Agenția Uniunii Europene responsabilă cu siguranța feroviară a avertizat în mai multe rânduri autoritățile elene în ultimii ani. Josef Doppelbauer, directorul executiv al Agenției Feroviare a UE, a declarat că Grecia nu a reacționat la timp pentru a-și asigura sistemul feroviar, în ciuda avertismentului său. Chiar și ultimul său raport …
Read More »Consiliul UE a republicat lista organizațiilor teroriste
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, fără nicio modificare, lista cu organizaţiile teroriste, care include persoane, grupuri şi entităţi care fac obiectul măsurilor restrictive în vederea combaterii terorismului, indică un comunicat al Consiliului, transmite Agerpres. Un număr de 13 persoane şi 21 de grupuri şi entităţi se află pe lista …
Read More »NATO: Finlanda și Suedia au depus cererile de aderare
Finlanda şi Suedia şi-au depus miercuri cererile de aderare la NATO, iar consultări se află în curs între aliaţi în vederea ridicării opoziţiei Turciei faţă de integrarea celor două ţări nordice în Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP, potrivit News.ro. ”Acesta este un moment istoric, într-un moment critic pentru securitatea noatră”, declară …
Read More »NIS2: Măsuri sporite de securitate cibernetică în UE
Consiliul și Parlamentul European au convenit vineri asupra unor măsuri comune care să sporească nivelul siguranței cibernetice în UE. Scopul este creșterea rezilienței și a capacităților de răspuns la incidente atât în sectorul public și privat, cât și în UE, în ansamblu. Odată adoptată, noua directivă, denumită NIS 2, va înlocui …
Read More »Misiune de ajutor la Cernobîl
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, va conduce o misiune de ajutor şi sprijin la centrala nucleară de la Cernobîl cât mai curând posibil, după ce Ucraina a anunţat că trupele ruse au părăsit instalaţiile de deşeuri radioactive de la Cernobîl, deşi unele trupe au rămas desfăşurate …
Read More »Ucraina: Directorul AIEA în vizită la Centrala Nucleară Konstantinovka
Directorul Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), Rafael Grossi, a vizitat miercuri centrala nucleară de la Konstantinovka, din sudul Ucrainei, în scopul de a pune la punct acordarea de „asistenţă tehnică”, pe fondul temerilor privind un accident, relatează AFP, potrivit Agerpres. „Mă aflu la centrala Ucrainei de sud pentru a …
Read More »