fbpx

De ce băncile europene s-ar putea să aibă o situație mai precară decât cele americane?

Depozitele aflate în custodia băncilor comerciale din SUA au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, potrivit Rezervei Federale. Această cifră este cu 500 de miliarde de dolari mai mică, față de momentul în care s-a prăbușit Silicon Valley Bank. Cu toate acestea, creditul bancar total a crescut la un nou record de 17 trilioane de dolari, potrivit băncii centrale a SUA. Mai puține depozite, dar mai mult credit. Ce ar putea merge prost?

Inevitabila criză a creditului este amânată doar de consensul specialiștilor conform cărora Fed va injecta toată lichiditatea necesară și că în curând vor avea loc scăderi ale ratelor. Este un pariu extrem de periculos. Băncile comerciale decid să-și asume mai multe riscuri, așteptându-se ca Fed să revină în curând la o politică monetară relaxată și așteaptându-se la marje de venit net mai mari din cauza creșterii ratelor. Toate aceste decizii fiind luate, în ciuda riscului ridicat de creștere a creditelor neperformante.

Faptul că criza bancară a fost atenuată nu înseamnă că s-a încheiat. Prăbușirile sistemului bancar sunt simptomele unei probleme mult mai mari: ani de rate reale negative și politică monetară expansionistă care au creat numeroase bule. Riscul din bilanțul băncilor nu apare doar în diminuarea depozitelor pe partea de pasive, ci și în scăderea evaluării părții profitabile și investiționale a activelor. Băncile sunt atât de influențate de ciclul și de extinderea politicii monetare încât pur și simplu nu pot compensa riscul unei pierderi de 20%  provenite din partea activelor, dintr-o creștere semnificativă a creditelor neperformante sau din anularea celor mai riscante investiții. Nivelul datoriei este atât de ridicat încât puține bănci pot ridica capitaluri proprii atunci când lucrurile se înrăutățesc.

Fuga depozitelor nu are loc pentru că cetățenii sunt proști. Cei mai mari deponenți sunt corporațiile, companiile mici etc. Pur și simplu ele nu își pot permite să-și piardă numerarul dacă o bancă merge la lichidare. Odată ce Fed a introdus decizia discreționară cu privire la ce depozite sunt asigurate și ce depozite nu, s-a reinstaurat frica.

Investitorii și companiile din America înțeleg acest lucru. Cu toate acestea, în SUA, 80% din economia reală este finanțată în afara canalului bancar. Cea mai mare parte a finanțării provine din obligațiuni, împrumuturi instituționale cu efect de levier și împrumuturi private-directe pe piața mijlocie. În Europa, 80% din economia reală este finanțată cu împrumuturi bancare, potrivit FMI.

Poate vă amintiți anul 2008, când analiștii europeni afirmau în mod repetat că criza subprime a fost un eveniment specific care a afectat doar băncile din SUA și că sistemul financiar european era mai puternic, mai capitalizat și mai bine reglementat. Ei bine, opt ani mai târziu, băncile europene încă nu își reveniseră complet din criza bancară europeană.

De ce băncile europene sunt la fel de expuse sau mai mult?

Băncile europene și-au consolidat bilanțul cu un instrument foarte riscant și volatil: obligațiunile convertibile. Acestea arată incredibil de atractive datorită randamentului mare pe care îl au, dar pot crea un efect de domino negativ asupra capitalului propriu al companiei atunci când lucrurile merg prost. În plus, capitalul de bază al băncilor europene este mai puternic decât în ​​2009, dar se poate deteriora rapid pe o piață în scădere.

Băncile europene acordă împrumuturi masive guvernelor, companiilor publice și marilor corporații. Efectul de contagiune în privința obligațiunilor este imediat. În plus, multe dintre aceste mari conglomerate sunt firme zombie care nu își pot acoperi cheltuielile cu dobânzile prin profitul operațional. În perioadele de exces monetar, aceste împrumuturi par extrem de atractive și cu risc neglijabil, dar orice scădere a încrederii în obligațiuni poate deteriora rapid partea de active a sistemului financiar.

