fbpx

Soluțiile la criza economică prelungesc criza

Confruntați cu spectrul tot mai vizibil și mai concret al unei crize economice de proporții, guvernanții au început să avanseze propuneri de remediere grabnică a situației. Nu ducem lipsă de oferte, însă cât privește fiabilitatea lor lucrurile sunt mai mult decât discutabile.

Însă, până să discutăm despre soluții, e nevoie de un mic preambul cu privire la cauzele acestei crize prin care trecem. Răspunsul aflat pe buzele tuturor în acest moment cu privire la cauza principală a problemelor economice cu care se confruntă lumea țintește pe invazia rusească din Rusia, care a dus la un șir de sancțiuni fără precedent, ce au afectat întreaga economie mondială.  Ceea ce este adevărat, însă doar până la un anumit punct. Și asta deoarece prețurile mărfurilor, inclusiv materii energetice și produse agricole, sunt la un nivel încă sub cel aflat înainte de criza din 2008.  Prețurile unor mărfuri importante (zahăr, orez, plumb, argint) sunt mai scăzute decât pragul lor ce mai de sus. Iar aceste prețuri mărite, ce-i drept, față de nivelul prepandemie, se înregistrau încă dinainte ca Rusia să trimită vreo rachetă sau vreun soldat în Ucraina.

Principala explicație a economiștilor este inflația. Desigur, că exista un șoc pe partea de ofertă în ceea ce ce privește bunurile energetice, mai ales în Europa, provocat de închiderea capacităților de producție și de repornirea economiilor după criza de coronavirus. Efectul acestui șoc s-a reverberat în întreaga piață, dar cu siguranță acesta nu ar fi fost suficient de puternic pentru a determina o creștere amplă a tuturor mărfurilor și serviciilor. Așadar, explicația fundamentală rămâne inflația. După cum remarcă economistul Bogdan Glăvan, doar în ultimii doi ani banca centrală a Statelor Unite ale Americii a dublat producția de bani de la patru trilioane la nouă trilioane. „Oare ce se întâmplă cu relația dintre mărfuri și bani când cantitatea de mărfuri rămâne oarecum constantă, iar cantitatea de bani se dublează?! Evident, crește. Banii se devalorizează.  De fapt, banii se devalorizează intenționat, atunci când marile bănci centrale i-au aruncat în economice. Prețurile nu aveau cum să reacționeze instantaneu, niciodată nu reacționează instantaneu (cu excepția perioadelor de hiperinflație), ci cu un decalaj, în funcție de particularitățile a ceea ce se numește „mecanism de transmisie”. Prețurile bunurilor de consum au crescut puțin, dacă ținem cont de câți bani s-au pompat.”

În sumă, vina este plasată în mod fraudulos pe seama războiului, deoarece prețurile începuseră să urce încă dinainte, iar rezultatele conflictului din Ucraina nici măcar nu au început să se vadă cu adevărat, chiar dacă prețurile incorporează deja o parte din această incertitudine cu privire la viitor.

Această scurtă discuție asupra celei mai importante cauze a crizei economice are relevanță deoarece o dată pus diagnosticul corect se poate identifica și tratamentul adecvat. Câtă vreme însă responsabilitatea este plasată în alte sfere (și războiul joacă deja și va juca și în viitor un rol decisiv în instabilitatea economică, dar până acum nu el a fost cauza pentru care avem inflație), atunci și soluțiile vor fi inadecvate, greșite sau de-a dreptul catastrofice.

Așadar, soluțiile guvernelor în Europa dar și în SUA nu țin cont de acest context  și pe cale de consecință avansează propuneri nocive. De pildă, una dintre măsuri, adoptată de Ungaria și Slovenia, este de a avea un preț fix la combustibil dar și la anumite produse de bază. Așa cum am mai discutat pe marginea acestui subiect rezultatul nu va fi altul decât dispariția produselor de pe piață, apariția „pieței negre” și distorsiunea economică. În România s-a decis plafonarea prețurilor și compensarea facturilor la energie și gaze. Franța și alte țări europene au decis să aloce ajutoare de peste jumătate de miliard de euro pentru gospodăriile sărace pentru a plăti facturile în creștere la energie.

Însă toate aceste soluții afectează mecanismele de reglare naturală a pieței și nu fac decât să agraveze pe termen mediu și lung problema. În opinia economistului Peter Schiff „atunci când există o problemă pe partea de ofertă, nu este cea mai bună metodă de a le da oamenilor bani ca să-și permită prețurile mai mari. Este nevoie ca oamenii să-și reducă din consum. Este nevoie ca oamenii să facă economii. Soluția pieței la o criză o reprezintă prețul mai mare. Însă guvernele doresc să le dea  oamenilor mai mulți bani ca să consume în continuare dintr-un produs care se găsește cu greu ceea ce nu va face decât să crească și mai mult prețul acelui produs.”

În plus, din moment ce guvernele oricum se confruntă cu o scădere a veniturilor din cauza lockdownurilor și acum a războiului, întrebarea se pune de unde vor face rost de venituri pentru a finanța toate aceste scheme de compensare. Iar aici răspunsul este același: din inflație. Cu alte cuvinte, statele vor avea deficite și mai mari, sau vor creea și mai multă inflație pentru a rezolva o problemă generată inițial tot de inflație.

O altă propunere de ameliorare a situației, dar la fel de pernicioasă, este o taxă suplimentară, o supraimpozitare, pe profitul companiilor energetice, o idee susțină chiar de Uniunea Europeană, după ce a fost deja introdusă de Italia. Singurul bonus al acestei idei este acela că nu e o măsură inflaționară. În rest însă are toate datele unei decizii catastrofice. Și asta deoarece, măcar în ceea ce privește produsele energetice de bază (petrol, gaze, cărbune), lumea se confruntă cu o scădere a ofertei, generată de războiul ecologist împotriva hidrocarburilor și energiei atomice (care aproape a paralizat Europa) și de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care a scos de pe piața occidentală produsele petroliere rusești (care în unele cazuri deținea peste 51% din piață). În concluzie, dacă există, și chiar există, o problemă de ofertă – producția de petrol și gaze nu este suficientă – atunci răspunsul la această problemă nu îl reprezintă suprataxarea companiilor de petrol și gaze. Dacă ne dorim mai mult petrol și gaze ele nu pot proveni decât de la companiile de petrol și gaze care pot finanța explorarea și exploatarea unor zăcăminte din profiturile obținute. Cu profituri mai mici, este puțin de așteptat, ba chiar imposibil, ca aceste firme să investească în noi zăcăminte câtă vreme sunt amenințate atât de perspectiva taxării cât și de cea a denigrării ecologiste. „Nu doar că nu stimulăm industria energetică, dar mesajul este acela că dacă investesc în energie și fac bani, atunci ei vor ajunge la guvern. Așadar, de ce să mai producă energie?”

Statele descurajează nu doar producătorii tradiționali de energie, dar și pe cei de energie „alternativă” cum ar fi producătorii de gaze de șist care se află, cel puțin în Europa, în situația de a fi scoși în afara legii.

În concluzie, guvernele occidentale nu fac altceva decât să stimuleze cererea (prin prețuri fixe, compensări și ajutoare) în același timp în care distrug oferta existentă (prin reglementări, supraimpozitare și sancțiuni). Rezultatul nu poate fi decât o criză economică și socială prelungită.

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.