Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Istoric vorbind, Rusia a fost cel mai mare furnizor de gaz natural al Uniunii Europene. După disputele pe gaz dintre Rusia-Ucraina-Ue din 2006 și 2009, urmate de problemele generate de criza ucraineană din 2013-2014, UE a căutat mijloace de a-și reduce dependența de importurile de gaze rusești. Cu toate acestea, Moscova este în continuare responsabilă de 40% din gazul consumat de europeni.
Pe măsură ce amenințarea unei invazii rusești în Ucraina se intensifică, atât Comisia Europeană cât și Statele Unite caută planuri de salvare în cazul în va avea loc o reducere a livrărilor de gaze sau, cazul cel mai negru, o o sistare completă a furnizărilor de gaz rusești.
Dacă se va întâmpla acest lucru, ar putea face față europenii iarna aceasta și în următoarele două ierni? Oricare ar fi scenariul, cea mai eficientă soluție are în vedere ajustări pe partea de cerere pentru a reduce dependența de gaz, mai degrabă decât înlocuirea importurilor rusești cu cele din altă țară.
Vom prezenta în continuare situația furnizorilor de gaz în această iarnă, după care vom descrie provocările unei întreruperi de durată, pentru ca în final să luăm în discuție posibilele ajustări pe partea de cerere.
Ce se va întâmpla Rusia oprește gazul până la vară?
La sfârșitul anului trecut tabloul conturat nu se prezenta deloc bine, echilibrul energetic pe partea de gaze naturale arătând o Europă dependentă puternic de Rusia și de condiții meteo blânde. Până acum, au fost trei factori care au prevenit un scenariu dezastruos: i) o creștere substanțial a importurilor de gaz natural lichefiat: 80 terawași ore (TWh) în primele 24 de zile ale lui ianuarie 2022, comparativ cu 60 TWh în primele 214 de zile ale lui decembrie 2021; ii) riscul unei ierni extraordinar de friguroase nu s-a materializat, de la Crăciun, temperatura media la aeroportul din Frankfurt a fost de 4,7°C, comparativ cu media ultimilor 10 ani de 3,1°C ; iii) continuarea aprovizionărilor cu gaz din Rusia. Drept consecință, pe 24 ianuarie 2022, depozitele erau umplute la 42% din capacitate, comparativ cu 56% în aceeași perioadă a anului, între 2015-2020.
În perspectivă, sunt trei scenarii:
Dacă Rusia și alți furnizori continuă să aprovizioneze cu gaz la același volum, importurile de GNL rămân tot la niveluri istorice, iar cererea de gaz natural rămâne în media obișnuită dintre 2015-2020, atunci rezerva din depozite la nivelul UE va atinge un minim de aproximativ 320 TWh în aprilie 2022.
Dacă Rusia taie furnizările de gaz la începutul lui februarie, depozitele vor atinge minimul de 140 TWh în aprilie 2022.
Dacă, pe lângă sistarea furnizărilor cu gaz, se adaugă și o vreme extrem de rece, atunci depozitele vor fi goale la sfârșitul lui martie 2022.
Din acest motiv, pe termen scurt și luând UE ca un agregat, comunitatea va reuși cel mai probabil să supraviețuiască unei întreruperi dramatice a importurilor rusești de gaz. Totuși, tabloul se complică dacă luăm în calcul situațiile economice individuale, considerații tehnice și politice.
Peninsula Iberică, de pildă, este un hub pentru terminalele de import al GNL. Drept consecință, regiunea poate importa 40TWh/lună, dar poate consuma doar 30 TWh. Provocarea este de a transporta excesul de gaz către restul Europei, având în vedere că prin conductele actuale există o capacitate de transfer de doar 5TWh. Gazul care ajunge în Franța este odorizat și nu poate fi transmis în sistemul țărilor vecine fără anumite constrângeri. Gazul produs pe piețele nord-vest europene are alte însușiri (gazul lichefiat produs în anumite părți din Germania și Olanda are proprietăți calorice scăzute față de gazul hidrogenat cu proprietăți calorice înalte importat în restul Europei) și utilizează alte infrastructuri. În plus sistemele de conducte din Europa centrală și de est sunt făcute să aducă importuri dinspre est către consumatorii finali. În pofida investițiilor făcute în rețele de transport, dacă ar sosi prea mult gaz din vest, congestiile pe rețelele de transport ar putea împiedica livrările necesare pentru părțile estice din UE sau pentru Ucraina.
