Europa se confruntă cu o criză energetică serioasă. Germania se pregătește de raționalizarea gazului. Operatorul de electricitate francez le cere consumatorilor să folosească mai puțină electricitate. În Marea Britanie, au apărut proteste după ultima scumpire de prețuri care a făcut ca milioane de oameni să intre în ceea ce unii experți au numit „stresul combustibililor”
Problema are rădăcini adânci și indică o suficiență persistentă din partea guvernelor europene, care credeau că indiferent ce se va întâmplă, vor avea întotdeauna la dispoziție gazul din Rusia. La urma urmelor, chiar și în timpul Războiului Rece, Rusia a pompat miliarde de metri cubi de gaz către țările europene. Acum însă lucrurile arată diferit și nu doar din cauza războiului din Ucraina.
Europa a încercat cu foarte mare entuziasm să reducă dependența de hidrocarburi nu doar de gazul rusesc. UE s-a lăudat recent că în 2022 energia regenerabilă va fi responsabilă pentru aproximativ 37,5% din consumul total de energie, energia eoliană și cea produsă de hidrocentrale constituind două treimi din producția totală de energie verde. În aceste condiții, se poate întreba cineva, de ce este nevoită Germania să raționalizeze gazul iar Franța le cere oamenilor să consume mai puțină electricitate? Răspunsul are parțial de-a face și cu războiul din Ucraina. Războiul pare să fi determinat țările europene să se distanțeze complet de Rusia, inclusiv prin tăierea importurilor de gaze.
Președintele rus Vladimir Putin a cerut ca plata pentru gaz să se facă în ruble ceea ce nu face decât să stimuleze și mai mult dorința de a opri importurile de gaz rus, iar cele trei țări baltice au anunțat deja că nu vor mai cumpăra gaz rusesc de la 1 aprilie. În prezent, ele folosesc gaz din rezerve. Mai încolo, ele vor utiliza fie GNL din terminalul de la Klaipeda din Lituania fie interconectorul cu Polonia. Lituania le cere celorlalte țări din UE să-i urmeze exemplu. Ceea ce este interesant este că țările baltice nu par să fi înlocuit dependența de gaz cu surse eoliene și solare.
Același lucru este valabil și pentru Uniunea Europeană. La începutul acestui an, Bloomberg susținea că de-a lungul UE regenerabilele înlocuiau gazul natural. Raportul cita un studiu al ONG-ului ecologist Ember, care spunea că „apar momente și schimbările de paradigmă când guvernele și afacerile încep să ia aceste lucruri mult mai în serios. Există alternative viabile, sunt mai ieftine și vor deveni și mai ieftine și mai competitive. Regenerabilele sunt acum o oportunitate, nu un cost”, a explicat Charles Moore.
Așadar, de unde această goană după gaz? De ce nu se încearcă rapid construcția unor parcuri eoliene și solare, pentru a-i arăta lui Putin că Europa nu depinde de gazul lui? Este una dintre cele mai ciudate întrebări ale vremurilor noastre, iar răspunsul include referințe obligatorii către prețul cuprului, al oțelului, al polisiliconului și practic al fiecărui metal și mineral posibil. În plus, construcția acestor facilități necesită timp, mult mai mult timp decât a trece pe GNL (în cazul în care ai terminale de import) sau cărbuni.
Și chiar așa stau lucrurile. Într-un plan recent pentru reducerea consumului de gaz rusesc – și de petrol și de cărbune – Comisia Europeană a pariat nu pe vânt și soare, ci pe mai mult gaz și cărbune.
Potrivit unui plan publicat de Die Weld, Uniunea Europeană va încerca să înlocuiască cele 50 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc consumați cu GNL din alte surse și cu alte 10 miliarde de metri cubi de gaz veniți prin conducte din surse alternative. E vorba, așadar, de 60 de miliarde de metri cubi de gaz dintr-un total de 155 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc. Alți 20 de miliarde de metri cubi de gaz, potrivit planului, ar putea fi înlocuiți folosind mai mult cărbune, afirmă Comisarul European Thierry Breton.
Este aceeași Europă care a cerut și a făcut eforturi pentru închiderea minelor de cărbuni. Este aceeași Europă care a planificat închiderea tuturor centralelor pe bază de cărbuni până în 2030 pentru a atinge țintele acordului climatic de la Paris.
În total, Comisia Europeană pare să dorească să înlocuiască mai bine de jumătate din consumul de gaz rusesc cu alte hidrocarburi. Prin comparație, energia eoliană și solară sunt așteptate să contribuie cu 22,5 milioane metri cubi în în înlocuirea gazului rusesc, 10 milioane provenind din eolian, 12,5 milioane de metri cubi. Nu este foarte mult pentru o regiune care își propune să devină cea mai verde regiune a planetei.
Pare, deci, că realitatea consumului de energie se impune pe măsură ce UE are o problemă cu gazul. Dacă planul european presupune un consum mai mare de hidrocarburi, atunci hidrocarburile ar trebui să fie mai accesibile și mai rapide și poate chiar mai ieftine decât regenerabilele. Altfel, de ce să fie ele prioritizate în dauna energiei verzi?
Articol de Irina Slav pentru Energy.com