fbpx

Europa şi-a redus consumul de gaze în august şi septembrie. Care sunt motivele?

Europa şi-a redus consumul de gaze în august şi septembrie, deoarece industriile au scăzut producţia ca răspuns la creşterea preţurilor şi la deficitul de aprovizionare din Rusia, deşi reducerile au fost distribuite inegal între ţări, transmite Reuters.

Consumul total de gaze în Uniunea Europeană a scăzut cu 14% în august, comparativ cu media pe cinci ani a lunii, şi cu 15% în septembrie, potrivit celor mai recente date ale biroului de statistică al UE, Eurostat.

Cererea de încălzire pe bază de gaze în timpul verii diind mică, restricţiile au fost livrate de industrie şi, în unele cazuri, de sectorul electricităţii, deoarece preţurile gazelor au atins niveluri record, determinate de mişcarea Rusiei de a reduce livrările către Europa după invazia sa din Ucraina.

”Este vorba despre industriile care îşi închid sau îşi reduc în mod semnificativ consumul de gaze”, a spus Simone Tagliapietra, membru senior institutul Bruegel, adăugând că impactul de durată al unor astfel de închideri asupra bazei industriale a Europei nu este încă clar.

Preţurile ridicate ale gazelor au dus în ultimele luni la închiderea temporară a oţelăriilor, topitoriilor şi producătorilor de ciment din UE.

Producătorii de îngrăşăminte din Europa şi-au redus mai mult de 70% din capacitatea lor, în august.

Ţările UE au convenit în iulie să-şi reducă în mod voluntar cererea de gaze cu 15%, din august, în timp ce s-au străduit să umple depozitele de gaze şi să economisească combustibil pentru o iarnă cu livrări ruseşti limitate.

Cu stocurile de gaze din UE pline în proporţie de 94% şi temperaturile neobişnuit de blânde, preţurile gazelor au scăzut în ultimele săptămâni, deşi rămân mai mari decât acum un an.

Scăderea recentă a consumului de gaze a fost răspândită inegal între ţări, câteva chiar şi-au mărit consumul.

Germania, cel mai mare consumator de gaze din Europa şi cea mai mare putere industrială, şi-a redus consumul de gaze cu 28% în august şi cu 7,4% în septembrie, în timp ce consumul de gaze din Italia a scăzut cu 22% în septembrie, iar cel din Olanda cu aproape o treime.

Consumul de gaze spaniol a crescut uşor în ambele luni. În timp ce consumul industrial a scăzut în septembrie, consumul de gaze din sectorul energetic a crescut, conform datelor Bruegel – pe care institutul le-a atribuit efortului din Spania şi Portugalia de a limita preţurile gazelor.

Seceta a epuizat, de asemenea, producţia de hidroenergie a Spaniei, crescând cererea la centralele pe gaze.

Despre Ioana Popa

Verificați și

black gas stove with white and black gas stove

Gazprom își rezervă dreptul să reducă livrările de gaz către Republica Moldova

Consorţiul rus de gaze Gazprom, care ameninţase că va reduce tranzitul de gaze prin Ucraina …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.