fbpx

Sentința definitivă în dosarul ”Colectiv” a fost amânată pentru luna martie

Curtea de Apel Bucureşti, așteptată luni să dea sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, a amânat pronunțarea pentru data de 3 martie.

În dosar sunt judecaţi Cristian Popescu Piedone (fost primar al Sectorului 4 şi actual edil al Sectorului 5) patronii clubului (Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu), SC Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL (firma de artificii), directorul firmei de artificii, Cristian Niţă, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, pompierii Antonia Radu şi George Petrică Matei şi trei foste angajate ale primăriei, Aurelia Iofciu, Larisa Ganea și Ramona Sandra Moţoc.

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse „orientate spre maximumul prevăzut de lege” şi cu executare pentru funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost „alterată” de corupţie, iar oameni au ars,”şi nu vorbim de doi, ci de un cimitir”.

Reamintim că procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări: Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv; cei trei patroni ai clubului Colectiv – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;  patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare; pirotehniştii – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani; directorul firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare; pompierii de la ISU Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare; şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare; consilier superior din Primărie – 7 ani; referent superior Primărie – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.