Franţa şi Italia au semnat vineri la Roma cu mare fast un tratat bilateral de cooperare aprofundată, menit să întărească relaţiile dintre cele două ţări vecine, puse la încercare în ultimii ani de o dispută diplomatică şi în contextul tranziţiei din Europa de după încheierea epocii Merkel, relatează AFP, citat …
Read More »COVID-19: Comisia Europeană propune suspendarea zborurilor din sudul Africii
Comisia Europeană a declarat vineri că dorește să limiteze călătoriile aeriene din sudul Africii către bloc din cauza temerilor legate de o nouă variantă de Covid-19, în urma unor măsuri similare anunțate de Marea Britanie și Israel, informează dpa international. Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter …
Read More »Pact global privind pandemiile
Cele 196 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se pregătesc să negocieze un pact global privind pandemiile sau un acord similar, informează Agerpres, care citează dpa international. Potrivit unor surse diplomatice de la Geneva, există un consens larg în această privinţă în rândul statelor membre, înaintea unei …
Read More »Parlamentul European cere stimularea migrației legale
Parlamentul European (PE) a cerut joi Comisiei Europene să elaboreze un pachet de propuneri menite să promoveze venirea legală a migranţilor extracomunitari care doresc să lucreze în UE, ca măsură de atenuare a efectelor negative ale îmbătrânirii populaţiei europene şi crizei forţei de muncă, anunţă PE într-un comunicat de presă, …
Read More »Parlamentul European solicită introducerea de urgență a pașaportului european de securitate socială
Parlamentul European solicită Comisiei o propunere legislativă privind un pașaport european de securitate socială înainte de sfârșitul lui 2022, pentru a reduce sarcina administrativă a lucrătorilor mobili, conform unui comunicat de presă. Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații îndeamnă Comisia Europeană să accelereze planurile pentru un pașaport european de securitate socială …
Read More »Ministrul Energiei: Nu există niciun risc privind alimentarea cu gaze, la iarnă
Nu există niciun risc privind alimentarea cu gaze la iarnă, acesta fiind doar un zvon care apare periodic pentru a creşte preţul gazelor pe bursă, a afirmat, miercuri, ministrul desemnat al Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres. Agenția Națională de Presă notează că Virgil Popescu a fost audiat de comisiile …
Read More »Premierul Republicii Moldova cere aprobarea de urgență a amendamentelor la buget, pentru plata datoriilor către Gazprom
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a îndemnat Parlamentul să aprobe cât mai repede amendamentele la buget care i-ar permite societăţii pe acţiuni Moldovagaz să plătească datoriile la energie către compania rusă Gazprom, a anunţat serviciul de presă al Parlamentului de la Chişinău, într-un comunicat, arată agenția Reuters. MoldovaGaz a anunţat …
Read More »COVID-19: Rezultate încurajatoare pentru un nou vaccin
Primele teste realizate cu un vaccin anti-COVID-19, care mizează pe un tip diferit de imunitate în raport cu cea vizată de vaccinurile clasice au furnizat rezultate încurajatoare în ceea ce priveşte stimularea reacţiei imunitare, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP, citat de Agerpres. Un studiu de fază 1 desfăşurat …
Read More »Prioritățile Guvernului Ciucă: Aderarea la Schengen și la zona euro, parteneriatul cu SUA și consolidarea României în NATO și UE
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că programul de guvernare depus la Parlament, care are ca principii de bază transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa, are în centru cetăţeanul român, iar „axul” este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, notează Agerpres. „Am depus programul de guvernare al coaliţiei. Programul …
Read More »Acord în Germania privind eliminarea utilizării cărbunelui până în 2030 – surse
Social Democraţii (SPD), Verzii şi Liber Democraţii din Germania au convenit să elimine utilizarea cărbunelui până în 2030, în acordul de coaliţie, au declarat marţi surse implicate în discuţii, notează Reuters. Cele trei partide se află în etapele finale ale încheierii unui acord de coaliţie şi speră să prezinte acordul …
Read More »