fbpx

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale va funcţiona la nivel naţional în calitate de organism delegat al Comisiei Europene

Guvernul a decis miercuri ca Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) să preia și organizarea și monitorizarea activităților de e-Twinning, ca organism delegat al Comisiei Europene desemnat pentru implementarea programelor Erasmus+.

Agenţia va funcţiona la nivel naţional, cu un număr maxim de 86 de posturi, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru unitățile din subordinea Ministerului Educației, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

Organizarea, funcţionarea şi atribuțiile Agenţiei se vor stabili prin regulamentul aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, în concordanță cu termenii şi condiţiile privind participarea României la Programul Erasmus+.

„Pentru 2021-2027, programul Erasmus Plus va avea un buget dublu faţă de perioada anterioară, urmând ca agenţia să aibă un număr maxim de 86 de posturi, activitatea agenţiei având la bază şi acordurile de finanţare aferente programelor Erasmus Plus, Corpul European de Solidaritate şi acţiuni de eTwining, încheiate între Comisia Europeană şi Agenţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

e-Twinning oferă personalului didactic (profesori, directori, bibliotecari etc.) ce activează în şcolile din ţările europene participante o platformă de comunicare, colaborare, demarare proiecte şi schimb de informaţii, pe scurt, un spaţiu în care să simtă că fac parte din cea mai palpitantă comunitate educaţională din Europa. eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport.

La nivel european sunt 205.000 de şcoli care sunt conectate la platforma e-Twining, România având, la rândul său, 2.000 de şcoli conectate și urmând să extindă această conexiune.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.