Estimările privind creșterea economică din Statele Unite s-au mai îmbunătățit dar sunt în continuare cu mult sub proiecțiile Rezervei Federale.
După cel mai larg pachet de stimuli financiari și monetari din ultimii ani, creșterea economică rămâne în continuare modestă, în timp ce datoria publică este semnificativ mai mare. Este interesant când o asculți pe Janet Yellen spunând că „trickle-down economics (politicile economice care favorizează corporațiile și pătura foarte avută) nu funcționează”, când tot ce s-a făcut a fost o cheltuială guvernamentală masivă care a dus la creșteri negative ale salariilor reale și la un PIB mai slab.
Consensul actual în privința creșterii PIB este de 0,2%, cu mult mai jos față de proiecția medie de 1%, din urmă cu o lună.
Ultimele statistici publice, de exemplu, arată anumite puncte forte, care de fapt ascund printre rânduri slăbiciuni. Comenzile pentru bunuri de lungă folosință noi au crescut în mai, dar această creștere maschează scăderea din nou a comenzilor pentru bunuri de capital primare.
Chiar dacă luăm, de bune așteptările optimiste ale administrației Biden care anunță o creștere PIB de 2%/an până în 2032 și o rată a șomajului de 3,8%, deficitul guvernamental al SUA nu va scădea sub 5%, până în 2032. Acesta este un deficit care crește de la 1,1 trilioane de dolari la 2,01 trilioane de dolari în 2032, cumulat vorbind de un deficit de 15,46 trilioane de dolari. Avem, așadar, de-a face cu un raport de 106% al datoriei publice față de PIB, potrivit chiar estimărilor administrației Biden, care nu iau în considerare nicio recesiune sau perioadă de stagnare în următorii nouă ani.
Una dintre principalele probleme ale acestei abordări neokeynesiene a bugetului public este aceea că lasă gospodăriile cu mai puțini bani în termeni reali, în timp ce măsurile „anti-inflație” sporesc datoria și inflație.
Să luăm ca ilustrare Planul de Salvare American. A fost gândit ca o soluție la criză prin inundarea cu bani, dând familiilor lichidități și susținând consumul în timpul pandemiei. Potrivit Bloomberg Economics, ajustată la inflație gospodăria medie din clasa de jos are active lichide mai mici cu 1200 de dolari față de perioada de dinainte de Covid. S-a dorit o stimulare cu bani de hârtie? S-a plătit pentru asta mult mai mult decât făcea prin inflație.
Celelalte politici importante ale administrației Biden, Legea de Reducerea a Inflației, CHIPS, Legea Științei, Legea pentru Infrastructură, au fost create pentru a crește cererea agregată și a susține investițiile în domenii în care sectorul privat părea că nu investește suficient. Totuși, nu era cazul. Problema este că guvernul nu are informații mai multe sau mai bune cu privire la nevoile economiei, așa că că presupunerea că sectorul privat nu investește din cauza unor probleme din piață este falsă. Ceea ce generează cheltuieli guvernamentale eronate și inflație, deoarece suplimentează artificial cererea cu bani noi creați într-o economie care funcționează deja la capacitate maximă. Așadar, toarnă benzină peste focul inflației.
În opinia Bloomberg Economics, „dacă vor avea succes, beneficiile acestor proiecte se vor extinde și vor reduce dependența de China, vor reduce emisiile de carbon, chiar dacă toate aceste lucruri nu se vor vedea în creșterea PIB. Pe termen scurt, perspectiva noastră este că pericolul inflației mai mari și al recesiunii umbrește serios beneficiile acestor măsuri”. Chiar dacă adoptăm o perspectivă benignă asupra efectelor de multiplicare, consecința este că aceste planuri accelerează riscul unei recesiuni prin tensionarea artificială a unei piețe a muncii foarte puternice și printr-o presiune susținută pe lanțurile de aprovizionare.
Actul de Reducere a Inflație înseamnă o cheltuială de 500 de miliarde prin investiții guvernamentale și reducere de taxe în zona energiei verzi. E complet inutil în condițiile în care SUA sunt deja liderul mondial în investiții regenerabile, iar programul a creat deja presiuni inflaționiste prin cheltuieli guvernamentale într-o industrie și așa supraîncălzită. Mai mult, dacă există o industrie care nu are nevoie de ajutor guvernamental atunci aceasta este industria verde.
La fel stau lucrurile cu Legea Infrastructurii, care înseamnă o cheltuială de 550 de miliarde de dolari în următorii cinci ani, dând o stimulare artificială unui sector și așa în expansiune, mărind artificial prețurile.
Chiar și dacă luăm în considerare măsurile pentru generare de venituri și presupunând că funcționează, efectul net va fi „o creștere de 0,1% la PIB pe an față de deficitul fiscal din acea perioadă”, conform Bloomberg Economics.
Lansarea unui program de multe miliarde finanțat prin bani nou creați și prin datorie într-o economie care funcționa deja la capacitate maximă a alimentat inflația și a slăbit finanțele publice. Între timp, măsurile luate de Rezerva Federală pentru a reduce presiunile inflaționiste fac mult mai probabilă o recesiune. Rezerva Federală trebuie să acționeze pentru a reduce inflație generată de guvern prin măsurile sale anti inflație, iar asta s-ar putea să creeze o recesiune deoarece majorările de rate și contracția monetară afectează familiile și afacerile.
Când toate aceste măsuri eșuează iar veniturile la buget nu vor crește conform estimărilor, iar creșterea se va poticni și va duce la recesiune, iar datoria publică va crește, neokeynesienii vor spune că e nevoie de un alt program de investiții guvernamentale.
Articol de Daniel Lacalle.