Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Multă lume a citit despre criza alimentară care se profilează și despre îngrijorările legate de penuria de grâu. Principalul motiv pentru această posibilă criză îl reprezintă invazia din Ucraina. Cu toate acestea, acesta nu este tabloul complet.
Multe țări de pe tot cuprinsul globului au un deficit serios de cereale, care sunt fundamentale pentru hrana animalelor. Responsabilă pentru această situație este intervenția guvernamentală care a determinat majorarea prețurilor chiar și în perioadele în care prețul energiei era scăzut, și nivelul nesustenabile al reglementărilor care au făcut imposibil pentru fermieri să continue însămânțările și producția de grâu.
În 2020, Ucraina a produs 4% din grâul mondial, iar Rusia a produs 10%. Împreună, cele două țări au produs tot atâta grâu cât întreaga Uniunea Europeană, dar Uniunea Europeană a făcut în așa fel încât să fie aproape imposibil să produci grâu într-o formă rentabilă financiar.
Potrivit informațiilor prezentate pe siteul Uniunii Europene, principalele costuri (categorii de cheltuieli) implicate în producția de cereale sunt semințele, îngrășămintele, produse pentru protecția culturilor (pesticide, fungicide, etc) și mașini/infrastructură. Potrivit raportului UE privind cultura cerealiere, costul mediu de operare pentru cultura de cereale a fost de 635 de euro/hectar în 2020. În termeni de culturi, Uniunea Europeană recunoaște că producția de porumb este cea mai scumpă cultură la toate categoriile de cheltuieli, cu excepția celei de protecție a culturilor unde grâul are un cost mai ridicat.
În mod tradițional, fermele de cereale din economiile cu un nivel înalt al intervenției guvernamentale deja erau pe pierdere în 2019, potrivit Centrului pentru Agricultură Comercială. „Pierderile medii pentru fermele obișnuite din Argentina, Australia, Indiana și Kansas erau de 46 de dolari, un dolar, 94 de dolari și 16 dolari la pogon, respectiv pe o perioadă de cinci ani (114, 1,231 și 39 de dolari la hectar ). Fermele germane aveau cele mai mare costuri directe, de operare și global (535, 573 și 506/ hectar).” Drept urmare, fermele germane erau, de asemenea, ineficiente.
Deși cele mai multe ferme obișnuite aveau pierderi chiar și în perioada prepandemie, cel mai mare profit înregistrat a fost de 68 de dolari pe pogon și s-a înregistrat în fermele obișnuite rusești.
Costurile de producție în creștere au fost determinate de majorarea procedurilor administrative, presiunile ecologiste și taxe mai mari pentru fermieri în mijlocul perioadelor climatice dificile, așa cum am văzut peste tot în Europa. Fermierii de pe Bătrânul Continent au fost martorii creșterii salariilor minime al taxelor directe și indirecte, care s-au adăugat la costul în urcare al energiei, impulsionat la rândul său de costul aplicat emisiilor de CO2, toate acestea având loc chiar înainte ca petrolul și gazul natural să crească înainte de război. Costurile medii, directe și indirecte, au crescut chiar și în perioadele în care inflația energetică era scăzută. Aceasta i-a făcut pe producătorii marginali să reacționeze mult mai puțin rapid la schimbările de prețuri, iar mulți fermieri au intrat în faliment.
În orice alt context, colapsul parțial al aprovizionării cu grâne din Ucraina și Rusia nu ar avea un impact semnificativ, după cum a arătat analistul Aaron Smith. „Cât de frecvente sunt șocurile de piață de magnitudinea aceasta? Exporturile de grâu din Rusia și Ucraina reprezentau în 2020 7,3% din producția globală. Producția de grâu a scăzut la 6,3% în 2010, parțial din cauza unei secete care a redus producția din Rusia cu 20 de milioane de tone metrice. Scăderi similare au survenit de asemenea și în 1991, 1994, 2003 și 2008.” Asta ar trebui să prevină o criză globală mondială, deși țări ca Egipt, Liban, Sudan și alte țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord s-ar putea să treacă prin vremuri grele deoarece Ucraina și Rusia reprezintă între 60% și 90% din importul lor de cereale.
Nu putem să nu notăm că „Primăvara Arabă”, seria de proteste care au survenit la sfârșitul lui 2010, au survenit după o creștere ieșită din comun a prețurilor la mâncare. Riscul unei situații similare în prezent nu este deloc neglijabil.
Statele de pe tot cuprinsul globului ar trebui să fi tras învățăminte din experiențele trecute și să fi eliminat din barierele administrative și fiscale impuse agriculturii pentru a permite piețelor agricole să devină flexibile în perioade în care apar probleme legate de aprovizionare în unele țări. În locul acestor politici, am fost martori la și mai multă rigiditate, taxe și restricții suplimentare care au limitat posibilitatea de a îmbunătăți lanțurile logistice de alimentare.
De aici nu trebuie trasă concluzia că agricultura nu are nevoie pentru a prospera și a se dezvolta de reglementări. Înseamnă doar că reglementările excesive și costurile tot mai mari impuse de guverne au limitate abilitatea fermierilor de a răspunde cu succes la provocările externe. A mări cota de biocarburanți care impune ca 10% din tot combustibilul american să provină din etanol produs din porumb, într-un moment în care milioane de oameni se confruntă cu spectrul foamei, reprezintă una dintre acele decizii ilogice.
Războiul din Ucraina sau o vreme rea nu ar fi putut provoca o penurie globală de hrană într-un mediu economice liber și în care fermierii ar fi putut face afaceri nestingheriți. În cazul în care va apărea perspectiva penuriei alimentare responsabili vor fi anii în care fermierilor le-au fost limitate posibilitățile și le-au tot crescut costurile din cauza taxelor directe și indirecte.
Articol de Daniel Lacalle, publicat pe blogul personal.
