Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Nu cu mult timp în urmă mai mulți analiști economici avertizau asupra faptului că măsurile luate de guverne, în contextul preconizatei și deja instalatei crize economice, nu vor face altceva decât să agraveze și să prelungească marasmul în care se zbate economia.
Exemplul folosit cu precădere pentru a ilustra această problemă din ce în ce mai acută era fixarea prețurilor la combustibili și la câteva produse de bază, măsuri luate pe scară largă în foarte multe țări europene, inclusiv în Ungaria. Rezultatele nu au întârziat să apară, cel mai vizibil efect fiind dispariția unor produse.
Astăzi, guvernul României a anunțat un prim set de măsuri economice cuprinzătoare prin care să amelioreze consecințele foarte puternice ale crizei economice.
Din punct de vedere liberal, singura veste bună care răzbate din acest pachet de reglementări ține mai degrabă de o absență, și anume lipsa unor măsuri de fixare a prețurilor la produse.
Cu toate acestea, guvernul a luat o măsură de fixare a prețului muncii, adică a salariului. Altfel spus, executivul a decis să fixeze salariul minim brut în agricultură și industria alimentară la suma de 3000 de lei, exact cât este și în construcții.
Stabilirea din pix a salariului minim deși pare o măsură care îi avantajează pe cei nevoiași, pe cei mai săraci și mai vulnerabili membri ai societății, nu face altceva decât să-i penalizeze tot pe aceștia, în loc să-i ajute, așa cum se presupune că ar intenționa să facă legea aceasta.
Salariile nu reprezintă altceva decât un preț, adică un preț al muncii, care se stabilește în funcție de productivitate, pe piața liberă. Dacă prețul muncii, adică salariul stabilit pe piață este mai mare decât cel fixat de guvern, în cazul acesta salariul minim nu dezavantajează pe nimeni fiind pur și simplu irelevant pentru companii și antreprenori. Dacă, de pildă, piața arată că salariul minim, cel nestabilit prin lege, s-ar așeza în jurul sumei de 3500 de lei, atunci fixarea lui prin lege la 3000 de lei nu ar avea absolut niciun efect. Dacă, însă, salariul minim de pe piața liberă este fixat sub acest prag, atunci toți cei care ar dori să se angajeze nu o vor putea face deoarece ar fi complet nerentabil pentru antreprenor. Rezultatul imediat, în cazul acesta, ar fi șomajul și munca la negru, cu toate consecințele care decurg de aici.
Nu este doar teorie economică, ci exact așa stau lucrurile în practică. De exemplu, Elveția nu are salariu minim, dar cu toate acestea un lanț de magazine comerciale își plătește angajații comerciali cu aproape 4000 de euro/lună, în timp ce în România același lanț de magazine îi plătește cu de 10 ori mai puțin. Explicația acestei diferențe nu trebuie căutată în vreo particularitate culturală, ci utilitatea marginală și în productivitatea generală. Angajatorii nu pot plăti mai mult pentru salarii pentru că majorarea acestor salarii nu ar face altceva decât să reducă rentabilitatea afacerilor. Economia nu este capitalizată suficient încât să poată oferi un nivel mai ridicat al salariilor, astfel că o majorare birocratică a lor nu face altceva decât să ducă la șomaj și să-i excludă de pe piața muncii tocmai pe cei mai nevoiași.
În aceeași ordine de idei, statul câștigă din această majorare a salariului minim, deoarece ea înseamnă și o creștere a contribuțiilor sociale pe care angajatorul trebuie să le plătească statului. O altă categorie care câștigă din această majorare a salariului minim sunt companiile mari, care prin economii de scală și know-how își pot permite aceste creșteri, în timp ce micile afaceri riscă să intre în faliment. După cum remarcă profesorul Bogdan Glăvan, un mic comerciant de șaorma se potae trezi cu spectrul foarte real al falimentului, din cauza majorării salariului minim pe economie, în timp ce un lanț internațional de fast-food-uri poate supraviețui fără probleme, ba chiar își mărește cota de piață ca urmare a unor astfel de măsuri.
„Să ne înțelegem, creșterea salariului minim nu este o lovitură aplicată multinaționalelor, ci una aplicată micului întreprinzător (român). Corporația are „cheag”, are acces la capital ieftin, se poate optimiza fiscal relativ ușor, deci nu e foarte afectată. În schimb, micul întreprinzător e trimis la plimbare de bănci, capital propriu are pe sponci și trebuie să dea șpagă fiecărui funcționar cu care se intersectează”, susține Glăvan.
Situația din industria alimentară este cu atât mai delicată și mai problematică cu cât în ultimii doi ani aceasta a fost puternic afectată din cauza pandemiei, pierzându-și o bună parte din venituri și din angajați, pe o piață a muncii și așa foarte încălzită.
Pe de altă parte, așa cum au precizat unii dintre reprezentanții Opoziției soluția optimă ar fi fost în acest caz reducerea impozitelor și taxelor pe salariile mici, mai ales că România reprezintă o „performeră” din acest punct de vedere, ceea ce duce la o migrație a forței de muncă spre zone mai prietenoase cu muncitorii slab calificați.
