Ministerul Sănătății a anunțat finalizarea Instrucțiunilor privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ publice și private.
Potrivit unui comunicat al ministerului, testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, procesul de testare fiind organizat la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program, personalul unităților de învățământ urmând a fi instruit privind colectarea testelor utilizate (considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios).
Testele se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012.
Procedura de urmat în cazul în care un elev este depistat pozitiv
- Cadrul medical/persoanele responsabile desemnate vor anunța imediat părinții/reprezentantul legal al elevului;
- Elevul va fi izolat în cabinetul medical sau în spațiul special desemnat și organizat, unde va fi monitorizat de către un cadrul medical sau persoanele special desemnate;
- Cadrul medical sau, după caz, persoanele responsabile desemnate din cadrul unității învățământ vor solicita la direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București efectuarea testării prin metoda RT-PCR elevului.
Unitățile de învățământ din sistemul public și privat vor raporta direcțiilor de sănătate publică județene si a municipiului București, cazurile cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă, în vederea testării prin metoda RT-PCR.