Potrivit BCE, expunerile băncilor din zona euro obligațiunile suverane au crescut semnificativ din 2020 în valoare nominală. Ponderea activelor totale investite în titluri de datorie suverană autohtonă a crescut la 11,9% pentru băncile italiene și 7,2% pentru băncile spaniole și aproape de 2% pentru băncile franceze și germane. Cu toate acestea, avem doar o imagine parțială. Există, de asemenea, o expunere ridicată pe companiile de stat sau susținute de guvern. Unul dintre principalele motive pentru aceasta este că Directiva privind cerințele de capital (CRD) permite atribuirea unei ponderi de risc de 0% obligațiunilor de stat.

Ce înseamnă acest lucru? Că cel mai mare risc pentru băncile europene nu este fuga depozitelor sau investițiile în companii de tehnologie. Este legătura directă și neacoperită cu riscul suveran. Acest lucru poate părea irelevant, dar se schimbă rapid și, atunci când se întâmplă, durează ani de zile pentru a se recupera, așa cum am văzut în criza din 2011.

O altă caracteristică distinctă a băncilor europene este cât de repede se poate deteriora rata creditelor neperformante. Când economia slăbește sau stagnează, împrumuturile acordate întreprinderilor mici și mijlocii și familiilor devin mai riscante, iar lipsa unui sistem de creditare diversificat și alternativ, cum se găsește de pildă în SUA, înseamnă că problemele de pe piața creditului afectează economia reală într-un mod mai profund. Cu toții ne putem aminti cum împrumuturile neperformante au trecut rapid în unele companii financiare de la un nivel gestionabil de 3% din activele totale la până la 13%, în doi ani între 2008 și 2011.

Activele băncilor europene sunt mai expuse la riscul suveran și la înrăutățirea solvabilității întreprinderilor mici, dar și, în mod semnficativ, la marile firme industriale zombie.

Cel mai recent sondaj de creditare al BCE arată că standardele de credit se înăspesc în general pentru întreprinderi, gospodării și creditarea imobiliară. Când economia reală este finanțată în proporție de 80% prin împrumuturi bancare, iar băncile sunt puternic expuse riscului suveran, efectul de domino al unui mediu economic mai slab asupra sistemului financiar vine din toate părțile.

Până acum, analiștii afirmă -din nou- că problemele bancare nu vor afecta Europa pentru că reglementarea este aici mai puternică, iar capitalizarea este mai robustă. Aceleași lucruri s-au repetat la unison în 2008.

Deponenții au retras 214 de miliarde de euro de la băncile din zona euro în ultimele cinci luni, ieșirile atingând un nivel record în februarie, potrivit FT și BCE. Nu este adevărat că fuga depozitelor nu este o problemă în Europa.

Cea mai mare greșeală pe care o pot face autoritățile și investitorii europeni este să spună -din nou- că de data aceasta avem o situație diferită, iar criza bancară nu va lovi zona euro. Este important să se consolideze baza de capital, să se răscumpere obligațiunile convertibile care ar putea distruge capitalul propriu și să se pună în aplicare proceduri puternice.

Combinația dintre ignoranță și aroganță i-a făcut pe europeni să se simtă imuni la criza din 2008, deoarece credeau în puterea miraculoasă a reglementării lor birocratice excesive. Nicio reglementare nu e de folos atunci când toate regulile sunt concepute pentru a permite o expunere în creștere la guverne aproape insolvente, sub scuza că necesită capital zero și nu prezintă niciun risc. Riscul suveran este cel mai mare risc dintre toate. Băncile europene nu ar trebui să cadă în capcana de a crede că tone de reguli vor elimina riscul unei crize a sistemului financiar.

Articol de Daniel Lacalle.

 

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.