Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Există multe greșeli în acordul G7 care a dus la impunerea unui plafon de preț la petrolul rusesc.
Prima dinte acestea este că nu rănește deloc Rusia. Plafonul convenit, la 60 de dolari pe baril, este mai mare decât prețul curent al Uralului și peste media pe cinci ani a prețului cotat și mai mare decât prețul netback mediu al lui Rosneft.
Potrivit Reuters, „plafonul de preț al G7 va permite țărilor din afara UE să continue să importe țiței rusesc transportat pe mare, dar va interzice companiilor de transport maritim, de asigurare și de reasigurare să manipuleze încărcături de țiței rusești pe tot globul, cu excepția cazului în care acesta este vândut pentru mai puțin decât plafonul de preț”. Aceasta înseamnă că China va putea cumpăra mai mult petrol rusesc cu o reducere și mai mare, în timp ce gigantul petrolier de stat rus va continua să obțină o rentabilitate foarte bună de 16% din capitalul mediu angajat (ROACE) și peste 8,8 miliarde de ruble în venituri. Ceea ce înseamnă un EBITDA (câștig înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) dublu față de cheltuielile de capital.
Acest plafon greșit nu este doar o subvenție pentru China și un preț care încă face din compania de stat rusească Rosneft una enorm de profitabilă și capabilă să plătească miliarde statului rus în taxe. În același timp este o mare greșeală dacă vrem să vedem prețuri mai mici la petrol.
Cu această limită de preț, G7 au creat un plafon jos inutil și artificial la prețurile vechi. G7 s-a încăpățânat să nu înțeleagă de ce prețurile petrolului au avut un ritm de du-te-vino în 2022: concurența și reacția cererii. Punând un plafon de 60 de dolari pe baril, care este un preț minim, G7 aproape că a făcut imposibil ca prețurile să atingă un minim adevărat dacă apare o criză a cererii. Pe de o parte, G7 a luat cifra 4,5 milioane de barili pe zi, exporturile estimate de petrol rusesc pentru 2023, din imaginea ofertei cu un preț minim – și maxim -, dar, în plus, a făcut ca OPEC să fie mai dornic să reducă oferta și să-și majoreze media exporturilor la un preț mediu al petrolului mai mare.
China probabil că trebuie să fie extrem de fericită. Gigantul asiatic își va asigura astfel o aprovizionare pe termen lung la un preț atractiv din Rusia și va vinde produse rafinate la nivel global la marje mai mari. Sinopec și Petrochina vor găsi suficiente oportunități pe piața globală pentru a asigura marje mai bune pentru produsele lor rafinate, garantând în același timp o aprovizionare accesibilă într-o situație economică dificilă.
Când citesc această știre despre „plafoane de preț” mă întreb dacă birocrații care au hotărât impunerea lor au lucrat vreodată într-o industrie competitivă globală. Poate că nu, dar cu siguranță angajează mii de „experți” care le-au spus că aceasta este o idee inteligentă. În fapt, este o prostie.
Dacă G7 a vrut cu adevărat să afecteze finanțele și exporturile Rusiei, modalitatea prin care putea aface acest lucru era și este prin încurajarea investițiilor mai mari în surse alternative și mai competitive. Totuși, ceea ce se întâmplă este invers. Guvernele G7 continuă să impună bariere în calea investițiilor în energie, precum și să pună sarcini de reglementare, numite greșit asupra mediului, care fac și mai dificilă garantarea diversificării și a siguranței aprovizionării.
Ceea ce a ucis criza petrolului din anii ’70 a fost creșterea fenomenală a investițiilor în alte zone productive. Ceea ce a permis prețurilor petrolului să facă o mișcare de aproape 180 de grade până în prezent este oferta mai mare, concurența non-OPEC și răspunsul la cerere.
Sectorul energetic suferă deja de mai multă vrreme din cauza nivelurilor îngrijorătoare de subinvestiție. Potrivit băncii de investiții Morgan Stanley, subinvestiția în petrol și gaze a ajuns la 600 de miliarde de dolari pe an. Cu această așa-numită limită de preț, stimulentul pentru producători să vândă ceea ce pot și să investească cât mai puțin este și mai mare, iar acest lucru poate implica prețuri mult mai mari la petrol în viitor. China și Rusia știu, de asemenea, că sursele regenerabile și alte alternative nu sunt nici pe departe o alternativă disponibilă pe scară largă și că, oricum, aceasta ar necesita investiții de trilioane de dolari în minerit de cupru, cobalt și pământuri rare.
Prin adăugarea unui așa-zis plafon al prețurilor la petrolul rusesc la barierele tot mai mari în calea dezvoltării resurselor interne, G7 ar putea să planteze semințele unui super-ciclu al mărfurilor în care dependența de OPEC și Rusia crește, în loc să scadă.
Repet ceea ce spun de luni de zile. Guvernele economiilor dezvoltate își duc țările de la o dependență modestă de Rusia la o dependență masivă de China și Rusia.
Articol de Daniel Lacalle.
