Rusia a avertizat NATO că, dacă Finlanda și Suedia se vor alătura alianței militare, va lua măsuri în regiunea baltică.
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, fost preşedintele Rusiei în perioada 2008-2012 şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a atenţionat că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la NATO, Rusia îşi va întări forţele terestre, navale şi aeriene în regiunea Mării Baltice, pentru a restaura echilibrul militar. Totodată, el s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, afirmând că ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică „liberă de nuclear”, regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.
„Ar putea să nu mai fie vorba despre niciun fel de statut non-nuclear pentru regiunea baltică – echilibrul trebuie restabilit. (…) Până astăzi Rusia nu a luat astfel de măsuri şi nu avea de gând să o facă. Dar dacă ni se va forţa mâna, ei bine… reţineţi că nu noi am propus asta”, a declarat Medvedev, potrivit agențiilor internaționale de presă.
Afirmațiile au fost făcute în contextul în care Finlanda, care are o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, şi Suedia analizează dacă să adere sau nu la NATO. Finlanda va lua o decizie în următoarele câteva săptămâni, a anunţat miercuri premierul finlandez Sanna Marin.
Aceste două țări au făcut miercuri un pas important în direcția aderării la NATO, după ce premierii lor au declarat că invazia Rusiei în Ucraina a schimbat „întregul peisaj de securitate al Europei” și a „modelat dramatic mentalitățile” în țările nordice.
Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin, a declarat miercuri că țara sa, care are o graniță de circa 1.300 de kilometri cu Rusia, va decide dacă va solicita aderarea la alianță „destul de repede, în câteva săptămâni, nu în câteva luni”, în ciuda riscului de a înfuria Moscova.