Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Banca centrală a Argentinei nu trebuie să devalorizeze peso-ul ca urmare a victoriei lui Javier Milei în alegeri. Banca centrală a Argentinei și guvernul peronist au devalorizat peso-ul și au prăbușit moneda timp de ani de zile și a făcut acest lucru deoarece banca centrală a rămas fără rezerve.
Argentina nu se confruntă cu „anti-sistemul” sau cu amenințarea „extremei drepte”. Deja au avut un guvern de extremă stângă și antisistem. Politicile fiscale și monetare confiscatorii ale socialismului de secol XXI puse în aplicare de peronista Fernandez de Kirchner, așa numita politică monetară „inclusivă”, realizată de Axel Kicilloff, au făcut exact acest lucru.
Politica monetară peronistă de intervenție maximă, cuplată cu iresponsabilitate fiscală și monetară, a distrus Argentina și a lăsat banca centrală fără rezerve.
Peso-ul și-a pierdut mai bine de 90% din valoarea sa față de dolar, din momentul în care Alberto Fernandez a preluat puterea, iar inflația din Argentina depășește an pe an 110%, aproape 40% din populație trăind în sărăcie.
În anii „socialismului de secol XXI” guvernele Cristinei Fernandez de Kirchner și ale lui Alberto Fernandez, o creștere total necontrolată a masei monetare a distrus moneda locală. Guvernul de centru dreapta al lui Macri, care a ocupat executivul între Kirchenr și Fernandez, a făcut greșeala de a crede că măsurile graduale și ușoare pot domoli spirala inflațieii, mai ales că au ignorat bomba cu ceas lăsat de Fernandez de Kirchner prin datoria pe termen scurt la dobânzi foarte mari acumulată de banca centrală. Această datorie a crescut cu 22 de miliarde de dolari în timpul Cristinei Fernandez de Kirchenr. Guvernul Macri a redus-o cu 26 de miliarde de dolari.
Guvernul Alberto Fernandez a lăsat la rândul său o datorie de peste 12% din PIB. În felul acesta este aproape sigură o viitoare devalorizare a pesoului deoarece pasivele băncii centrale sunt de câteva ori mai mari decât rezervele. Din acest motiv, banca centrală trebuie să-și devalorizeze moneda.
Potrivit datelor furnizate de Banca Centrală a Argentinei în august 2023, Argentina a condus cel mai mare experiment monetar din regiune, fiind devansată la acest capitol doar de Venezuela. Baza monetară a crescut cu 46,2% anual, cu 117,2% în doi ani, și cu 172% în trei ani. Totuși, baza monetară, care include depozitele, a crescut cu 392%. Acest dezastru reprezintă moștenirea guvernului Fernandez.
Peronismul s-a legat de „socialismul de secol XXI” și a implementat cea mai distrugătoare rată de schimb care a secat rezervele industriilor de export și le-a forțat să-și convertească dolarii la rate de schimb fictive. Acest furt legalizat de stat a distrus intrarea de valută în țară și a oprit exporturile.
Dacă avem în vedere recentul creat „dolar de soia”, o rată artificială de schimb pentru producătorii agricoli pentru a-și lichida valuta, atunci putem vorbi de faptul că Argentina are zece rate de schimb.
Cum poate avea o țară atâtea rate de schimb pentru dolar? Răspunsul e simplu. Toate aceste rate de schimb impuse de guvern sunt forme de expropriere a bogăției și de confiscare a dolarilor exportatorilor și oamenilor la rate nerealiste.
Guvernul expropriază deținătorii de dolari cu o rată de schimb la care el însuși nu găsește clienți. Această nebunie monetară finanțează cheltuielile politice, deoarece statului argentinian nu mai poate fi finanțat pe bază de datorie, deoarece piețe nu mai au încredere în solvabilitatea sa, intrând în faliment de mai multe ori.
Nu există nici la nivel local, nici global o cerere pentru pesos, deoarece toată lumea știe că guvernul va continua să tipărească bani.
În Argentina, în 57% din provincii, există mai mulți angajați la stat decât în privat. Statul crește cheltuielile publice mai rapid decât taxele și inflația, ceea ce creează sărăcie și inflație și mai mare. Între timp, impozitarea implementată de guvernele peroniste e una din cele mai spoliatoare din regiune, atingând 106% din profiturile întreprinderilor mici și mijlocii care își plătesc toate taxele, potrivit raportului Doing Business.
In Argentina, in 57% of the provinces, state employment is greater than private employment. The state increases public spending more than tax receipts and inflation, financing it by printing more pesos, which creates more poverty and higher inflation. Meanwhile, the taxation implemented by the Peronist governments is one of the most confiscatory in the region, reaching 106% of its profits for a Small and Medium Enterprise that pays all its taxes, according to the Doing Business report.
Problema Argentinei nu este dolarizarea, ci faptul că au o monedă eșuată. Argentina este deja dolarizată în mare parte deoarece oamenii de acolo nu mai au încredere în moneda locală.
De ce a ajuns peso-ul o monedă calpă? Deoarece guvernul și banca centrală au implementat o teorie monetară, după care problemele unei țări pot fi rezolvate prin tipărirea de bani.
Așadar, Argentina nu se va confrunta cu un dezastru dacă Milei ajunge președinte. Este o țară bogată cu un potențial enorm, dar care este deja într-un dezastru. Guvernele peroniste au distrus moneda și rețeaua economică pentru a-și finanța cheltuielile politice și a transforma țara într-o ruină unde salariile și economiile oamenilor sunt confiscate prin taxe mari și inflație.
Milei dorește să stopeze această nebunie monetară și fiscală prin politici care nu sunt radicale, ci logice. Să oprească monetizarea cheltuielilor guvernamentale, să oprească măsurile inflaționiste ale băncii centrale, să dolarizeze, să taie cheltuielile politice excesive, să reducă taxele, să deschidă economia, să permite schimbul liber și să aduc înapoi investițiile străine în Argentina.
E ceva foarte îndoielnic în lumea dezvoltată dacă Milei e considerat un radical periculos, iar despre radicalismul implementat de Fernandez-Kirchner nu se spune nimic.
Argentina are nevoie de politici fiscale și monetare serioase pentru a-și atinge potențialul enorm. Propunerile lui Milei sunt logice, nu anti-sistem. Problema Argentinei este că au implementat la virgulă politici fiscale și monetare pe care multe partide așa-zis progresiste le cer.
Articol de Daniel Lacalle.
