fbpx

Sistemul UE de roaming la prețurile de pe piața națională va fi prelungit până în 2032

Statele membre ale Uniunii Europene  şi negociatorii Parlamentului European au anunţat că au ajuns la un acord în vederea  prelungirii  sistemului actual de roaming care prevede că cetăţenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, şi va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.

Regulamentul privind serviciile de roaming a vizează cele 27 de state membre UE, precum şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, însă nu şi Marea Britanie, ţară care a încetat definitiv să aplice regulile europene de la 1 ianuarie.

Potrivit acordului, cetăţenii europeni vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text şi să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare şi la acelaşi nivel de calitate ca în ţara lor de origine; vor avea un acces mai bun la comunicaţiile de urgenţă, indiferent de locul în care se află în Europa şi vor avea dreptul să primească informaţii clare referitoare la situaţia în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming. Regulamentul va intra în vigoare la 1 iulie 2022.

„Prelungirea regulilor va garanta că oamenii pot continua să facă apeluri telefonice, să trimită mesaje text şi să navigheze pe Internet în timp ce călătoresc în alte state UE, fără a se teme că vor avea un şoc atunci când primesc factura de la operator”, a precizat Consiliul European, care reprezintă cele 27 de state membre, într-un comunicat de presă.

Noul regulament garantează o mai bună informare a consumatorilor şi o întrerupere automată a acestor servicii atunci când factura ajunge la un cost de 50 euro sau la o altă sumă maximă definită în prealabil. Operatorii le pot oferi consumatorilor servicii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a nu folosi serviciile de roaming în timpul călătoriei cu avionul sau pe mare.

De asemenea, potrivit acordului, consumatorii vor beneficia de acces la serviciile de roaming atunci când călătoresc, la acelaşi nivel de calitate cu care sunt obişnuiţi în ţara lor de origine. Consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în ţara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G şi în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile. În cazul în care sunt identificaţi factori specifici care ar putea avea un impact asupra calităţii experienţei de roaming, operatorii vor avea obligaţia să îşi informeze prompt clienţii cu privire la acest lucru.

Eliminarea tarifelor în roaming urma să expire în luna iunie 2022.

Acordul urmează să fie supus aprobării Consiliului și Parlamentului European.

About Raluca Vasiliu

Check Also

high angel photography of football stadium

Discuțiile împotriva spălării banilor se prăbușesc pe fondul divergențelor din fotbal

Legiuitorii au convenit asupra formei unei noi agenții de spălare a banilor, dar nu asupra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.