Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
UE nu s-a descurcat niciodată de minune când vine vorba de investigarea ajutoarelor de stat, dar cel puțin în trecut, a oprit constant statele membre de la a practica această politică economică distorsionantă. De-a lungul anilor, însă, performanța Uniunii în acest domeniu a devenit din ce în ce mai slabă și, ceea ce e mai rău, a devenit politizată.
Aplicarea prevederilor Tratatului European în ceea ce privește ajutorul de stat se află în centrul proiectului european, care se învârte în jurul promovării păcii prin dizolvarea barierelor comerciale între țările europene. Pe lângă vamă, tarife, restricții de călătorie și birocrație protecționistă, ajutoarele de stat distorsionează puternic piețele, provocându-le probleme consumatorilor și contribuabililor.
Ajutorul de stat e problematic nu doar pentru că contribuabilii plătesc pentru el, dar și pentru că bagă în faliment acele companii care nu pot concura cu rivalele lor subvenționate, chiar dacă sunt inerent superioare. Uneori ajutoarele de stat pot sluji pentru a ține departe competiția străină de pe piețe naționale, chiar dacă un anumită piață este tehnic deschisă tuturor. Așa stau lucrurile, de pildă, în cazul telecomunicațiilor, unde statul belgian deține o participație majoritară în operatorul Proximus, ceea ce a dus la situația în care belgienii au cele mai mari tarife la telefon din Europa.
Un alt exemplu este bineînțeles cea mai coruptă dintre toate piețele corupte: piața de energie. Bulgaria era pe vremuri oaia neagră din UE la acest capitol, având o piață energetică aproape în totalitate controlată de stat. Drept consecință, operatorii normali care jucau conform regulilor de piață, au preferat să stea deoparte. Astăzi, Germania și Franța se îndreaptă în aceeași direcție, naționalizându-și părți din sectorul energetic, într-o mișcare determinată de panica unei crize energetice auto-induse.
În pofida unor intervenții ocazionale pentru a stopa ajutorul de stat, Comisia Europeană pare că se predă din ce în ce mai mult. În anul 2017, președintele „liberal” al Franței a decis să naționalizeze un șantier naval pentru a preveni o preluare de către un concurent italian. UE a scos din faliment constant bănci, ajutorul de stat de 5,4 miliarde de euro acordat băncii italiene Monte dei Paschi di Siena doar unul dintre cele mai recente exemple.
Odată cu criza Covid, au fost spulberate toate barierele. În mai 2020, Germaniei i s-a permis să-și aloce 33% din PIB pentru pachete de ajutor și garanții, mai mult decât orice altă țară industrializată.
În pofida evaporării pandemiei, comisarul european pentru concurență Margrethe Vestager continuă pe același drum, dându-și acordul pentru o injecție de 1,7 miliarde de euro din banii contribuabilor pentru recapitalizarea noului aeroport din Berlin, pe motivul că „aeroporturile au fost foarte lovite de coronavirus”.
Toate acestea sunt dovezi ale felului în care ajutorul de stat a devenit din ce în ce mai politizat, în special în anii din urmă. La preluarea mandatului, Vestager a afirma că ea crede că „politica de concurență este politică”. Pe lângă faptul că a închis ochii la încălcările flagrante ale regulilor UE privind ajutorul de stat, comisarul s-a distins prin încercările de reîncadra aranjamentele fiscale naționale din Benelux și Irlanda ca fiind „ajutor de stat neloial”, susținând că aceste aranjamente nu erau în fapt accesibile oricărei companie. La tribunalul european, ea a pierdut aceste cazuri, Curtrea Europeană de Justiție declarând că Comisia a eșuat să demonstreze „standardul legal necesar” conform căruia Apple s-a bucurat de un tratament preferențial echivalent unui ajutor de stat. A prigoni companiile americane într-o încercare de a le face să plătească mai multe taxe, toate pe baza unor zone grii de legislație, în același timp în care se ignoră violări clare ale legii UE, au reprezentat motive pentru care fostul președinte Donald Trump a numit-o pe Vestager„doamna impozit UE”.
O altă problemă, pe lângă cea a neaplicării regulilor UE în privința ajutorului de stat, este aplicarea lor într-o manieră arbitrară, politizată. Așa a fost cazul cu disputa cu Spania în privința refuzului de a plăti subvenții companiilor care investeau în energie regenerabilă în 2007. După ce le-a promis subvențiile, Spania a schimbat în 2013 regulile, ceea ce i-a afectat pe investitori care au reacționat dând în judecată guvernul spaniol. Spania a pierdut marea majoritate a cazurilor, iar acum încearcă cu disperare orice metodă pentru a nu plăti. Ea a fost susținută în acest demers de Comisia Europeană , care a mers până într-acolo încât a reinterpretat un grant atribuit de curtea de arbitraj ca fiind „ajutor de stat”.
Este o discuție dacă un anumit regim fiscal poate fi interpretat sau nu ca fiind „ajutor de stat”. E o altă discuție dacă Spania nu și-a îndeplinit, unilateral, obligațiile la șase anu după. Spania și-a încheiat sprijinul în 2013 după ce și-a dat seama de implicațiile financiare. Drept urmare, acest lucru nu are nimic de-a face cu UE când declară că a fost vorba de un ajutor de stat ilegal.
Chiar dacă subvențiile reprezintă un instrument greșit de politică economică, schimbările arbitrare ale acestor politici reprezintă o încălcare contractuală. Este regretabil să vedem cum Comisia Europeană instumentalizează propriile sale politici de ajutor de stat, prost aplicate, pentru a susține finanțele spaniole, în același timp în care intră în procese de arbitraj internațional. Trebuie menționat în același sens că oficialii Comisiei Europene au cerut guvernului spaniol să nu se supună deciziei curții. O altă ironie de proporții este că firmele spaniole au profitat de pe urma acestui sistem internațional de arbitraj, la care Spania este semnatară. Banca spaniolă BBVA tocmai a câștigat un caz contra Boliviei pe subiectul naționalizării fondului de pensii. Iar asta se întâmplă în timp ce statul spaniol refuză să se supună deciziilor care nu îi dau dreptate. Din fericire, nu toate statele membre se comportă la fel. Croația, de pildă, tocmai a anunțat că se va supune unei hotărâri a curții de arbitraj.
Politizarea procesului de ajutor de stat prin neaplicarea regulilor sau prin aplicarea lor discreționară, în funcție de contextul politic, reprezintă, prin urmare, un atac asupra ceea ce stă în centrul cooperării economice.
Articol de Pieter Cleppe pentru Brusselsreport.eu
