Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Planul Comisiei Europene de a sancționa importurile de țiței din Rusia au drept obiectiv să mărească presiunea asupra Moscovei.
Petrolul reprezintă o sursă importantă de valută forte pentru Moscova, iar de la introducerea sancțiunilor a devenit și mai important pentru economia țării, dar și ca o sursă de finanțare a războiului din Ucraina.
Dar ceea ce este cel mai important e că acest embargo propus ar putea fi contraproductiv – cel puțin pe termen scurt – și că există o opțiunea mai bună.
Nu e nicio îndoială că una din consecințele imediate ale anunțului privind embargoul va fi o creștere a prețurilor; și de vreme ce vânzările de petrol rusesc către Uniunea Europeană vor continua în lunile care urmează, asta nu va face decât să crească profiturile Rusiei, oferindu-i o gură de oxigen în aceste vremuri de război.
De asemenea trebuie menționat că o renunțare graduală la petrolul rusesc i-ar permite Europei să își găsească surse de aprovizionare alternative dar în același timp i-ar permite și Rusiei să își găsească piețe noi de desfacere. Și deși măsurile europene pentru a limita capacitate de transport a Rusiei fac parte din pachetul de sancțiuni UE, ele s-ar putea să nu fie de ajuns pentru a obstrucționa sau împiedica amatorii de petrol rusesc, mai ales că vorbim de o lume însetată de energie.
În fine, o creștere a prețurilor, care va urma anunțului privind embargoul, va împiedica revenirea economică de după pandemie – tocmai acesta este motivul pentru care Secretatul Trezoreriei americane Janet Yellen a cerut din partea UE prudență în această problemă.
Chiar și în acest moment târziu, totuși, Uniunea Europeană ar trebui să se gândească la o altă măsură – cea a unui tarif imediat punitiv asupra tuturor exporturilor rusești de petrol, produse din petrol și poate chiar gaz natural.
Un tarif ar reprezenta un instrument flexibil pentru a reduce și a crește presiunea asupra Rusiei, în funcție de situația din Ucraina.
Ar scădea imediat veniturile Rusiei, în același timp în care i-ar da Moscovei un stimulent pentru a vinde cumpărătorilor occidentali. Gazul și petrolul ar continua să vină, prețurile ar scădea, ceea ce ar reduce profiturile Rusiei și mai mult. Nu în cele din urmă, i-ar da mai puține motive Rusiei să-și construiască rapid o nouă infrastructură de export de hidrocarburi către terți.
Motivul pentru care opțiunea tarifului a fost respinsă până acum este din cauza a două idei greșite care predomină printre decidenții politici europeni: prima este că ar crește prețurile pentru consumatori mai mult decât alte alternative, iar în al doilea rând faptul ca președintele rus Vladimir Putin nu ar accepta-o, alegând în schimb să taie complet și imediat gazul și petrolul.
Totuși, efectele tarifului asupra prețului depind de abilitatea cumpărătorilor și vânzătorilor de a găsi alternative. Este mai greu pentru Rusia să găsească noi rute de export, și este mai ușor pentru UE să găsească surse alternative de aprovizionare cu țiței și a reduce cererea internă, drept pentru care cu va prima dorința Rusiei de a plăti tariful.
Din moment ce nodurile de infrastructură previn o redirecționare substanțială către Asia, petrolul și gazul rusesc spre Europa reprezintă pe termen mediu o variantă destul de inelastică. Pe cale de consecință, UE are o șansă reală de a se asigura că tarifele vor fi plătite de Rusia mai degrabă decât că vor fi transferate către consumatorii europeni.
Având o strategie energetică foarte tranșantă, Europa ar putea amenința credibil veniturile din petrol și gaz ale Rusiei, în același timp în care ar minimiza consecințele economie ale unui tarif. Iar pentru a-și îmbunătăți poziția de negociere, Europa ar trebui să-și propună să reducă cererea de petrol și gaz, susținând în același timp resursele energetice alternative.
Bineînțeles că reducerea cererii pentru petrol și gaz înseamnă stoparea subvențiilor și încurajarea cetățenilor în a consuma mai puțin. Astfel de măsuri sunt greu de luat din punct de vedere politic, dar sunt acum urgente.
În fapt, răspunsul guvernelor la creșterile de prețuri la energie au fost în mare măsură contraproductive, mărind dependența de Rusia în loc să o reducă. Subvențiile de energie și reducerile de taxe au mărit consumul de petrol și gaz. Deși au fost gândite ca măsuri pe termen scurt, ele s-au amplificat și s-au transformat în probleme structurale.
Guvernele europene trebuie să recunoască că prețurile mari nu reprezintă parte a problemei ci, în fapt, parte a soluției, iar reducerea cererii pentru petrol și gaz este fundamentală pentru sustenabilitatea noastră energetică.
Europa trebuie să-și reumple depozitele de gaz înainte de iarna următoare pentru a evita șantajul lui Putin, deci fiecare metru cub de gaz care nu e consumat acum contează. Guvernele ar trebui să aibă curajul de a le spune cetățenilor lor că Europa se află acum în ceea ce s-ar putea să fie cea mai mare criză energetică din istorie.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, acțiunile simple cum ar fi scăderea termostatului sau folosirea limitată a aerului condiționat, munca de acasă acolo unde e posibil, reducerea vitezei pe autostradă cu 10km /oră ar fi de ajuns pentru a economisi suficient petrol pentru 120 de superpetroliere și gaz suficient pentru încălzirea a 20 de milioane de case.
Prin comparație cu găsirea unor surse alternative, misiune scumpă și greoaie, cum ar fi gazul natural lichefiat, reducerea cererii s-ar dovedi un pariu rapid câștigător.
Răzbunarea lui Vladimir Putin în fața unui tarif ar putea surveni, vezi ce s-a întâmplat cu Polonia și Bulgaria. Totuși, o reducere graduală a importurilor printr-un embargo nu ar face decât să mărească și mai mult posibilitatea unui astfel de scenariu, fiind în mod clar cea mai rea opțiune a Europei.
Guntram Wolff, Georg Zachmann and Simone Tagliapietra pentru Politico.com
