Situația relativ calmă de pe piețele de energie a primit sâmbătă un semnal negativ, amintind participanților cât de sensibile pot fi prețurile la tensiunile geopolitice.
Prețurile petrolului au crescut cu aproape 4% luni dimineața, după ce atacul inițiat sâmbătă de Hamas asupra Israelului a reaprins tensiunile în Orientul Mijlociu.
Și cealaltă resursă esențială pentru Europa pentru a traversa cu succes această iarnă, gazul natural, s-a apreciat luni dimineață cu 7,6%, la 41,15 euro/MWh pe cea mai importantă bursă continentală, cea olandeză TTF, la conflictul din Orientul Mijlociu adăugându-se descoperirea unei scurgeri dintr-o conductă din regiunea Mării Baltice, ceea ce sporeşte temerile privind securitatea infrastructurii, înaintea iernii.
Interesant este că aceste aprecieri au avut loc într-o perioadă în care prețul celor două resurse se afla pe un trend descendent.
Astfel, cotațiile țițeiului au recuperat luni o parte din pierderile de săptămâna trecută, rezultat al preocupărilor legate de cerere și de ratele dobânzilor mai mari pe o perioadă mai îndelungată.
Israel nu joacă în prezent un rol important nici pe piața petrolului, nici pe cea a gazelor naturale, în pofida faptului că deține 2 zăcăminte uriașe, Tamar și Leviathan, care însă în prezent nu sunt exploatate la capacitate maximă, iar gazele sunt utilizate doar pentru consumul intern.
Actuala apreciere a petrolului reprezintă efectul adăugării de către traderi a unei prime de risc geopolitic.
Efectul este indirect și implicațiile pe piață vor depinde de reacția Israelului, mai ales că oficialitățile au acuzat deja Iran că se află în spatele atacului Hamas.
Iranul și-a crescut producția și exporturile de petrol în ultimele luni, deoarece, în contextul embargourilor impuse Rusiei, SUA nu au mai aplicat sancțiuni la fel de stricte Teheranului.
Un embargo impus Iranului după modelul aplicat Rusiei ar putea duce la o diminuare considerabilă a ofertei globale de petrol, la probleme de aprovizionare și la înăsprirea condițiilor pe piață.
Pe piața de gaze, actualul conflict ar putea afecta planurile strategice ale Israelului de a deveni un hub regional și a înlocui măcar în parte Rusia, ca principal furnizor de gaze al Europei.
Strategia Israelului are susținerea gigantului american Chevron, care a achiziționat participații în cele două zăcăminte mari de gaze offshore israeliene, când a cumpărat Noble Energy în 2020 pentru aproximativ 4 miliarde de dolari.
Câmpurile de gaze naturale din largul coastei israeliene sunt responsabile în prezent pentru 70% din producția de energie electrică a țării, reducând utilizarea cărbunelui, considerat poluant.
Gazul extras cu ajutorul americanilor a ajutat, de asemenea, Israelul să-și diminueze dependenţa puternică de importurile de energie.
Chevron intenționează să majoreze considerabil producția din Leviathan și Tamar, și să construiască un sistem de gazoducte pentru a crește fluxurile de gaze din Israel în Egipt, care exportă indirect producția israeliană sub formă de gaz natural lichefiat pe coasta Mediteranei.
Totodată, Chevron are în vedere și construirea unei instalații plutitoare pentru procesarea gazelor naturale lichefiate în apele israeliene, proiect care ar costa câteva miliarde de dolari.
Luptele acerbe care au început sâmbătă ar putea încetini ritmul investițiilor în zăcămintele de gaze din regiune, ceea ce va afecta și Europa, dependentă de importurile din SUA, Orientul Mijlociu și Africa.
De asemenea, ar putea împiedica eforturile Israelului de a atrage mai mulți giganți petrolieri să foreze în apele sale teritoriale.
Primele efecte au apărut deja. Luni, Israel a ordonat suspendarea producției de gaze naturale din zăcământul offshore Tamar din Mediterana, al doilea cel mai mare de profil al țării, din cauza războiului cu Hamas, care controlează Fâșia Gaza. Autoritățile de la Tel Aviv au anunțat că nevoile economiei, inclusiv ale industriei energetice, vor fi satisfăcute cu ″combustibili alternativi″, cel puțin o perioadă.
Activitatea de extracție a gazelor din cel mai mare zăcământ al Israelului, Leviathan, continuă normal.
Gigantul petrolier american Chevron, operatorul zăcământului Tamar, a confirmat pentru Reuters că a primit instrucțiuni de la Guvernul israelian să oprească producția pe perimetru, care reprezintă una dintre principalele surse de aprovizionare ale industriei și ale centralelor de producție de energie electrică din statul evreu.
Și în 2021, ultimul conflict din regiune, Israelul a ordonat Chevron să stopeze producția zăcământului Tamar.
Anul trecut, din zăcământul Tamar au fost extrase 10,25 miliarde metri cubi de gaze, în creștere cu 18% comparativ cu 2021, potrivit datelor guvernamentale israeliene.