fbpx

BCE trebuie să-și respecte mandatul

Banca Central Europeană ar trebui să fie extrem de îngrijorată de două știri. Prima că euro a ajuns la paritate cu dolaru și a scăzut cu 17% din 2021 încoace, și cu mai bine de 35% din 2008. Pe de altă parte, inflația din zona euro a atins 8,6% în iunie, 5% dacă dăm la o parte energia și alimentele. Inflația în mai bine de șase țări din zona euro, inclusiv Spania, este deja de două cifre.

Între timp, în Elveția inflația a fost în iunie de 3,4%, inflația de bază fiind de 1,9%. Elveția se bazează pe importuri de gaz, mărfuri și lanțuri de aprovizionare la fel de mult ca vecinele sale, dar spre deosebire de acestea nu s-a apucat să tipărească bani.
Euro este cel mai mare succes monetar al ultimilor 150 de ani și nu poate fi pus în pericol prin riscarea independenței BCE.

Balanța BCE este de 69,5% din PIB-ul zonei euro, în timp ce a Rezervei Federale este de 37% din PIB-ul SUA, iar Banca Angliei este de 39% din PIB-ul Marii Britanii. Cu toate acestea, euro nu este moneda de schimb a lumii. FED este singura bancă centrală din lume care se uită la cererea globală de dolari dar cu toate acestea a făcut greșeala imensă de a tipări mai mulți bani decât cerea piața și astfel a declanșat inflația.

Să nu uităm că prețurile nu urcă toate la fel pentru aceeași cantitate de bani. Unul sau două prețuri pot crește pentru motive exogene, dar nu cresc toate dacă nu este distrusă puterea de cumpărare prin tipărirea necontrolată de monedă.

Un euro mai slab și o inflație în creștere sunt îngrijorătoare pentru creșterea de monedă (M3) în zona euro a fost de 8,3%, în timp ce M1 (bani aflați în circulație și depozitele) a crescut cu 11,8%. Cu alte cuvinte, creșterea de lichiditate este în continuare cu 16% mai mare decât în perioada „Draghi bazooka”.

De ce nu a existat „inflație” între 2009 și 2019? În primul rând,  a fost. Nu putem uita cum când ni se spunea de către decidenți „că nu există inflație”, pierderea cumulată a puterii de cumpărare a fost de 74% (din 1991 până în 2021).

Deși IPC a rămas la un nivel rezonabil, a existat o inflație enormă a activelor, pe măsură ce lichiditatea a ajuns în datoria suverană și în active financiare. Prețurile la case și bunuri neînlocuibile au explodat, dar nu se compară cu 2020. Creșterea cantității de bani nu doar că a depășit 12% (M3) dar a fost legat aproape direct de cheltuielile publice non-productive. Zona euro și Statele Unite au imitat politica monetară a Argentinei, iar inflația a explodat.

Totuși, dolarul reprezintă în continuare moneda de rezervă a lumii, dar euro nu se află în această situație. Potrivi Băncii de Reglemente Internaționale cele mai multe tranzacții sunt efectuate în dolari, urmate de euro. În plus, euro este singura monedă din țările dezvoltate cu un risc de denominare (o țară poate decide să se rupă de ea). Din acest motiv este important de apărat mandatul univoc al BC: stabilitatea prețurilor, adică, soliditatea monedei euro.

Cererea globală pentru dolari crește când Rezerva Federală crește dobânda. În zona euro, a slăbi euro înseamnă a face importurile mai scumpe iar zona euro are un deficit comercial de 16,4 miliarde de euro.

Bineînțeles că factorul energetic este relevant dar decidenții nu îl pot folosi ca o scuză pentru a distruge puterea de cumpărare a celui mai mare succes monetar recent. Mărfurile și importurile făcute într-o monedă mai slabă fac deficitul comercial mult mai grav. Să nu uităm că zona euro avea o inflație excepțional de mică când prețurile la gaz și petrol au explodat între 2012-2014.

Slăbiciunea monedei euro nu ar trebui tratată superficial. Cei care susțin mantra că o monedă slabă ajută exporturile ar trebui să se uite la costul în creștere al importurilor, la deficitul comercial record și la scăderea salariilor în termeni reali.

Un euro mai slab înseamnă o putere de cumpărare mai mică, depozite în euro în scădere, i.e., mai multă sărăcie. Nimeni nu dorește să fie plătit într-o monedă slabă iar euro nu ar trebui să fie așa ceva. Inflația sărăcește lumea, penalizează sectoarele eficiente și distruge încrederea în monedă. A critica acțiunile lente ale BCE nu înseamnă că ești antieuropean. Antieuropean înseamnă să aperi inflaționismul, adică sărăcirea tuturor.

Este extrem de important ca BCE să-și îndeplinească mandatul: stabilitatea prețurilor.

Mandatul BCE nu este ca Spania și Italia să se finanțeze ieftin în mod artificial în timp ce acumulează deficite enorme și dezechilibre cu costul scăderii salariilor și depozitelor.

Mandatul BCE nu este de a acoperi incompetența bugetară a guvernelor sau de a găsi scuze pentru inflația mare. Mandatul său este de apăra salariile reale și depozitele familiilor și de a menține stabilitatea prețurilor.
Este vital ca BCE să majoreze dobânzile deoarece nu e vorba de o creștere moderată, ci de o datorie în exces și de riscul acumulat în timpul anilor de rate negative, o aberație monetară fără justificare. Dobânzile sunt prețul riscului iar a le scădea artificial înseamnă a stimula riscurile excesive și datoria.

Este vital ca BCE să oprească monetizarea datoriilor deoarece mandatul său nu prevede acoperirea riscurilor suverane, ci stabilitatea prețurilor.

A normaliza politica monetară nu va genera „un atac speculativ” când credibilitatea creditului este puternică. Un atac speculativ a fost acoperirea riscului și datoria în exces monetizată 100% prin emiterea de lichidate pentru țările care împrumutau.

Este vital ca BCE să înțeleagă că supraviețuirea euro depinde de stăvilirea creșterii continue a consumului de rezerve monetare ale guvernelor care deja reprezintă mai bine de 50% din PIB-ul economiilor.

Politica monetară a trecut de la un instrument care îți permitea să mai amâni și să faci reforme structurale la un instrument prin care eviți să mai faci reforme.

Într-o zi membrii băncii centrale își vor da seama că cei care apără euro și zona euro nu sunt cei care aplaudă inflație, deficitele în creștere și distrugerea puterii de cumpărare a euro, ci aceia dintre noi care doresc ca lumea să vadă în euro o alternativă globală puternică. Probabil, în acel moment va fi prea târziu iar alternative vor fi alte monede. A distruge puterea de cumpărare a unei monede nu este o politică socială, ci este cea mai antisocială, pentru că sărăcește pe toată lumea.

Articol de Daniel Lacalle.

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.