Ţările baltice din UE au avertizat asupra unei posibile escaladări militare în impasul privind miile de migranţi care încearcă să ajungă în UE prin Belarus, informează dpa, citată de Agerpres.
Miniştrii apărării din cele trei ţări baltice au atenţionat că blocajele de migranţi, care, potrivit UE, au fost create în mod deliberat de Minsk, ameninţă o amplă secţiune din flancul estic al blocului comunitar şi ar putea chiar declanşa un conflict militar, scrie Agenția.
„Grupuri mari de oameni sunt adunate şi transportate către zona de frontieră, unde sunt forţate să treacă frontiera ilegal. Aceasta sporeşte posibilitatea de provocări şi de incidente serioase, care ar putea să se extindă şi in sfera militară”, au scris miniştrii estonian Kalle Laanet, leton Artis Pabriks şi lituanian Arvydas Anusauskas, într-un comunicat comun. Ei au condamnat „escaladarea deliberată a atacului hibrid în curs al regimului belarus”, arată Agerpres.
Subliniind susţinerea ţărilor lor pentru Polonia, la nivel bilateral, miniştrii au îndemnat UE să „crească sprijinul său practic pentru a îmbunătăţi securitatea la frontierele sale externe”, mai scrie Agenția.
După o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU la New York, joi, SUA, Regatul Unit, Estonia, Franţa, Irlanda, Norvegia şi Albania au condamnat „instrumentalizarea orchestrată a unor fiinţe umane ale căror viaţă şi bunăstare au fost puse în pericol pentru scopuri politice de către Belarus”.
Potrivit acestor ţări, acţiunile lui Lukaşenko au „obiectivul de a destabiliza ţările vecine şi frontiera externă a UE, şi de a distrage atenţia de la propriile lui încălcări repetate ale drepturilor omului”, potrivit Agerpres.