fbpx

Cum s-a ajuns la actuala criză financiară?

Actuala criză financiară, care are deja la activ două bănci importante, Silicon Valley Bank și Credit Suisse, se află cu siguranță de-abia la debut. Alte nume mari au la rândul lor probleme și nu este exclus să apară un efect de contagiune care să ducă la o criză sistemică.
Dar până să ajungem la acel moment, probabil că este mai important să ne uităm în trecut la originile acestei crize. Și deși există o pletoră de analiști care se pregătesc să pună actualele probleme din piațele financiare pe seama majorărilor de dobândă operate de băncile centale, în realitate, cauza principală o constituie tocmai politicile monetare extrem de laxe ale băncilor centrale din ultimii ani, și în special în perioada pandemiei.

După cum își amintesc foarte bine mai toți oamenii, odată cu debutul pandemiei guvernele au suspendat mai toate activitățile economice și au operat cheltuieli exorbitante (despăgubiri, indemnizații, ajutoare de șomaj, achiziții de vaccin, măști, etc) în condițiile în care încasările bugetare s-au prăbușit. Practic, decidenții politici și economici au încercat un experiment extrem de periculos în care au crezut că pot face ca economia să funcționeze în condițiile în care nu muncea mai nimeni. Oamenii au crezut la rândul lor că experimentul funcționează și că nu există nicio notă de plată, guvernul urmând să plătească pentru toate aceste beneficii, din niște resurse necunoscute.

Doar că aceste resurse nu au însemnat altceva decât o tipărire necontrolată de bani. În Statele Unite, în luna februarie a anului acesta, indicatorul M2 care măsoară masa monetară, încă indica o creștere cu 37% față de nivelul de dinainte de pandemie, în pofida faptului că autoritățile monetare au operat mai multe creșteri semnificative de dobândă. În Uniunea Europeană, același indicator a crescut cu 12% în timpul pandemiei. Acești bani creați din nimic s-au îndreptat către achiziționarea de obligațiuni guvernamentale, fiind metoda preferată de guverne pentru a-și finanța cheltuielile și deficitele bugetare și publice în creștere.

Prima consecință a acestui dezmăț financiar a început să dea semne de vizibilitate anul trecut când inflația a explodat. Negarea corelației dintre creșterea masei monetare și cea a inflației s-a dovedit a fi un mit. Doar că partea și mai dură abia urmează, deoarece falimentele bancare la care asistăm în prezent sunt efectul aceleiași politici de tipărire nesăbuită a banilor. Băncile comerciale și-au plasat mare parte din resurse în active financiare, considerate în mod curent ca fiind cele mai sigure din piață: obligațiunile guvernamentale. De exemplu, Silicon Valley Bank deținea în special bonduri emise de guvernul american, cu o dobândă relativ mică de 0,5-1%. După cum remarcă profesorul Bogdan Glăvan „cauza proximă care a dus la faliment nu a fost clasica asimetrie dintre scadența pasivelor și a activelor, ci deprecierea activelor, a obligațiunilor, cea care i-a provocat pierderi. Cu alte cuvinte, fix deprecierea celor mai sigure investiții de pe planetă a băgat banca în faliment. Iar motivul fundamental al deprecierii obligațiunilor este inflație – nu este creșterea dobânzilor, deoarece creșterea dobânzilor este ea însăși o consecință a inflației. Manipularea banilor și a creditului de către stat este cauza acestui faliment”.

Așadar, nu este vorba nici pe departe de un eșec al pieței, ci pur și simplu de scadența unei utopii în care multă lume a crezut, și anume că se poate închide economia luni de zile fără să urmeze niciun fel de efecte negative.

Ca de obicei, salvarea nu este ușoară, dar e de presupus și foarte probabil că guvernele vor alege calea mai acceptabilă pentru public, dar în fond mult mai dureroasă prin care vor continua tipărirea de bani. Adică, aceeași politică prin care am ajuns în situația de față. Statele și-au creat aparate bugetare și politici publice mamut care necesită sume colosale pentru a fi întreținute, iar economia privată nu dă semne că ar putea susține aceste cheltuieli din ce în ce mai mari, mai ales în condițiile în care povara fiscală și cea a reglementărilor (în special în Uniunea Europeană) sufocă micii antreprenori privați. Cu alte cuvinte, recursul cel mai la îndemână pentru autorități va fi tot inflația. Doar că, la final, factura va fi cu mult mai usturătoare.

 

 

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.