Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Ratele negative de dobândă și relaxarea cantitativă au șubrezit sistemul economic. Dobânzile negative distruv baza de active profitabile a bănci, și oricât ar încerca o bancă să taie din costuri sau să aibă inițiative de eficientizare nu pot compensa această pierdere. Mai mult, relaxările cantitative persistente au transformat partea de investiții din balanța contabilă într-o bombă cu ceas.
Deutsche Bank este ultimul mare nume, după Credit Suisse, care a intrat în colimator. Cu toate acestea, toată lumea știa că banca elvețiană se confruntă cu obstacole enorme și cu lipsă de profitabilitate. Pe de altă parte, Deutsche Bank își revenise după ani buni de pierderi. Din 2019, Deutsche Bank a lansat un plant de reechilibrare financiară, cu scopul de crește profitabilitatea activelor tangibile cu 8%, o tăiere de costuri masive, și o repoziționare, dinspre investment banking către activități de împrumut primare. După acei ani buni de pierder, rata de compatibilitate a capitalului a crescut și au început să apară profituri, ceea ce indica în aparență un succes al planului.
Deutsche Bank a urmat la literă recomandările băncii centrale. Dar nicio strategie bancară nu poate contracara eroziuna bilanțurilor cauzate de politicile monetare și de reglementări.
Credit Suisse, Deutsche Bank și Silicon Valley Bank nu reprezintă cauza problemelor din sistemul bancar, ci ele sunt simpotmul. Industria bancară nu a fost periclitată de majorările de dobânzi, ci de anii îndelungați în care dobânzile au fost negative, ca și de excesul monetar.
În vremea în care dobânzile negative distrugeau activitatea lor de bază, băncile europene făceau tot ceea ce puteau pentru a deveni cât de cât profitabile și a-și îmbunătăți bilanțurile. Potrivit BCE, la sfârșitul lui 2022, rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază (Common Equity Tier 1 – CET1) era de 14,74%, rata agregată Tier 1 era de 16,03%, iar cerințele de capital agregate erau de 18,68%
Aberația economică a dobânzilor negative a distrus acvitele profitabile ale băncii. Din acest motiv, majoritatea activelor nu creează profit peste costul de capital al băncii. Mai mult, riscul de investiții a crescut în perioadele de exces monetar, punând în umbră orice analiză de risc.
Băncile centrale au creat această bombă cu ceas care explodează astăzi din cauza demenței dobânzilor negative și a relaxărilor cantitave perpetue. Chiar și în momentele de boom economic, ei au făcut ca activele cu cel mai mic risc și cu cea mai mică volatilitate, în speță obligațiunile suverane, extraordinar de scumpe și volative prin achiziționarea lor fără niciun fel de control. După cum am mai explicat de atâtea ori, aceasta nu a făcut decât să ascundă pericolul, nu să-l elimine.
Ce s-a întâmplat în 2022? Băncile centrale au raportat pierderi astronomice în portofoliile lor de obligațiuni suverane. În anul 2022, BCE a raportat pierderi de 1,6 miliarde euro care au trebuit să fie acoperite prin inversarea provizionalor. Rezerva Federală și Banca Angliei au suferit la rândul lor pierderi colosale.
Golul financiar provocat de acumularea de „active sigure” de către băncile centrale a lăsat multe firme cu probleme. Pentru băncile comerciale, aceste identice pierderi nerealizate, combinate cu pierderi la credite și depozite, înseamnă dezastru. Foarte rapid, capitalul băncii se evaporă.
Cum este posibil acest lucru? Să fie de vină absența reglementării?
Reglementarea este cauza acestui vid. Potrivit reglementărilor, asumarea riscurilor în sectorul public nu necesită capital, deoarece nu există niciun risc implicat. Ratele negative ale dobânzii sunt impuse prin reglementare de supraveghetor. Reglementarea penalizează creșterea ratei numerarului. Și supraveghetorul este cel care creează riscul în obligațiunile suverane, cumpărându-le în mod necontrolat în timp ce imprimă bani.
În prezent, problema majoră este centrată pe instrumentul financiar vedetă al acestor ani. Reglementarea și supravegherea au determinat băncile să emită obligațiuni convertibile contingente de peste 250 de miliarde de dolari (AT1 sau CoCos). Aceste obligațiuni au o componentă de capitaluri proprii deosebit de importantă, deoarece în cazul în care capitalul de cea mai înaltă calitate al entității scade sub 6% – o cifră mai mică decât norma pentru bănci în 2008 – ele sunt convertite prompt în acțiuni, iar banca este recapitalizată automat. Pare o idee grozavă… Până când provoacă o mare prăbușire a pieței de valori, așa cum știu toți cei care au achiziționat o obligațiune convertibilă.