Nu în cele din urmă și poate cel mai important, ceea ce este tehnic posibil s-ar putea să nu fie posibil politic. Chiar dacă ar putea fi fezabil din punct de vedere tehnic să fie sincronizată epuizarea depozitelor din Europa pentru a preveni sau întârzia problemele de aprovizionare la nivel european, există un risc ca țările care au surplusuri să nu dorească să pună la comun resursele de gaz pentru a ajuta țări aflate în situații mai delicate. Riscul este amplificat de incapacitatea de a prezice durata și severitatea unei penurii, având în același timp în vedere că, în cazul unui scenariu negativ, constrângerile infrastructurii ar cere de pe acum decizii anticipatorii de transfer al gazelor.
Așadar, dacă UE nu dorește să aștepte și să spere la o vreme moderată, în timp ce rezervele de gaz secătuiesc, ce opțiuni mai rămân pe masă? În principiu, infrastructura existentă permite importuri suplimentare din Norvegia și Africa de Nord, care împreună cu suplimentarea importurilor de LNG, ar putea suplini importurile (scăzute) din Rusia. Dar infrastructura este una și gazul este altă poveste. Primul ministru norvegian a anunțat deja că țara sa livrează gaz către UE la capacitate maximă iar piața globală de GNL este foarte tensionată. Producția de gaz din UE este limitată, atât în Olandă cât și în alte țări. Gazul din conducte, tancurile de GNL ar putea amâna criza de gaz, în cel mai bun scenariu, doar câteva zile. Un anumit volum de gaz este menținut de asemenea în depozite subterane pentru a menține presiunea necesară iarnă. The Economist citând analiștii Wood McKenzie crede că 10% din acest gaz ar putea fi folosit pentru situații de excepție, ceea ce ar oferi un alt instrument decidenților.
Drept urmare, fără măsuri pe partea de cerere, o întrerupere totală a gazului rusesc ar putea duce la unele măsuri de urgență în țări europene chiar în această iarnă.
Ce se întâmplă dacă livrările de gaz se suspendă pe mai mulți ani?
A trece jumătate de iarnă fără gaz rusesc s-ar putea să fie foarte greu, dar să faci să meargă economia europeană timp de mai mulți ani fără gaz rusesc ar fi o provocare imensă. Deși există mai mult timp de pregătiri, există în același timp și un volum mai mare de gaz de înlocuit.
În 2021, exporturile naturale de gaz spre UE au însumat 1550 TWh prin conducte și aproximativ 120 TWh prin GNL. Asta înseamnă că ar trebui supliniți aproximativ 1700 TWh dacă Rusia și-ar opri complet exporturile de gaz către Europa.
O creștere rapidă a producției interne ar putea fi posibilă doar la câmpurile de gaz care au capacitate disponibilă. Tehnic, se poate extrage mai mult gaz de la câmpul Groningen, dar a extrage mai mult gaz de acolo ar presupune ca guvernul olandez să renunțe la moratoriul care constrânge producția pentru a preveni cutremurele din regiune.
În ceea ce privește capacitatea de import, pare să există suficientă capacitate nefolosită.
Legat de GNL, comparativ cu o capacitate de aproximativ 1900 TWh, UE a importat doar 730 TWh în 2021. Drept urmare, regazificarea terminalelor UE ar putea duce la majorarea capacității de import la 1100 TWh GNL în UE (în realitate numărul s-ar putea să fie mai mic din cauza limitărilor tehnice.)
În ceea ce privește conductele, în 2021 UE avea capacități de import nefolosite de 200 Twh din Norvegia, 400 TWh din Africa de Nord și 50 TWh din Azerbaidjan, adică un total de 650 TWh.
Astfel luând în calcul condițiile din 2021, UE are o capacitate disponibilă de import de 1800 TWh de la alți furnizori decât Rusia. În teorie, asta ar putea însemna că UE poate suplini complet fluxurile de gaz rusești. Mai mult, se poate aduce gaz și din Marea Britanie, existând două conducte de gaz care oferă aproximativ 400 TWh/ anual, dar asta depinde și de cererea de pe piața engleză de gaz.
Dar folosirea la maxim a capacităților de import este nerealistă din cinci motive:
Capacitatea de prelucrare și lichefiere este redusă: principala problemă este că producătorii nu vor putea fi capabili să-și mărească producția sau/și exporturile pentru Europa. Capacitatea globală de lichefiere este aproape în întregime utilizată, la fel și tancurile, așa că este improbabilă apariția unor suplimente de gaz pe piață pe termen scurt.
