Numărul punctelor de trecere a frontierei prin care pot fi introduse deşeuri în țară a fost limitat la 15, Guvernul adoptând vineri o hotărâre în acest sens, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a Ministerului Afacerilor Interne.
Hotărârea adoptată modifică şi completează HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri, cele 15 puncte de trecere ale frontierei urmând să fie stabilite, conform actului normativ, prin ordin comun MMAP – MAI.
Documentul prevede, printre altele, trasabilitatea obligatorie de la graniţă până la locul unde se va face reciclarea, pentru a elimina posibilitatea ca autocamioanele să se poată deplasa fără GPS.
Administraţia Fondului pentru Mediu va fi instituţia care va urmări cantităţile care intră şi se va asigura că acestea sunt corelate cu capacitatea de reciclare a firmelor la care deşeurile ar trebui să ajungă, punând la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD), în vederea monitorizării şi verificării corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna a afirmat că, ţinând cont de faptul că legislaţia europeană nu permite ca statele membre să refuze deşeurile importate, România a avut nevoie de un act normativ propriu, care să reglementeze aceste transporturi.
„Din acest motiv, am limitat la 15 punctele de trecere a frontierei prin care deşeurile reciclabile pot fi introduse în ţară. Va fi obligatorie trasabilitatea acestor transporturi de la graniţă până la locul reciclării. Cantităţile de deşeuri care întră în ţară vor fi corelate cu capacitatea de reciclare a firmelor”, a transmis ministrul.