La momentul redactării acestui articol, randamentul mediu al cuponului la obligațiunile convertibile contingente emise de băncile europene este de 10,46%, în timp ce cota medie a capitalului (Tier 1) celor mai mari bănci europene este de 14,5%, potrivit Bloomberg. Când cota de capital scade sub 6%, obligațiunile convertibile s-ar converti imediat în acțiuni comune. În consecință, există o pernă substanțială de bani înainte de a apărea necesitatea de a converti. Corect?
Nu putem presupune că aceste încrengături sunt fără pericol. Obligațiunile cu risc scăzut nu produc 10,4%. Există CoCo-uri cu un randament de 19% de la băncile germane și 15,7% randamente de la băncile franceze. Acest lucru nu înseamnă că sunt ieftine, ci mai degrabă că prezintă un risc mai mare.
Nu există rentabilitate fără risc, iar dacă o obligațiune convertibilă oferă un randament de 15%, aceasta nu se datorează generozității emitentului, ci riscului extrem de ridicat al obligațiunii.
În anumite cazuri, în Europa, cantitatea de obligațiuni AT1 emise de companie este comparabilă cu capitalizarea sa actuală de piață. Numărul de obligațiuni AT1 emise reprezintă aproximativ jumătate din capitalizarea totală a sectorului bancar.
O obligațiune convertibilă este un instrument financiar bun doar dacă investitorii au încredere perfectă în bilanțul emitentului. Când încrederea scade, obligațiunea scade prețul acțiunilor, iar prețul acțiunilor, la rândul său, scade prețul obligațiunii, creând un cerc vicios care poate avea un rezultat negativ. Majoritatea investitorilor de credit nu pot deține acțiunile dacă aceste obligațiuni sunt convertite; prin urmare, trebuie să le vândă sau să reducă capitalul propriu pentru a reduce riscul. Nu este o problemă cu instrumentul în sine, ci mai degrabă cu automulțumirea celor care cred că deținerea acestui tampon financiar elimină necesitatea normalizării politicii monetare.
Mulți investitori care achiziționează obligațiuni convertibile nu pot deține acțiunile atunci când se convertesc, așa că trebuie fie să vândă titlul de valoare, fie să vândă acțiunile atunci când se convertesc, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra prețului acțiunilor. Dacă valoarea obligațiunilor convertibile emise este comparabilă cu capitalizarea de piață a băncii, este posibil ca conversia să nu întărească capitalul băncii, ci să provoace prăbușirea acesteia din cauza presiunii de vânzare, întrucât valoarea atât a acțiunilor noi, cât și a celor vechi este mai mică decât capitalizarea bursieră anterioară a băncii. Cu alte cuvinte, o obligațiune convertibilă este o idee bună dacă conversia ei în acțiuni nu provoacă o scădere ulterioară a valorii pieței de valori. Cu toate acestea, acest pericol este greu de evaluat.
În cazul băncilor europene, este important să reamintim că în perioada dobânzilor negative, acestea și-au majorat capitalul de înaltă calitate. Băncile de astăzi sunt mai bine pregătite pentru un șoc de această amploare, dar ar fi iresponsabil și necinstit să pretindem că acestea sunt incidente unice care nu influențează alte entități. Bilanțurile băncilor au fost distruse de politica și reglementările monetare.
Pentru a preveni crizele financiare, autoritățile de reglementare trebuie, de asemenea, să elimine sancțiunea pentru economisire și stimulentul de a acumula riscuri în sectorul public.
Nicio entitate nu dobândește un risc mare în activele sale. Crizele sunt întotdeauna cauzate de construirea de poziții în active care sunt considerate ca prezentând aproape niciun risc.
Ai vrut dobânzi negative și tipărire necontrolată? Împrumut fără criterii economice? Bun venit la capitolul repercusiuni.
Nimeni nu poate pretinde că nu am emis un avertisment în acest sens. Am declarat în 2019 (The Eurozone Banks’ Trillion Timebomb, 18 noiembrie 2019) că Cocos poate fi o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, acesta au fost unul dintre cele mai populare mecanisme de creștere rapidă a capitalului de bază. În ultimii ani, a fost un vehicul extrem de popular pentru consolidarea capitalului și diversificarea surselor de finanțare. În schimb, este un activ extrem de periculos care poate avea un efect de domino asupra capitalurilor proprii și a altor obligațiuni ale entității. Ideea că un CoCo se poate converti sau poate fi în stare de nerambursare fără a prezenta un risc de contagiune pentru restul structurii de capital sau alte bănci este absurdă.
În prezent, problema poate părea controlabilă, dar dacă represiunea financiară persistă, va genera un risc sistemic în întregul sistem financiar prin extinderea unui risc care se construiește încet, dar care explodează rapid.
Articol de Daniel Lacalle.
