Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
La sfârșitul anului trecut, principalele bănci centrale ale lumii și-au schimbat strategia. Deși mulți dintre noi afirmasem că inflația nu reprezintă un fenomen temporar și că are un puternic caracter monetar, totuși nu am întrevăzut o asemenea acțiune decisivă și atât de rapidă precum cea inițiată de cele mai importante bănci centrale.
În decembrie, banca Angliei a ridicat dobânda de la 0,15% la 0,25%. La rândul său; FED a anunțat o foaie de parcurs care presupunea 10 majorări în următorii trei ani, începând cu 2022, an pentru care programa 3 majorări. În total, rata ar putea ajunge la 2,5%. De asemenea a anunțat o reducere a programului de absorbție a lichidității de 15 miliarde de dolari pe lună, jumătate față de cât operează în prezent.
Singura bancă centrală care rămâne imobilă, cel puțin pentru moment, este BCE care a anunțat că abia în martie va opri cumpărarea de active, sub auspiciile programului său pentru Covid19 (PEPP), care nu făcea altceva decât să intensifice un program care exista deja dinainte de pandemie. În ceea ce privește dobânda de politică monetară, BCE nu a afirmat că intenționează să o mărească, nici nu a anunțat un plan pe termen lung.
Ce face băncile centrale să schimbe abordarea
Ce s-a întâmplat în peisajul monetar astfel încât politicile să se schimbe atât de rapid? Au fost mai multe evenimente care au stat în spatele deciziilor:
În primul rând, inflația a devenit galopantă în toate țările dezvoltate și mai important, la jumătate de an după ce a început procesul inflaționar, nu există nici măcar un indicator care să sugereze că va da înapoi pe termen mediu.
În al doilea rând, avertismentele piețelor financiare sunt deja luate în serios de forumurile supranaționale și monetare. Dezechilibrele din piețe, cum ar fi piața imobiliară, combinate cu bubbleurile din piața de obligațiuni și bonduri guvernamentale, indică faptul că efectele negative ale acestor politici cântăresc cu mult mai mult decât cele pozitive. Voci cu autoritate au avertizat recent asupra acestui lucru.
Nu în ultimul rând trebuie să avem în vedere că sumele inimaginabile injectate în economie nu au efectul scontat în termeni de creștere economică, nici nu au reușit să echilibreze anumite economii cu probleme.
Ne așteaptă stagflația
Statele Unite, zona euro și Marea Britanie se îndreaptă spre stagflație, o previziune pe care am tot făcut-o și care reprezintă cel mai prost scenariu pentru stabilitatea socială globală. Acesta este motivul pentru care au acționat, în opinia mea, băncile centrale și pentru care se vor ține de această politică.
Așadar, peisajul s-a schimbat complet. Mulți se întreabă: ce urmează?
Merită să începem cu efectele majorării asupra piețelor financiare, deoarece acestea sunt cele care pot declanșa cele mai importante consecințe pe termen mediu și lung.
O majorare a ratelor face bondurile guvernamentale mult mai atractive, în special cele americane, care sunt, în principiu, cele mai sigure. Din acest motiv, dividendele ar putea să aibă de suferit în anii care vin iar banii rămași disponibili în piață se vor duce spre obligațiuni guvernamentale.
Totuși, mai sunt și alte probleme. Creșterea atractivității pentru active fără risc înseamnă automat o diminuare a lichidităților pentru sectorul privat. Drept urmare, costul împrumuturilor pentru gospodării și mai presus de toate, companii, va crește, ceea ce le va reduce valoare, și ca urmare va genera incertitudine cu privire la capacitatea lor de a se finanța din piață.
De asemenea, scenariul aflat acum în desfășurare are elemente de concurență între băncile centrale. La fel cum ratele de dobândă de politică monetară joase și absorbția de lichiditate au oferit un avantaj competitiv celor care le-au pus în practică, prin deprecierea monedei și stimularea exporturilor, la fel creșterea ratelor duce la aprecierea dolarului și a lirei sterline, care pot genera un efect inflaționist în zona euro.
Pentru a explica și mai în detaliu: să presupunem că în zona euro este importat un telefon mobil din SUA, care la rata curentă de schimb înseamnă, de pildă, 1000 de euro. Dacă dolarul se apreciază iar euro se depreciază, acum va costa mai mult în euro, ceea ce va face să crească presiunea inflaționistă. Poate presupusul efect pozitiv al exporturilor să echilibreze această presiune. În opinia mea, nu există ceva ce poate fi numit depreciere concurențială.
Ne așteaptă o nouă criză financiară la orizont?
Această schimbare în strategia de politică monetară conține două elemente importante din punct de vedere economic pe termen mediu și lung:
Primul este un posibil efect de domino care poate duce la o nouă criză financiară. Bubbleuri sunt deja prezente și avertismente au tot fost. Acum, odată cu creșterea ratelor și retragerea stimulilor, vom vedea adevărata capacitate de finanțare a multor companii din sectorul privat. Să nu uităm că în 2008 criza financiară a fost pornită de o creștere modestă a ratelor de dobândă de către FED și BCE. Cei mai vulnerabili datornici – la vremea aceea, gospodăriile – au încetat să-și mai plătească ipotecile, ceea ce a generat un efect de domino care a condus la cel mai mare șoc din istorie.
Este adevărat că există experiențe mai recente cu majorări de dobândă. Între 2016 și 2018, FED a ridicat timid ratele la 2,25%. Nu a existat la acel moment un impact în termeni de falimente sau de disponibilitate a resurselor financiare din piață.
Totuși, trebuie să avem în vedere că la acel moment, SUA creștea cu 2-3% pe an, și tot făcea asta fără întrerupere de 7 ani. Acum suntem într-o cădere economică fără precedent și trebuie să vedem dacă sectorul privat poate rezista.
Ceea ce pare clar este că ultimele decizii ale băncilor centrale sunt decisive și în unele cazuri – cum este cel al Băncii Angliei – neașteptate. Asta înseamnă că temerile inflaționiste au crescut rapid iar dezechilibrele sunt deja notabile. Va fi acesta un declic pentru o nouă criză financiară? Vom vedea. Pentru moment există un risc suficient de mare, iar șansele ca el să se materializeze nu sunt de ignorat.
Articol de Daniel Rodriguez Asensio pentru Libre Mercado
