Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Președintele Băncii Central Europene, Christine Lagarde, a dat o declarație oarecum neașteptată la finalul săptămânii trecute, atunci când a afirmat că „noi (BCE – n.red.) ne luptam cu deflația, când inflația a venit pe neașteptate”.
Datele preliminare care au sosit chiar în această dimineață din partea insituțiilor de statistică arată că luna aceasta inflația a atins în zona euro nivelul de 10,7% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, ceea ce reprezintă pragul cel mai înalt atins de la formarea acestei unități comunitare. Principalele creștere de prețuri au survenit la energie și la alimente, iar conform multor analiști aceste majorări de prețuri au fost determinate de invazia Rusiei în Ucraina.
La prima vedere s-ar părea că declarația doamnei Lagarde are o oarecare întemeiere, având în vedere războiul din Ucraina. Totuși, dacă începem să analizăm lucrurile mai în profunzime vom observa că este cu totul și cu totul lipsită de argumente.
Și asta din mai multe motive, dar cel mai important dintre ele privește corelația și relația cauzală dintre tipărirea de monedă-expansiunea creditului și inflație. Astfel, în niciun moment din mandatul actualei președinte a Băncii Central Europene nu s-a pus cu adevărat problema deflației, adică a scăderii prețurilor, pentru simplul motiv că aceasta nu a existat.
Încă dinainte de mandatul Christinei Lagarde, BCE s-a aflat într-un proces expansionist fără precedent sub domnia lui Mario Draghi, așa numiți ani „Draghi bazooka”. Practic, aceasta a fost o politică monetară de relaxare cantitativă fără precedent în istoria recentă a Europei prin care BCE a tăiat dobânzile, în unele cazuri devenind negative, și a achiziționat obligațiuni guvernamentale și active financiare pe scară largă, permițând în acest fel atât subvenționarea de fapt a creditării cât și programe de cheltuieli guvernamentale de multe ori irațioanle din perspectiva logicii economice. Draghi a declarat explicat pe atunci că „necesară creșterea cheltuielilor bugetare (sprijinte de relaxarea cantititivă – nota noastră) în condițiile accentuării crizei refugiaților”. Chiar și la acel moment a existat o întreagă dezbatere privind chiar legitimitatea unor astfel de acțiuni.
Ceea ce este cert însă e faptul că această politică monetară extrem de expansivă care nu are nici măcar o vechime de un deceniu, s-a normalizat și s-a accentuat sub domnia doamnei Christine Lagarde, fără a mai lua în calcul faptul că nu se înregistrase niciun fel de deflație (presupunând, bineînțeles, că acesta ar fi un lucru rău, ceea ce e extrem de discutabil).
O privire sumară sau atentă, în funcție de dispoziție, aruncată pe un grafic privind indicele prețurilor de consum de bază din zona euro din 2001 și până în 2022 nu va arăta decât o scară constant ascendentă, fără niciun fel de coborâș mai mult sau mai puțin abrupt. Ceea ce nu înseamnă altceva decât că inflația a tot urcat în Europa, iar prețurile nu au dat niciun moment vreun semnal de scădere. Și nici nu aveau cum să transmită un astfel de semnal câtă vreme evoluția principalilor indicatori monetari (cei care înregistrează creșterea masei monetare au fost într-o continuă evoluție). În anul 2020, creșterea masei monetare din zona euro a atins un maxim al tuturor timpurilor, creșterea fiind de aproape trei ori mai mare decât în vremurile în care opinia publică de orientare clasic-liberală se îngrijora de „bazooka lui Draghi”.
Desigur că se poate vorbi de vremuri excepționale care cer măsuri excepționale, iar continentul a trecut printr-o pandemie după care încă resimte o puternică mahmureală economică. Cert este nu doar că aceste măsuri economice au dat rateuri importante, care se văd astăzi în explozia inflației, ci și că ele continuă neabătute. Astfel, chiar și în acest moment, nu doar că rata de dobândă de politică monetară a BCE se găsește cu mult sub nivelul inflație, dar principalul indicator monetar, M2, se găsește la 6,2%, adică încă deasupra nivelului maxim pe care îl atinsese în vremea președinței lui Mario Draghi.
Cu alte cuvinte, inflația nu a venit de nicăieri, neașteptat, iar BCE nu se lupta de zor cu deflația. Actuala inflație nu este altceva decât un rezultat firesc al politicilor monetare falimentare prin care guvernele și piețele au fost inundate și îmbătate cu bani ieftini, fără acoperire, care le-au permis să subvenționeze programe falimentare, să crească sau să mențină valoarea unor active.Masa monetară din zona euro a crescut disproporționat față de producția europeană, iar războiul din Ucraina a jucat un rol relativ neînsemnat în toată această dinamică. De altfel, prețurile principalelor bunuri începuseră să crească cu mult înainte ca vreun glonț sau bombă să lovească Kievul. Banca Central Europeană a tipărit trilioane de euro și a menținut dobânzile multă vreme sub nivelul de 0%. Aici trebuie căutată cauza inflației.
