Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Prețul acțiunilor la principalele bănci europene indică o recesiune economică. Fie țipă cu toată gura „cumpără-mă ”, fie Europa se află în fața unui test politic și economic extrem.
Potrivit analiștilor de la Credit Suisse, acțiunile indică o scădere de 40% a prețului la case, o scădere de 9-10% a PIB-ului și o creștere a șomajului până la 12% în următorii trei ani, ceteris paribus. Un astfel de scenariu ar reprezenta cea mai dură scădere a economiei europene în timpuri de pace, de când este monitorizată statistic economic, depășind criza financiară globală din 2008 și Marea Criză din anii 30.
Experții băncii elvețiene estimează că prețul acțiunilor arată faptul că investitorii se așteaptă la o deteriorare brutală a activelor.
Cel mai mare fond de investiții miroase pericolul. Ray Dalio de la Bridgewater a pariat short pe băncile europene în sumă de 10,5 miliarde de dolari. Companiile vizate au fost Banco Santander și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria din Spania, Intesa Sanpaolo din Italia, BNP Paribas din Franța. De asemenea, a pariat pe scăderea acțiunilor companiilor de asigurări AXA și Allianz, grupul chimic energofag BASF, compania energetică TotalEnergies, compania olandeză de semiconductoare ASML Holding. Ultimele două poziții sugerează că Bridgewater este mult mai sceptic în legătură cu marii câștigători ai lumii post Covid: industria de hidrocarburi și cea de microcipuri. Poate că sunt doar speculații bursiere, dar mă îndoiesc.
Indexul Stoxx 600 al băncilor europene este mai jos cu 80 pc față de apogeul atins în 2007, o victimă a dobânzilor negative practicare de BCE. Sectorul bancar ar trebui să-și revină pe măsură ce banca centrală majorează dobânda de referință.
Profesorul Richard Werner de la Oxford, un expert în industria bancară germană, susține că dobânzile negative au distrus cooperativele regionale germane și băncile de depozite. Această politică a erodat marjele de dobândă pentru creditori și a subminat modelul tradițional de banking în care banii se duceau la companii pentru investiții. „BCE a forțat băncile să împrumute sectorul imobiliar prin diverse metode. Singura lor sursă de profit era prin finanțarea acestui bubble periculos”, a afirmat Werner.
Gura de oxigen a băncilor a fost de scurtă durată. Indexul Stoxx 600 a scăzut cu un sfert de la începutul invaziei din Ucraina și reflectă temerile că Vladimir Putin va tăia complet gazul prin Nord Stream 1 înainte ca Europa să aibă timp de a-și umple depozitele pentru iarnă.
Vicecancelarul german Robert Habeck are dreptate când avertizează că piața de energie europeană se află în pericol de prăbușire antrenând după ea o reacție de tip Lehman Brothers. Are dreptate și când avertizează că ar putea urma raționalizări de proporții.
Mai puțin responsabil s-a dovedit Emmanul Macron care a fixat prețurile la gaz și electricitate, suprimând astfel semnalul de avertizare pentru consumatori. Președintele francez le spune voalat consumatorilor că pot irosi energia.
Pe de altă pare, scăderea acțiunilor din domeniul bancar reflectă fricile privind un scenariu de recesiune cruntă și se pune problema capacității statelor de a-și plăti datoria publică, în special Italia. „Creșterea randamentului la obligațiuni este dramatică și reprezintă un semnal foarte clar al revenirii crizei euro”, a afirmat Clemens Fuest, președintele IFO Institute din Germania.
„Ratele dobânzilor de pe piață deja indică un nivel care, dacă se va menține, ar putea testa sustenabilitatea datoriei Italiei în condițiile unei recesiuni economice”, a afirmat Silvia Ardagna de la Barclays. În opinia aceleiași analiste, singura cale prin care poate fi evitată o criză a datoriilor este printr-o reformă radicală a economiei italiene.
Datoria țărilor din sudul Europei este mai mare astăzi, ca procent din PIB; decât era la ultimul episod similar în 2011-2012.
Lorenzo Codogno, economist șef la trezoreria italiană pe vremea ultimelor turbulențe financiare, aprecia că există „similarități neliniștitoare” cu 2011. Atunci, majorare dobânzii de referință de către BCE a fos declicul. Acum este majorarea dobânzii și încetarea absorbției de lichiditate, determinată de majorarea inflației. Băncile italiene sunt acum mai bine capitalizate decât în urmă cu un deceniu, deși împrumuturile neperformante sunt cam la același nivel ca în timul ultimei crize. Nu e clar ce impact vor avea aceste vulnerabilități, dar e limpede că vor afecat capitalul băncii, ceea ce va însemna o reducere a creditării, și pe cale de consecință, a înrăutățire a cercului vicios economic.
Un efect pervers al achiziționării de obligațiuni de către BCE a fost acela că investitorii străini puteau scăpa profitabil de datoria țărilor din sud. Băncile spaniole, italiene și portugheze au făcut, mai mult sau mai puțin, exact contrariul. S-au împrumutat grat de la BCE pentru a cumpăra obligațiuni emise de propriile guverne. Profesorul Wener susține că reglementările bancare Basel le-au încurajat să facă acest lucru.
În trecut, FMI a avertizat că această datorie este extrem de concentrată. FMI susținea că un șoc ar afecta puternic aceste bănci, iar acest șoc a venit acum. Aveți în vedere că țările din sud sunt creditori sub-suverani. Nu controlează sistemul monetar și nu pot tipări bani pentru a ieși din necaz fără acordul Germaniei.
BCE încearcă să să găsească o nouă schemă, de data această non inflaționistă, pentru a înlocui absorbția de lichiditate. Piețele însă sunt sceptice. Acest mecanism, așa numit anti-fragmentare, încă nu a văzut lumina zilei, probabil din cauza faptului că guvernatorii băncilor centrale din nord insistă asupra unor condiții feroce.
Până și cei mai isteți avocați europeni au dificultăți în a găsi metode prin care să împace un instrument pur de tip bailout cu prevederea non-bailout a Tratatului de la Maastricht, și a evita o dispută în curtea constituțională germană.
UE nu a rezolvat incompatibilitatea fundamentală dintre cele două jumătăți ale Europei care nu ar trebui să împartă aceeași monedă. S-au schimbat contururile dar decalajul rămâne la fel de mare ca întotdeauna.
Autoritățile și liderii europeni – în special, clasa politică germană – vor face ceea ce fac întotdeauna când apare pericolul. Vor ocoli adevărul până când problema devine primejdioasă. Apoi vor face minimul necesar pentru a menține unită structura. Judecătorii germani vor trece cu vederea, indiferent de ce spune legea. Alternativa este o dezintegrare a uniunii, un scenariu prea negreu pentru a fi întrevăzut.
Așa că da, acțiunile băncilor europene sunt ieftine. Dar sunt ieftine pentru un motiv.
Articol de Ambroise Evans-Pritchard pentru The Telegraph.
