Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Inflația din zona euro a atins 5% în decembrie 2021, cel mai înalt nivel de la introducerea monedei comune. În unele țări, creșterea a fost și mai acută. De pildă, în Belgia, inflația a atins 6,5%. Totuși, în Italia și Franța creșterea a fost mai moderată ajungând la 3,9% , respectiv 3,4%.
Inflația a fost determinată de creșterile mari la energie (electricitate, gaz și alți combustibili) de la începutul luii 2021. Majorarea la energie a fost de 23% în decembrie 2021, comparativ cu decembrie 2020. Dar, la fel ca și în cazul inflației de bază, creșterile la energie au variat de la o zonă la alta. An pe an, majorarea prețului la electricitate, gaz și alți combustibili a fost de 60% în Belgia, 33% în Italia și „doar” 19% în Franța.
Creșterile de preț au dus la demonstrații în multe țări, deoarece grupurile vulnerabile suferă de pe urma inflației și cer guvernelor măsuri de protecție. În acest context, este foarte important a înțelege cine sunt cele mai afectate persoane.
Inflația se manifestă disproporționat din mai multe motive. Chiar dacă este temporară, inflația mare înseamnă o povară mai grea pe cei săraci cărora le lipsesc economiile pentru a face față o perioadă de timp medie. În plus, economiile pe care aceștia le au sunt în bani sau în depozite cu dobândă scăzută, care nu sunt protejate de inflație (în timp ce grupurile mai bogate au acțiuni sau obligațiuni cu ancoră antiinflaționistă). Puterea de negociere mai mică a celor cu venituri și abilități mai scăzute poate duce de asemenea la scăderea venitului real în cazul în care inflația este mai mare decât creșterea salariului.
De asemenea, indivizii se pot confrunta cu rate ale inflației diferite dacă diferă modelele lor de consum. De pildă, în zona euro în 2021, prețul curselor aeriene interne a crescut cu 8,4% în timp ce cursele internaționale cu 3,7%. Prețul ziarelor s-a majorat cu 4,3% în timp ce revistele cu 2,65. Astfel, structura specifică a coșului de consum domestic determină rata de inflație a fiecărei case. Aceste deosebiri în consum pot da seama dacă o gospodărie se va confrunta cu o inflație mai mare sau mai mică.
Având în vedere informațiile uzuale despre inflație este imposibil de răspuns care grup social este cel mai afectat de inflație deoarece institutele naționale de statistică și Eurosat urmăresc doar prețul din coșul de consum obișnuit. De aceea vom folosi în continuare Cercetarea privind Bugetul Gospodăriilor (cercetare cu privire la cheltuieli în raport cu nivelul de venit, cel de educație, vârsta persoanelor, numărul de copii) pentru a vedea ratele de inflație ale indivizilor cu caracteristici diferite.
Ne vom concentra pe trei țări: Belgia, Italia și Franța, care s-au confruntat atât cu nivele diferite ale inflației dar și cu prețuri diferite la energie.
În toate cele trei țări, rata actuală a inflației pentru categoriile cu venituri cele mai joase este mai mare decât rata inflației pentru categoriile cele mai avute. Totuși, magnitudinea acestei diferențe variază semnificativ. În decembrie 2021, ratele de inflație ale categoriilor defavorizate erau mai mari cu 1,4, 1,7 și 0,3 puncte procentuale decât cele ale bogaților din Belgia, Italia și Franța. Spre comparația, în 2020, inflația experimentată de cei defavorizați era mai mică decât a celor avuți în Italia și Belgia, fără ca acesta să fie cazul în Franța.
În general, inegalitatea inflație (faptul că inflația este diferită pentru gospodării, în funcție de venituri) se poate manifesta din două motive. În primul rând, rata inflației pentru anumite bunuri de consum poate determina inegalitatea inflației, având în vedere că aceste bunuri atârnă diferit în coșurile de consum ale grupurilor. În al doilea rând, schimbările de comportament ca reacție la creșterea prețurilor pot varia de la un grup la altul. De pildă, dacă grupurile cu venituri mici au probleme în a face față creșterilor de preț la energie, atunci importanța energiei în totalul cheltuielilor va crește, mărind astfel inegalitatea inflației.
