cu probleme în a-și vinde resursele naturale mințile creative găsesc o cale prin care să evite acele sancțiuni cu ajutorul companiilor dispuse să închidă ochii. Transporturile de petrol pot fi înmănuncheate cu unele servicii simbolice, dar foarte scumpe, precum servicii vamale, analize de laborator sau traducere de documente. O altă schemă presupune încărcarea unui petrolier de 80.000 de tone cu 50.000 de tone de petrol, ceea ce înseamnă a duce prețul transportului mai aproape de prețul pieței.”

După cum remarcă autorul, este nevoie bineînțeles de ajutorul unor țări intermediare, dar e puțin probabil ca aceasta să constituie o problemă. „În ultimele luni exporturile de petrol ale Malaeziei către China au depășit producția de petrol a țării cu 30%. Malaezia cooperează cu Iran și Venezuala pentru a ocoli sancțiunile impuse regimurilor din aceste țări.”

Un alt jucător care ar putea da o mână de ajutor important Rusiei este OPEC, care are toate motive să se teamă de un cartel al cumpărătorilor. „Dacă acest cartel al cumpărătorilor reușește să forțeze Rusia, atunci următoarele țări pe listă ar putea fi cele arabe”, afirmă Vakulenko. Nu în ultimul rând, e foarte greu de anticipat dacă India și China, cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, sunt gata să ia parte la această acțiune.

Toate aceste constrângeri arată un scenariu în care plafonarea prețului la petrol are puține șanse de a funcționa. Practic niciuna. Foarte multe țări ar avea de pierdut de pe urma acestei decizii, drept pentru care stimulentul de trișa și a ocoli regulile este foarte mare și mai toată lumea va încerca să profite de pe urma acestei evitări.  Singura variantă în care plafonul va funcționa va fi în cazul în care el va fi stabilit suficient de înalt astfel încât să oglindească prețul de piață. Dar va funcționa doar în sensul în care el va fi practic nefuncțional și nu va intra niciodată în vigoare, cumpărătorii și vânzătorii de petrol conducându-și afacerile ca și mai înainte de stabilirea acestui prag.

Bineînțeles că dincolo de toate aceste particularități ideea care stă la baza acestui plan este absurdă din punct de vedere economic. G7 și Uniunea Europeană doresc să plafoneze prețul petrolului rusesc în același timp în care doresc ca prețul petrolului să nu crească, ceea ce reprezintă o imposibilitate evidentă având în vedere cota petrolului rusesc pe piața mondială sau ținând cont de sancțiunile impuse altor regimuri exportatoare de petrol precum Iran sau Venezuela. Pe scurt, o scoatere de pe piață a petrolului rusesc printr-un plafon de preț înseamnă inevitabil o creștere a prețului petrolului și/sau o sabotare a sancțiunilor.

Dacă Uniunea Europeană și G7 își doresc ca prețul petrolului să nu escaladeze și în același timp doresc o scădere a veniturilor din petrol obținute de Moscova singura soluție o reprezintă încurajarea intrării pe piață a altor producători de petrol. Dar această soluție se izbește de obiectivele utopice ale Net-Zero. Drept pentru care tot ce le mai rămâne strategilor economici din spatele acestei idei este să contemple ineficiența ideii de plafonare a prețului.

About Marius Giurgea

Check Also

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.