fbpx

Consiliul UE: Fără diferențe salariale între femei și bărbați

Consiliul a convenit ieri asupra poziției sale cu privire la un proiect de act legislativ privind transparența salarială, care va contribui la combaterea discriminării salariale existente la locul de muncă și la eliminarea diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați. Propunerea legislativă urmărește să permită lucrătorilor să își exercite dreptul la remunerație egală pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală între bărbați și femei, prin intermediul unui set de măsuri obligatorii privind transparența salarială.

„Pur și simplu nu există nicio justificare că femeile câștigă mult mai puțin decât colegii lor. Prin acordul la care s-a ajuns astăzi în cadrul Consiliului, UE face un pas important în direcția combaterii discriminării salariale și în direcția eliminării diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați”, a spus Janez Cigler Kralj, ministrul Muncii, familiei, afacerilor sociale și egalității de șanse.

Creșterea transparenței salariale

Statele membre au convenit că angajatorii trebuie să se asigure că angajații lor au acces la criteriile – obiective și neutre din punctul de vedere al genului – utilizate pentru a defini remunerația și evoluția carierei lor. În conformitate cu legislațiile și practicile naționale, lucrătorii și reprezentanții acestora au dreptul de a solicita și de a primi informații cu privire la nivelul individual de remunerare și la nivelurile medii de remunerare pentru lucrătorii care prestează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală, defalcate în funcție de sex. Angajatorii trebuie, de asemenea, să indice nivelul sau intervalul inițial al remunerației care urmează să fie plătită viitorilor lucrători – fie în anunțul de post vacant, fie înainte de încheierea contractului de muncă.

Angajatorii cu cel puțin 250 de angajați trebuie să furnizeze anual informații precum diferența de remunerare dintre lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin din organizația lor. Angajatorii trebuie să comunice aceste informații autorității lor naționale competente și, de asemenea, să le pună la dispoziția publicului. În plus, aceștia trebuie să furnizeze aceste informații lucrătorilor și reprezentanților acestora.

În cazurile în care această raportare a remunerațiilor demonstrează o diferență de cel puțin 5% în ceea ce privește nivelul mediu de remunerare între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin, iar angajatorul nu a justificat această diferență prin criterii obiective și neutre din punctul de vedere al genului, angajatorii cu cel puțin 250 de lucrători vor trebui să efectueze o evaluare comună a remunerațiilor în cooperare cu reprezentanții lucrătorilor lor.

Asigurarea respectării drepturilor

Statele membre trebuie să se asigure că sunt instituite proceduri judiciare pentru lucrătorii care se consideră lezați de neaplicarea principiului egalității de remunerare. De asemenea, acestea trebuie să stabilească norme privind sancțiunile, care pot include amenzi, în cazul în care întreprinderile încalcă drepturi și obligații legate de principiul egalității de remunerare.

Context

Propunerea de directivă a fost prezentată de Comisia Europeană la 4 martie 2021. Încă din iunie 2019, Consiliul invitase Comisia să ia măsuri pentru a îmbunătăți transparența salarială.

Dreptul la remunerație egală între femei și bărbați pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală este consacrat în Tratatul de la Roma și a fost detaliat în texte legislative suplimentare. În pofida acestui cadru juridic, punerea efectivă în aplicare și asigurarea respectării în practică a acestui principiu rămân o provocare în UE.

Diferența de remunerare dintre femei și bărbați în UE se situează în jur de 14%; aceasta înseamnă că femeile câștigă în medie cu 14% mai puțin decât bărbații pe oră. Există o serie de inegalități care stau la baza acestei diferențe de remunerare. Femeile sunt suprareprezentate în sectoare relativ slab remunerate, cum ar fi îngrijirea și educația, așa-numitul „plafon de sticlă” conduce la subreprezentarea lor în pozițiile de conducere și, în unele cazuri, femeile câștigă mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală.

 

 

About Ioana Popa

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.