Probleme economice și legale legate de redirecționarea fluxurilor de GNL: o parte relevantă din importurile de GNL din UE ar fi venit din trafic care acum se îndreaptă către Asia și Americi. Dar cum o parte importantă din acest comerț se desfășoară pe baza unor contracte pe termen lung, cumpărătorilor europeni nu le rămâne decât o mică felie disponibilă din totalul GNL: Mai mult, producătorii de GNL nu vor vrea să-și compromită relația pe termen lung cu clienții asiatici pentru a oferi un sprijin temporar Europei, mai ales că principala lor piață acum și cu atât mai mult în viitor este Asia.
Prețurile mari: cererea în creștere, potențial până la 1.000 TWh, deja pe o piață de GNL foarte tensionată, ar însemna o presiune mare pe partea de prețuri. Ar fi o lovitură grea pentru economia europeană, care deja suferă din această pricină.
Un alt doilea val de efecte asupra țărilor sărace: prețul imens al gazelor naturale din Europa ar putea redirecționa tancurile dinspre țările în curs de dezvoltare, care nu și le vor mai putea permite.
Probleme la nivelul UE: infrastructura de import și piețele de gaz europene nu au fost concepute pentru a furniza gaz dinspre vest către Europa Centrală și de Est. Chiar dacă acest lucru ar fi posibilă, inclusiv aprovizionarea cu gaz a Ucrainei cu importuri de GNL, prețul ar fi foarte mare.
Una peste alta, ceea ce ilustrează acest tablou este faptul că UE nu se poate baza pe creșterea livrărilor din altă parte pentru a înlocui gazul rusesc. Trebuie ajustată partea de cerere și doar o combinație a celor două poate duce la un rezultat dezirabil.
Cum își poate ajusta cererea Europa în mod realist?
Majoritatea gazului natural este folosit pentru încălzire, în procese industriale și pentru producerea electricității. Peste tot, există posibilitatea de a reduce cererea.
Aproximativ 900TWh gaz natural au fost folosite în 2021 pentru a produce electricitate în UE. Pe termen scurt, anumite centrale pe bază de gaz ar putea utiliza petrol. Presupunând că 10% din centralele energetice din UE pot trece pe petrol, cererea de gaz ar putea fi micșorată cu 90 TWh. Mai mult, alte centrale energetice decât cele pe gaz ar putea prelua rolul acestora. Dacă absența celor 100 TWh de energie generată pe cărbune din 2019 încoace ar putea fi suplinită (presupunând că mai există centralele) Europa ar putea salva rapid mai bine de 200 TWh, până când apar capacități de producție mai sustenabile. O decizie dificilă tehnic și politic ar fi amânarea închiderii centralelor nucleare germane care ar elibera 120 TWh de gaz. Dar în unele regiuni nu există decât centrale pe gaz. Din acest motiv, o parte importantă din consumul de gaz de anul trecut va fi necesar și anul acesta, cu excepția cazului în care prețurile mari la energie nu vor reduce drastic consumul.
În sectorul industrial, singura opțiune pe termen scurs este reducerea cererii. Producătorii de aluminiu, cei de silicon, produse chimice și îngrășăminte au reacționat deja la prețurile mari.
Dincolo de ajustările făcute de piață, țările din UE au nevoie de planuri pentru situații de urgență, care presupun închiderea unor sectoare industriale non-esențiale. De asemenea, ar putea fi introdusă obligativitatea reducerii încălzirii în case și clădiri.
O altă opțiune este conservarea energiei. Dacă, de pildă, consumatorii finali și-ar seta termostatele ușor mai jos sau ar face îmbunătățiri precum izolarea ușilor, aproape 2% din gazul folosit pentru încălzire ar putea fi salvat. Ca toate celelalte abordări, nici aceasta nu ar fi perfectă.
Concluzie
Până în vară, UE ar putea supraviețui unei întreruperi a gazului rusesc printr-o combinație de majorare a importurilor și reducere a cererii. Totuși, asta implică un cost pentru economia UE și ar putea duce la adoptarea unor măsuri de urgență în anumite țări.
Dar dacă s-ar prelungi această criză în următoarele ierni atunci le va fi greu țările din UE să facă față fără măsuri politice și economice dure (…)
Analiză publicată de Brueghel.org
