Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Începând de săptămâna trecută, politicienii români ar putea avea, grație unei investiții private, un cuvânt mult mai greu de spus la Bruxelles. Și nu pe orice temă, ci pe una fundamentală pentru UE, cea a securității energetice. Cu două condiții, să vrea și să poată. Să vrea să renunțe la populism și să poată înțelege implicațiile luării deciziei de investiție în Neptun Deep.
Săptămâna trecută s-au aliniat astrele pentru România. În timp ce cel mai mare producător de gaze din UE, Olanda, a anunțat închiderea celui mai important zăcământ de gaze european, cel de la Groningen, la București, cele două companii concesionare ale zăcământului Neptun Deep, OMV Petrom au anunțat că au adoptat o decizie finală de investiție favorabilă proiectului.
România era oricum cel de-al doilea producător de gaze din UE, însă, odată cu începerea exploatării Neptun Deep în 2027, va depăși Olanda și va deveni noul lider al clasamentului producătorilor de gaze din Uniunea Europeană.
Chiar dacă nu va fi sursa principală prin care UE va încerca să înlocuiască gazul rusesc (favorite vor fi în continuare Norvegia și LNG-ul american), România va putea contribui la asigurarea securității alimentării cu gaze, cel puțin în Europa Centrală și de Est.
Potrivit companiei de consultanță Ryastad, în eventualitatea declanșării producției offshore, de la o producție de 8,7 miliarde metri cubi în 2020 România va ajunge la un nivel de 14-15 miliarde metri cubi pe an în perioada 2027-2029. În cazul în care consumul intern se va păstra în intervalul de 10-12 miliarde metri cubi pe an, România ar deveni independentă de gazul rusesc și chiar să și exporte o pătrime din producția internă.
Șeful Transgaz, Ion Strian susține, însă, că până va începe producția în Neptun Deep consumul intern se va dubla. Optimismul acestuia nu pare a fi susținut de prea multe date. Europa trece printr-o perioadă de distrugere a cererii de gaze, iar România va urma probabil trend-ul european.
Singurele componente care ar putea favoriza o majorare a cererii interne ar fi înlocuirea centralelor pe cărbune cu cele pe gaz și construirea mai multor sisteme de încălzire centralizată pe gaze. Numai că, în pofida lobby-ului aleșilor locali, aceasta este o decizie riscantă. Gazul este văzut de tehnocrații de la Bruxelles drept combustibil de tranziție (iar politicienii români au făcut prea puține pentru a modifica această percepție). În plus, exploatarea Neptun Deep se va întinde pe maxim 20 de ani, 10 ani la nivel ridicat și 10 ani în condiții de declin natural al producției. Cu alte cuvinte, nu pare o idee profitabilă să investești într-un sistem, care va construit pe bani publici în câțiva ani, și care în cel mult două decenii va deveni caduc, iar resursele interne (pentru care oricum va fi plătit prețul de pe piața europeană, mai puțin 1,5-2 euro/MWh costurile de transport ale exporturilor alternative) se vor diminua considerabil în aceeași perioadă. După care unitățile administrativ teritoriale vor fi nevoite să să apeleze la importuri.
Din păcate, și până acum, deși erau reprezentanții celui de-al doilea producător de gaze din UE, politicienii români n-au știut să profite de potențiala influență pe care ar fi putut-o avea în capitala europeană, ceea ce nu este un motiv de prea mare optimism nici pentru viitor.
Dimpotrivă, la Bruxelles, dar și în spațiul public autohton, ei s-au demonstrat cei mai înverșunați adversari ai proiectului. Au votat repetate majorări de impozitare, în pofida prevederilor acordurilor de concesiune, ceea ce i-a făcut pe americanii de la Exxon să se retragă și să-și vândă participația în proiect către Romgaz.
Iar retragerea gigantului american din proiectul Neptun Deep a afectat nu numai independența energetică a României, ci și poziția geostrategică. „Cât de liniștiți eram noi dacă Exxon-ul, care are o cifră de afaceri de peste 2 ori cât PIB-ul României, mai era aici, în Marea Neagră! Mai avea cineva curajul să se-apropie de noi?!”, s-a întrebat retoric recent Vergil Chițac, primarul liberal al municipiului Constanța, fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, retras din Marină cu grad de contraamiral.
Foamea de bani și populismul politicienilor autohtoni i-au făcut pe aceștia să ignore cele 20 de miliarde de euro pe care statul le-ar încasa de urma dezvoltării acestui proiect, mai mult de un miliard de euro/an.
Iar opinia publică autohtonă este convinsă, la sugestia politicienilor și “experților” autohtoni că statul austriac, ca principal acționar al OMV Petrom, este marele beneficiar al proiectului Neptun Deep.
Nimic mai fals! Statul austriac deține 31.5% din grupul OMV, care, la rândul său, are o participație de 51,5% din OMV Petrom. Cu alte cuvinte, indirect, statul austriac “deține” 16,2% din compania românească. Cum aceasta are o participație de de 50% în Neptun Deep, rezultă că statul austriac este “beneficiar” al 8,1% din proiect.
Statul român deține în schimb o participație majoritară, de 70%, în Romgaz și una minoritară, de 20,7%, în OMV Petrom. De unde rezultă că el este principalul “beneficiar”, într-un procent mai mare de 45% din proiect!
Iar politicienii autohtoni, prin obstacolele populiste puse în calea dezvoltării Neptun Deep, au lovit și lovesc în principal în interesele (și implicit finanțele) statului român, nu în cele ale statului austriac!