Anumite bunuri amplifică inegalitatea inflației dacă ratele de inflație sunt pozitive și relativa lor importanță este mai mare în coșul de consum al familiilor cu venituri mici. De pildă, dacă un anumit bun reprezintă 20% din totalul cheltuielilor gospodăriilor cu venituri mici și doar 10% din totalul cheltuielilor gospodăriilor cu venituri mair, iar rata de inflație în cazul acelui bun este de 10%, bunul va crește inegalitatea inflației cu un procent. Dacă un bun atârnă la fel atât pentru cei cu venituri mici cât și pentru cei cu venituri mari, atunci nu va avea nicio o influență asupra inegalității inflației.
În mod evident, puseul inflaționist din Belgia și Italia a fost determinat în principal de creșterea prețurilor la energie. În Franța, unde inegalitatea inflației este mult mai mic, este interesant de observat că prețurile la energie au jucat totuși un rol din ce în ce mai mare în a explica diferențele între ratele de inflație la diverse niveluri de venit, ceea ce sugerează că fără aceste creșteri de preț energetice, inegalitatea inflației din Franța s-ar fi diminuat.
O parte din aceste diferențe dintre Franța, Italia și Belgia pot fi explicat prin volatilitatea mai scăzută a prețurilor la energie din Franța. Această volatilitate mai scăzută înseamnă că gospodăriile franceze sunt mai puțin afectate de creșterile pe termen scurt la energie, dar în același timp că beneficiază mai puțin de scăderile de prețuri la energie, cum s-a întâmplat în 2020. Pe lângă faptul că explică de ce inegalitatea inflației nu a crescut dramatic în 2021, mai explică și de ce nu s-a inversat ca în Belgia și Italia în 2020, când gospodăriile mai sărace au beneficiat mai mult de scăderea prețului la energie.
Rolul supradimensionat pe care îl joacă energia în a explica creșterea inegalității inflației în Europa nu este determinat de diferențele de consum, ci de creșterea uluitoare a prețurilor pentru consumatori, în special în Belgia și Italia.
Ponderea cheltuielilor pe energie în totalul cheltuielilor unei gospodării nu diferă atât de mult între gospodăriile cu venituri mari și cele cu venituri mici. Totuși, în pofida acestui fapt, creșterea prețului la energie a fost atât de mare în 2021 în Italia și Belgia încât a dus la o creștere semnificativă a inegalității inflației. Drept consecință, creșterea mult mai moderată a prețurilor la energie în Franța explică de ce acolo inegalitatea inflației nu s-a manifestat atât de dramatic.
Concluzii și recomandări
Deși inegalitatea inflației este o temă importantă, instrumentul folosit (Cercetarea privind Bugetul Gospodăriilor) este totuși precar. Unele țări fac această cercetare anual sau la doi ani, altele la cinci ani, fără însă să ofere date precise. A ne baza doar pe armonizările făcute de Eurostat o dată la cinci ani ne împiedică a obține o imagine dinamică a felului în care schimbările comportamentele influențează inflația reală în grupuri.
În pofida unor informații precise, analiza noastră sugerează în mod limpede că gospodăriile cu venituri mic suferă disproporționat din cauza inflației actuale. Creșterea rapidă a prețurilor la energie explică acest lucru. Țările europene au introdus o serie de măsuri pentru a-i proteja pe consumatori de impactul direct al acestor creșteri. Diferențele în ceea ce privește inegalitatea inflației între Franța și Belgia sugerează că dorința sau abilitatea de a atinge aceste țeluri variază semnificativ de la o țară la alta. Strategia Franței de a proteja gospodăriile pare să fi avut efectul dorit, dar măsurile luate din toamnă și până acum au costat 15 miliarde de euro, și există o dispută serioasă cu privire la obligația EDF de a vinde electricitate la preț fix competitorilor, firma urmând să piardă 8 miliarde de euro. Dacă majorarea prețurilor este temporară, abordarea Franței ar putea fi câștigătoare. Dar având în vedere perspectivele pe termen lung, țările trebuie să se gândească la măsuri mai eficiente pentru a diminua efectele inflației energetice asupra inegalității sociale.
