Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Combinația dintre o serie de șocuri negative pe partea de ofertă și înăsprirea politicii monetare rezultă într-un amestec toxic pentru guvernele europene, deși nu suntem nici măcar pe aproape de o reluare a crizei datoriilor suverane. Dobânzile la împrumuturile guvernamentale de-a lungul blocului european au crescut, cele mai mari înregistrându-se la periferia zonei euro, ceea ce înseamnă că ecartul față de Germania s-a lărgit. Principalul ecart între obligațiunile germane și italiene pe 10 ani s-a întors la 2% și cel mai probabil se va mări, pe când în timpul crizei datoriilor suverane era la 5%. Mai mult, randamentele nominale încă sunt foarte joase prin prisma standardelor istorice.
Persistența inflației reprezintă principalul punct de urmărit
Rămâne de văzut dacă actualul climat economic începe să prezinte un risc pentru stabilitatea datoriei publice pe termen lung iar aceasta depinde în principal de măsura în care va persista inflația. Cu alte cuvinte, dacă ne îndreptăm spre un nou regim inflaționist. O inflație constant mare ar fi foarte problematică, deoarece ar necesita o politică monetară mult mai restrictivă din partea Băncii Central Europene, a distruge cererea și astfel creșterea economică, cauzând o reașezare a prețurilor în piața de obligațiuni și crescând costurile de împrumut pentru guverne.
Ceea ce complică și mai mult lucrurile este faptul că o inflație mare nu erodează automat datoria guvernamentală exprimată ca procent din PIB. Și aceasta din cauza metodologiilor diferite după care se calculează indicele prețurilor de consum, care măsoare schimbările de prețuri pentru consumatori, și care a atins recorduri noi, și deflatorul PIB, care măsoară schimbările de prețuri pentru toți actorii din economie (consumatori, companii, guvern), dar nu și importatori, care au avut parte de creșteri mult mai atenuate. Într-un mediu economic în care o mare parte din indicele prețurilor de consum este impulsionat de prețurile crescute la energia din import, diferența dintre indice și deflatorul PIB a crescut într-un mod în care limitează efectele favorabile ale dinamicii datoriei.
Scenariul datoriei, în care prețurile cresc rapid în economie (și nu doar în cadrul unor domenii ca energia și alimentația) exprimate în deflatori PIB crescuți, ar necesita o înăsprire a politicii monetare, care și ea ar obstrucția considerabil cererea și ar mări costul serviciului datoriei. Așadar, într-un șoc al prețurilor importat pe partea de ofertă, a scăpa de datoria publică cu ajutorul inflației este mai ușor de spus decât de făcut.
Costul foarte mare al vieții pune presiune pe guverne pentru a introduce măsuri prin care să atenueze acest impact asupra gospodăriilor și firmelor. Sper deosebire de șocul energetic din anii 70, ele au luat forma subvențiilor mai degrabă decât a reduce cererea, care într-un mediu cu probleme pe partea de ofertă, pune și mai multă presiune pe prețuri să crească (și îi oferă guvernului rus venituri importante). Cu cât continuă această dinamică ascendentă a prețurilor la energie, cu atât se măresc deficitele fiscale .
Sustenabilitatea datoriei nu reprezintă pentru moment o îngrijorare
Totuși, dacă actualul șoc al prețurilor nu se dovedește a fi de scurtă durată, sustenabilitatea datoriei tot nu ar trebui să fie un pericol. După ani de zile în care dobânzile au tot scăzut, guvernele au un punct de plecare favorabil. Rata dobânzi efectivă pentru datoria publică a Italiei a scăzut la 2,4% în 2021, față de 3,7% cât era în 2010 (și la 1,8% de la 3,2% în Spania). Având în vedere maturitatea media de 7 ani a serviciului datoriei pentru Italia, Spania și Portugalia, ca și deficitul fiscal estimat, nevoile de finanțare importante sunt de regulă între 10-20% din serviciul datoriei. Asta înseamnă că doar o mică parte din datorie trebuie să fie (re)finanțată la actualele rate înalte, care oricum sunt în mare echivalente cu rata efectivă a serviciului datoriei guvernamentale. Chiar dacă dobânzile continuă să crească, transmisia către costul total al serviciului datoriei publice va fi foarte graduală limitând riscul pentru sustenabilitatea datoriei.
O dată ce șocul prețurilor se disipează, o inflație persistent mare în zona euro devine improbabilă. Mai plauzibil este scenariul cu o reîntoarcere la situația prepandemică a unei stagnări economică, cu o creștere nominală slabă și o politică monetară aspră, care va duce la scăderea dobânzilor, datorită profiturilor estimat mai scăzute și a unei datorii mai mici. Mai mult, Next Generation EU are o șansă mai bună de a stimula creșterea economică decât fondurile structurale, dată fiind condiționalitatea asociată și slujește ca o frână pe piața obligațiunilor periferice.
Dinamica datoriei guvernamentale nu se desfășoară într-un vid, ci este profund influențată de politicile publice, care vor da o mână de ajutor pentru reducerea ei.
În concluzie, cu excepția scenariului în care regimul inflației va trece printr-o schimbare profundă de paradigmă, finanțele publice ale statelor europene vor fi capabile să depășească această criză.
Articol de Dan Kral pentru BrusselsReport.
