Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
China este unică. Nicio țară nu a reușit să facă atât de mulți oameni atât de prosperi într-o perioadă de timp atât de scurtă. În doar 40 de ani, un colos sărăcit a devenit o putere mondială. China are acum a doua cea mai mare economie a lumii și al doilea buget de apărare din lume, cu o clasă de mijloc care cuprinde mai bine de 700 de milioane de oameni. Este un lider global în ceea ce privește tehnologia modernă, cel mai important partener comercial pentru mai mult de 120 de țări și punctul central în jurul căruia se învârte marea renaștere asiatică.
Se presupunea că acesta va fi secolului Chinei. Ba chiar se merga până într-acolo încât se presupunea că acesta va fi deceniul în care economia chineză o va depăși ca mărime pe cea a Statelor Unite. Totuși, dintr-odată, au apărut pene și defecțiuni în mașina de creștere a Chinei: deflație, șomaj masiv în rândul tinerilor, deprecierea monedei, exporturi în scădere, o criză a datoriilor în piața imobiliară, care toate se traduc în cunoscuta capcană a veniturilor medii: observația empirică că este greu, odată ce sărăcia a fost înlocuită de venituri medii, să se treacă mai departe la stadiul unei economii cu venituri foarte mari.
China este captivă, deoarece și-a atins limitele modelului său de creștere. Aproape 40% din economia sa constă în cheltuieli de capital – imobiliare, lucrări publice, infrastructură de business – o cheltuială tipică pentru ieșirea din sărăcie. Nu doar că această creștere a luat sfârșit, dar există deja un exces considerabil de astfel de capacități care atârnă ca o piatră de moară de gâtul dezvoltatorilor și al guvernelor locale. Datoria publică totală a Chinei este de aproape 300% din PIB, un procent excesiv pentru o țară cu venituri medii ale populației și o dovadă în plus că acest model de creștere și-a trăit zilele.
Pe lângă reconstrucția internă, exporturile au reprezentat al doilea motor de creștere al Chinei. Combinația dintre forța de muncă ieftină, autorități eficiente, măsuri de scală gigantice, impulsionate de furturi și copiere fără rușine a know-how-ului occidental, au transformat China în „uzina lumii”. Gata! China a fost un nepot al globalizării care acum apuce. A investi și a produce în China a devenit acum un risc geopolitic pe care multe țări și companii îl doresc evitate. De asemenea, țara nu mai e demult ieftină.
În cele din urmă, sfârșitul globalizării reprezintă o consecință a direcției politice imprimate Chinei de președintele Xi. Dacă cineva strigă de pe acoperiș că modelul chinez de societate este superior iar Occidentul este condamnat la declin, în același timp în care moșește companii chineze de stat menită să domine la nivel global sectoarele industrial și tehnologic și să șantajeze partenerii comerciali, imediat ce aceștia critică regimul chinez, atunci nimeni nu ar trebui să fie surprins că țările vestice aleg să nu finanțeze acest lucru.
Dimpotrivă, ar trebui să ne așteptăm exact la ceea ce fac acum America și Europa din ce în ce mai mult: se decuplează de la China, investind și producând în alte zone ale globului.
Secretul miracolului chinez a fost o despărțire isteață între politică și economie. Comunismul planificat central se baza pe capitalismul de bambus în execuția sa: combinație de antreprenoriat, muncă și comerț inteligent care a caracterizat de sute de ani China precomunistă.
Tocmai împotriva acestor trăsături naționale a dezlănțuit Xi o campanie de luptă: mai întâi împotriva corupției și a bogăției ostentative – distincția aceasta reprezinta adesea doar un arbitrariu politic – apoi împotriva companiilor vedetă în favoarea celor deținute de stat, și în cele din urmă împotriva tuturor, într-o manieră foarte dură, în timpul pandemiei.
Cum crede China că va reuși să scoată în afara legii dependența de credite, să suprime piețele, să lupte contra inegalității, să amețească afacerile, în același timp în care să se bazeze pe antreprenori, pe consumatori și pe piețe să-și asume riscuri, să investească și să inoveze? Modelul politic chinez stă în care creșterii economice chineze. Aceasta reprezintă acum dilema Chinei.
Articol de Marc de Vos pentru think-tank-ul Itinera.
