Ministerul Justiţiei a semnat acordul de finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 217 milioane de euro.
Reprezentanții ministerului anunță, prin intermediul unui comunicat, că în paralel cu realizarea ţintelor care vizează reforme ale sistemului judiciar, vor fi demarate etapele necesare realizării investiţiilor de care beneficiază sectorul „Justiţie”, în cadrul următoarelor componente:
- Componenta 7 – Transformare digitală: Investiţia 4. Digitalizarea sistemului judiciar (162,31 milioane euro);
- Componenta 14 – Buna guvernanţă: Reforma 5. Garantarea independenţei Justiţiei, creşterea calităţii şi eficienţei acesteia şi Reforma 6. Intensificarea luptei împotriva corupţiei;
- Investiţia 1 – Optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiţie şi calitatea serviciilor (42,22 mil. euro);
- Investiţia 2 – Dezvoltarea infrastructurii logistice (non-IT) necesare luptei împotriva corupţiei şi recuperării bunurilor şi prejudiciilor generate de infracţiuni, inclusiv a formării profesionale în aceste domenii (13 milioane euro).
Ministerul Justiţiei şi instituţiile din sistemul judiciar vor folosi resursele alocate pentru realizarea unor proiecte strategice în domeniul digitalizării sistemului judiciar, precum şi în consolidarea infrastructurii specifice (sedii noi de instanţe, sporirea capacităţii de stocare a bunurilor provenite din infracţiuni), care vor contribui la îmbunătăţirea accesului la justiţie şi la calitatea serviciilor oferite de sistemul judiciar în relaţia cu cetăţenii, precizează comunicatul.