Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
De la intrarea în vigoare a Acordului privind agricultura al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în 1995, modelele comerciale globale s-au schimbat, dar cu toate acestea o serie de probleme și distorsiune s-au menținut. De exemplu, fermierii și companiile agricole din lumea dezvoltată continuă să beneficieze de subvenții substanțiale care sunt adesea clasificate drept „nedenaturante”. Guvernele bogate scad în mod artificial costul anumitor mărfuri și le împiedică producătorilor din țările cu venituri mici accesul pe piață. Pe scurt, aceste guverne cheltuiesc 600 de miliarde de dolari anual pe subvenții agricole în detrimentul fermierilor săraci. Din punct de vedere istoric, Statele Unite (33 de miliarde de dolari) și Uniunea Europeană (100 de miliarde de dolari) au dominat globul în ceea ce privește subvențiile agricole și alte forme de sprijin care distorsionează comerțul agricol. În același context, astăzi, China oferă industriei agricole 212 miliarde dolari.
Agricultura a contribuit istoric la o mare parte din PIB-ului economiilor din țările cu venituri mici. De exemplu, mai multe țări din Africa subsahariană obțin mai mult de 30% din PIB din agricultură. Cifra este de peste 50% în unele țări, inclusiv Malawi, Burkina Faso și Sierra Leone. În mod similar, o parte semnificativă din PIB-ul unor țări asiatice, precum Laos și Nepal, provine din agricultură. Prin urmare, vânzarea produselor agricole pe piețele internaționale sub costul de producție și restricționarea accesului producătorilor nesubvenționați dăunează activității agricole și afectează creșterea economică în țările cu venituri mici.
Politicile protecționiste ale națiunilor bogate reprezintă o problemă majoră în Africa, unde agricultura reprezintă peste 70% din totalul locurilor de muncă și este sursa principală de venit pentru marea majoritate a oamenilor care trăiesc în sărăcie sau aproape de sărăcie. Africa este puternic dependentă de exporturi și materii prime, iar atunci când țările bogate dau sume mari de bani producătorilor autohtoni, prețurile globale ale mărfurilor scad. Pe lângă faptul că reprezintă o uriașă risipă de fonduri publice, aceste subvenții denaturează piața prin scăderea artificială a prețurilor mărfurilor, în același timp în care împiedică producătorii africani să fie plătiți cu un salariu echitabil pentru munca lor.
Cazul subvențiilor pentru bumbac oferă un exemplu de manual clar al modului în care subvențiile agricole influențează producătorii din Africa de Vest: între 2 și 3 milioane de ferme din Africa de Vest depind în principal de bumbac pentru fluxul de numerar dar, prin scăderea prețurilor globale ale bumbacului, peste 10 milioane de oameni și milioane de gospodării din regiune sunt grav afectate.
Burkina Faso, Mali, Ciad și Benin sunt țările din Africa de Vest cu cea mai mare cotă din comerțul global cu bumbac. ONU le clasifică pe fiecare dintre ele printre națiunile cele mai puțin dezvoltate. Bumbacul reprezintă aproximativ 60% din veniturile lor agricole, însă cota lor pe piața globală a bumbacului este de doar 3%. Deși fermierii africani sunt adesea mai eficienți în cultivarea bumbacului, cotele chineze și americane reprezintă împreună 40%. Motivul pentru aceasta este că ei cheltuiesc sume enorme de bani pentru industria bumbacului, denaturează stimulentele și stimulează artificial oferta. Politica agricolă comună (PAC) a UE este un alt exemplu de subvenții carea afectează veniturile săracilor lumii.
Valoarea totală a subvențiilor pentru agricultură în țările OCDE depășește cu mult suma pe care națiunile o oferă ca ajutor pentru dezvoltare. Cu toate acestea, s-a estimat că o creștere de 1% a exporturilor agricole din Africa ar crește PIB-ul continentului cu 70 de miliarde de dolari, sau aproape de cinci ori valoarea ajutorului extern acordat în prezent. Eliminarea subvențiilor pentru agricultură, eliminarea barierele comerciale, cum ar fi tarifele la import, care îi protejează pe producătorii autohtoni de concurența externă și lăsarea pieței să funcționeze liber ar fi mult mai avantajoasă decât ajutorul extern, iar milioane de oameni ar duce-o mai bine la nivel global.
În timp ce unii admit că subvențiile dăunează națiunilor în curs de dezvoltare, mulți încearcă să le justifice, deoarece cred în mod eronat că aceste fonduri merg către fermierii săraci din țările dezvoltate. Cazul subvențiilor americane demonstrează cât de incorectă este această perspectivă. În 2021, venitul mediu al unei gospodării din sectorul agricol a depășit venitul mediu al gospodăriei din SUA cu 30,3% (92.239 dolari față de 70.784 dolari). Aceasta înseamnă că miliarde de dolari în subvenții merg , în fiecare an, către familiile cu venituri mult mai mari decât venitul mediu al gospodăriilor din SUA.
Sistemul comercial global împiedică dezvoltarea țărilor cu venituri mici. El favorizează fermierii bogați din națiunile bogate, permițându-le să-și exporte produsele mai ieftine în țările mai sărace, în detrimentul fermierilor locali. Desigur, credința larg răspândită că eliminarea subvențiilor pentru agricultură va dăuna sectorului agricol din lumea bogată face dificilă schimbarea acestei politici. Totuși, există speranță. Noua Zeelandă a redus ajutorul pentru industria sa agricolă: contribuabilii și-au văzut povara fiscală redusă, iar fermierii au devenit mai inovatori și mai productivi.
Articol de Mohamed Moutii
